Starea de urgență în Republica Moldova, prelungită cu 60 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia privind prelungirea stării de urgență a fost luată de Parlamentul de la Chișinău, pe fondul războiului din Ucraina.

Parlamentul de la Chișinău a decis prelungirea cu 60 de zile a stării de urgență FOTO IPN
Parlamentul de la Chișinău a decis prelungirea cu 60 de zile a stării de urgență FOTO IPN

Pentru prelungirea stării de urgenta și-au dat votul deputații PAS, Opoziția a fost impotriva, iar BCS a părăsit ședința. Premierul Natalia Gavrilița a declarat că masura este instrumentul necesar pentru protejarea oamenilor și a economiei, în contextul războiului din Ucraina. 

„Au fost 12 luni în care, zi de zi, am fost nevoiți să acționăm ca niște pompieri chemați să stingă incendii, uneori chiar mai multe focuri simultan. Dar, în permanență, viziunea noastră a fost ca starea de urgență să reprezinte un instrument pentru a proteja oamenii și economia națională, și  nu pentru a restrânge drepturi și libertăți fundamentale. Din păcate, astăzi nu putem spune „stop” stării de urgență și nu ne putem întoarce la viața de dinainte de 24 februarie. Situația excepțională, una cum nici Moldova, nici Europa, nici lumea nu au mai cunoscut de decenii, continuă, cu pierderi majore, începând cu vieți pierdute sau distruse”, a declarat șefa Cabinetului de Miniștri.

La tribuna Parlamentului, Natalia Gavrilița a mai spus că membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au adoptat mai multe dispoziții în beneficiul populației afectată de criza energetică și de consecințele războiului. Mai exact, au fost create premise pentru cumpărarea și stocarea gazelor naturale, a păcurei, iar Energocom a obținut licența de la ANRE din România, cu privire la cumpărarea sau vinderea gazelor naturale pe piața de peste Prut.

„Subliniez că toate aceste măsuri nu ar fi fost posibile fără instrumentul constituțional al stării de urgență, pe care l-am folosit, după cum au văzut cetățenii acestei țări, cu moderație și bună credință”, a afirmat prim-ministra.

Proiectul de lege privind prelungirea stării de urgență a fost aprobat în cadrul ședinței de miercuri a Executivului de la Chișinău, în contextul riscurilor și amenințărilor persistente ce vizează securitatea națională, precum și aprovizionarea cu resurse energetice a Republicii Moldova,  țara care ar putea să rămână în prag de iarnă fără gaze naturale rusești, după ce Gazprom a amenințat-o că va întrerupe contractul.

Republica Moldova se află în stare de urgență din 24 februarie, zi în care Rusia a invadat Ucraina. De atunci și până acum, aceasta a fost prelungită de mai multe ori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite