SUA oferă Moldovei un grant pentru creşterea economică şi consolidarea democraţiei

0
0
moldova sua america

Republica Moldova va primi o finanţare suplimentară de 63 de milioane de dolari, sub formă de grant, din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Guvernul de la Chişinău a aprobat astăzi proiectele privind iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării a două amendamente la Acordul de asistenţă pentru consolidarea democraţiei participative şi la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare pentru creştere economică durabilă ancorată în integrarea europeană, al căror termen de implementare este 31 decembrie 2025,  transmite IPN.

Amendamentul la Acordul de asistenţă pentru consolidarea democraţiei participative prevede oferirea unei finanţări adiţionale în valoare de 16,7 milioane de dolari. Astfel se majorează valoarea totală a Acordului până la 113 milioane de dolari. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea implicării cetăţenilor, consolidarea receptivităţii instituţiilor publice şi reducerea vulnerabilităţii instituţiilor şi proceselor democratice.

Valoarea Acordului de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare pentru creşterea economică durabilă ancorată în integrarea europeană va fi suplimentată cu 46,3 milioane de dolari. Alocarea acestor resurse va majora fondurile totale angajate până în prezent în baza Acordului la 153,2 milioane de dolari, asistenţă nerambursabilă. Resursele financiare vor fi utilizate pentru sporirea accesului la piaţa Uniunii Europene şi alte pieţe internaţionale şi creşterea competitivităţii în sectoarele transformatoare.

Mai multe - Republica Moldova

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite