Stela Popescu, despre dragoste şi viaţă
0
Invitată în şedinţa din această lună a Clubului Nostru, renumita actriţă de teatru şi film din România, originară din Basarabia, le-a dat o adevărată lecţie de viaţă femeilor din Chişinău.
Şi-a pus toată viaţa pe tavă şi a servit-o pe porţii savuroase doamnelor care au venit s-o cunoască. A depănat amintiri dureroase din copilăria grea din anii de război. Nu şi-a stăpânit lacrimile vorbind cu drag despre tatăl deportat în Siberia şi despre mama - o femeie puternică şi înţeleaptă, care a luat viaţa de la capăt în România. A râs în hohote, a făcut glume deocheate, a citit monoloage şugubeţe şi a cântat cuplete despre femei cu silicoane şi buze umflate. A recitat frumos din Arghezi şi chiar o strofă din „Luceafărul“ lui Eminescu... în limba lui Puşkin. Dacă nu ajungea actriţă la Teatrul de Revistă, ar fi creat decoruri şi costume sau ar fi interpretat cântece „cu şişul în burtă“... ca Vîsoţki. Doamnelor şi domnilor, Stela Popescu.
BAŞTINA. M-am născut la Slobozia Hodorogea, lângă Orhei, din părinţi învăţători, copii de ţărani amândoi. Mama e din Chiperceni, tata – din Chiştelniţa.
VÂRSTA. Anul trecut, pe 21 decembrie, am împlinit 55 de viaţă şi 77 de ani de carieră (râde). La Revoluţie, bărbatul meu mi-a zis: „Băi, mami, nu m-am aşteptat să faci aşa un tămbălău. Dă-o dracului de treabă!“. Anul trecut, s-a anunţat sfârşitul lumii. Fiica mea mi-a spus: „Cum tu faci tămbălău, s-ar putea să fie adevărat. Hai la mine, facem o masă mare şi trecem dincolo liniştit împreună“.
MOŞTENIREA. Tata era foarte haios, era parşivuţ aşa, îi plăceau femeile. Mama era tare frumoasă. Eu nu semăn cu mama, semăn cu tata. Ea a fost profesoară de lucru manual, îşi cosea nişte haine superbe. Zicea: „Măi, eu am fost şi Miss Basarabia. Mi-am făcut o rochie bostanie, i-am lăsat pi tăţi crăcănaţi“ (râde). Ambii părinţi au avut haz. Convingerea mea este că majoritatea copiilor moştenesc ce e mai bun de la părinţi. Şi eu am avut norocul să moştenesc de la părinţii mei vigoare, sănătate şi curaj în viaţă.
NENOROCIREA. Am trăit foarte bine până în ’40, când a venit nenorocirea: războiul şi ocupaţia. Pe tata l-au luat de pe stradă, ziua. N-am primit niciun semn de la el 19 ani, eram convinse că a murit. Am aflat dintr-un film american de ce: toate scrisorile erau adunate la poarta lagărului şi li se dădea foc.
REGĂSIREA. Eu ştiam că tata are ochi căprui. Când a venit, avea ochi albaştri şi l-am întrebat: „Da’ de ce ai ochi albaştri?“. Mi-a zis: „De plâns“. (plânge) Era un fel de avitaminoză, ei au mâncat acolo rădăcini de copaci, au trăit greu de tot. [...] L-am adus în România abia în ’77 şi s-a recăsătorit cu mama după 38 de ani de zile. Le-am luat o căsuţă mică în buricul Bucureştiului, unde-i găseam câteodată râzând cu lacrimi. Cine ştie ce-şi aminteau din tinereţe...
COPILĂRIA. Spuneam poezii de mică. Aveam o memorie foarte bună şi toţi mă chemau. Eram mică, urâtă, grasă şi cu un păr smuls de gâşte. Eram băieţoi, ce mai! Mama îmi cosea nişte păpuşi frumoase, le umplea cu tărâţe sau cu lână, le făcea sprâncene, buze roşii, cosiţe negre şi eu jucam fotbal cu ele. Îmi cosea rochiţe cu guleraş brodat, fustiţe soleil. Aiurea, veneam cu ţărcuşul a doua zi.
ŞCOALA. M-am dus la cinematografie la Bucureşti şi am căzut fulgerător, pentru că eram grăsuţă, venisem din provincie, eram neglijentă. Veneau fete de la Bucureşti care văzuseră filme americane, coafate, aranjate. Eu ce? Haidamacă! Peste doi ani, am mai dat o dată şi am intrat cu 10, pentru că m-am dezvoltat, am învăţat să mă îmbrac, să mă pieptăn, mi s-au deschis ochii.
ROLURILE. Nu mi-a plăcut niciodată să joc gagici, dame, pentru că era un efort pentru mine. Eu sunt bine când sunt relaxată, când nu trebuie să stau ţeapănă. La revistă e altceva, pentru că aici toate rolurile au şi haz, nu eşti numai o femeie mişto şi gata. Intri cu o rochie cu trenă şi apoi o faci pe baba, pe copilul, pe chioara, pe şchioapa, pe cine vrei tu. Şi-mi place asta, pentru că în cinci minute trebuie să joci un personaj şi trebuie să convingi.
ALEXANDRU ARŞINEL. Nu m-aş fi măritat nicioodată cu Arşinel pentru că mie mi-a plăcut un alt gen de bărbaţi, mai rafinaţi aşa. E băiat bun, dar e mai tânăr cu vreo cinci ani ca mine, are o nevastă superbă, care îl adoră şi îi mănâncă sufletul de geloasă. Ea-l vede frumos, eu – nu (râde).
DRAGOSTEA. Măi, dragostea asta există, dar de fapt e chimică. E o atracţie irezistibilă între oameni, care vine de undeva, că te uiţi la el şi zici: „Bă, n-am mai văzut aşa ceva!“. Şi dacă te uiţi mai bine, ai mai văzut (râde).
SOŢUL. Când l-am întâlnit pe cel de-al doilea soţ, am plecat de acasă imediat. Pur şi simplu, am înţeles că nu pot să fiu aici până la ora 5 şi acolo de la 8 în sus. Am fugit dintr-un spectacol şi m-am dus acasă să mă schimb ca să plecăm la Sinaia. Zice: „Vai, ce repede te-ai îmbrăcat!“. „Să vezi ce repede mă dezbrac!“ (râde). Şi am trăit foarte bine cu el 30 de ani, dar, din păcate, s-a terminat prea repede.
MOARTEA. Să nu vă pară rău dacă dispare cineva apropiat şi voi n-aţi fost de faţă. Dacă eşti acolo alături, e îngrozitor, rămâi marcat pe viaţă. O meserie pătimaşă ca a mea te ţine în picioare. Munceşti, alergi de colo colo, seara când ajungi acasă tragi un plâns zdravăn, dar e greu, mai ales dacă ai trăit bine.
COPILUL. Sunt fericită că am adoptat o fată. Este un copil extraordinar. Dacă era fata mea, nu cred era aşa bună, pentru că poate aş fi alintat-o. Aşa ne-am purtat cu ea de parcă era sora noastră, ea avea 17 ani şi noi 36-37.
FRUMUSEŢEA. Contează enorm ce-ai moştenit. Mama avea un ten perfect. Eu mă dau cu cremă foarte rar, mă fardez în fiecare zi. E adevărat, nu fumez. În rest, nu ţin cont de nimic, sunt infernală. Eu nu mă gândesc la rău, nimic nu mi se pare urât în viaţă. Poate o fi şi asta.
FEMEIA. Egalitatea e foarte bună, dar nu trebuie să ni se urce la cap. Totuşi, bărbatul e bărbat, femeia e femeie şi are nişte datorii faţă de el. Dacă te străduieşti să-i dai lui tot ce-i trebuie şi dacă ai norocul să te iubească la fel, vei fi fericită. Dar când între doi e o deosebire prea mare, eu sfătuiesc femeile să plece la timp.
BASARABENII. Copiii din Basarabia care au ajuns actori au fost foarte buni toţi: Iurie Darie, Cornel Vulpe, Tamara Buciucianu... Pentru că basarabenii sunt harnici şi, probabil, pentru că toţi oamenii de la marginea ţării au dorinţa de a-şi demonstra calităţile ca să poată supravieţui.
În România se spune că basarabencele sunt foarte frumoase şi elegante. Eu sunt basarabeancă, nu?
ROMÂNII. Suntem foarte talentaţi. Din păcate, ca orice om bogat, risipim. Cei care n-au foarte multe calităţi sunt zgârciţi şi se luptă să le dezvolte. Cei care au multe îşi bat joc de ele şi e păcat. Dacă ai talent, trebuie să şi munceşti şi atunci este imposibil să nu ajungi.
Clubul Nostru este un club pentru femei, care organizează lunar întâlniri de suflet cu personalităţi din România. Anterior, doamnele de la noi au avut ocazia să cunoască vedete precum Mihaela Tatu, Dan Negru, Andreea Raicu, Iuliana Tudor, Andreea Marin sau Mihaela Bilic.
INTERVIU Stela Popescu, actriţă: „Nu ştiam să mă îmbrac, eram un băieţoi“
Stela Popescu: „Vreau să joc teatru până la sfârşitul zilelor mele!“
Stela Popescu:„Doar cu sinceritate câştigi inima omului“
Se încarcă comentariile...
