Sarabandă de decizii în Parlament. Legislativul şi-a încheiat sesiunea primăvară-vară 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agitaţia de vineri din Legislativ, cu zeci de legi votate în galop şi acuzaţii interminabile, rezumă activitatea aleşilor poporului din sesiunea primăvară-vară 2013, spun analiştii

Înainte de a merge în vacanţă, parlamentarii şi-au aranjat o agendă cu peste 50 de proiecte, discutate până aproape de miezul nopţii.

Faptul că într-o zi au fost adoptate atâtea legi pune la îndoială calitatea acestora, consideră Veaceslav Berbeca, expert politic la IDIS Viitorul. „Nu ştiu dacă toţi 101 deputaţi au pătruns în esenţa deciziilor luate, mai ales că în Parlament există doar câţiva parlamentari activi. Majoritatea nu se aud şi dau impresia că nu se implică în ceea ce se petrece“, comentează analistul.

În cele 14 ore de dezbateri, aleşii poporului au votat mai multe proiecte, au făcut remanieri la câteva instituţii de stat şi s-au asigurat cu indemnizaţii de concediu de 30.000 de lei, ce includ salariul, sporuri şi un ajutor pentru tratament. „Cu siguranţă, la compartimentul «pentru tratament», adaos la salariu merită toată lumea, dar, probabil, deputaţii noştri sunt mai bolnavi decât oamenii de rând“, consideră politologul Olga Nicolenco.

SUB SEMNUL CRIZEI POLITICE

Analiştii spun că deputaţii au avut parte de o sesiune zbuciumată, iar criza politică şi promovarea intereselor personale scăzut din eficienţa aleşilor poporului. „Deputaţii s-au concentrat mai mult pe reglări de conturi, decât pe grija faţă de problemele statului. Am asistat la o sarabandă de decizii cu scop personal. Chiar dacă s-au adoptat şi proiecte importante, s-a memorizat, în primul rând, lupta din fosta AIE“, opinează Veaceslav Berbeca.

Politicul a dictat şi în cazul proiectelor economice, multe fiind adoptate în contextul eventualelor alegeri anticipate. „Orice decizie, precum reducerea taxelor în agricultură, trebuie gândită şi motivată. E nevoie de politici fiscale care să asigure previzibilitate oamenilor de afaceri, şi nu decizii care nu rezolvă situaţia în esenţă“, susţine economistul Dumitru Budeanchi de la Expert-Grup.

RESTANŢELE DEPUTAŢILOR

Olga Nicolenco spune că depăşirea crizei şi votarea Guvernului este unica reuşită a legislatorilor. „Totuşi, a trebuit soluţionată în paralel cu lucrul de bază al deputaţilor. Ei nu sunt plătiţi pentru declanşarea şi rezolvarea crizelor, ciondăneli şi show-uri“, declară politologul, convins că opoziţia a avut rolul-cheie în declanşarea scandalurilor. „O opoziţie slabă desşurubează guvernarea, iar una eficientă şi combativă o stimulează”, mai adaugă experta.

Combaterea corupţiei, reformarea justiţiei, problema transnistreană, modificarea Constituţiei, dar şi o multitudine de probleme sociale. Acestea sunt domeniile pe care ar trebui să se concentreze deputaţii în următoarea sesiune. „Mă tem că balanţa va înclina spre pregătirea de alegeri, de aceea vom avea o guvernare dezbinată. Probabil summitul de la Vilnius îi va mobiliza pe politicieni, dar nu se ştie ce va urma după“, conchide Olga Nicolenco.

“Chiar dacă au fost adoptate proiecte importante, s-a memorizat, înainte de toate, lupta din fosta AIE. Veaceslav Berbeca, expert IDIS Viitorul


Deputaţii, acuzaţi că prejudiciază statul cu 12 milioane

Compania Glorinal, care a efectuat lucrările de reconstrucţie a Complexului monastic Curchi, din raionul Orhei, a fost scutită de plata impozitelor către stat, printr-o decizie aprobată vineri de Parlament. Proiectul de lege a stârnit nemulţumirea Antoniţei Fonari, vicepreşedintele Consiliului Naţional pentru Participare.

Potrivit acesteia, documentul prejudiciază bugetul cu 12 milioane de lei. Glorinal a demarat restaurarea mănăstirii Curchi în 2006, reconstruind 14 clădiri până în prezent. Din costul de peste 92 de milioane de lei, beneficiarul a achitat doar puţin peste 72 de milioane, datoria de 20 de milioane nu a fost stinsă, iar lucrările au încetat.

Potrivit autorilor proiectului, Veaceslav Ioniţă, Marian Lupu, Vadim Cojocaru şi Iurie Chiorescu, situaţia a avut un efect negativ asupra fluxurilor financiare ale firmei, care a înregistrat restanţe de 12 milioane de lei la stat.Ţinând cont de valoarea istorică a mănăstirii, scutirea de impozite este iminentă şi va debloca situaţia creată, susţin autorii demersului.

Antoniţa Fonari declară că decizia contravine legii, întrucât nu se respectă principiul egalităţii fiscale a agenţilor economici, iar datoriile companiei nu ţin doar de lucrările de la Curchi.

Mai mult, decizia îi va motiva şi pe alţi agenţi să ceară scutiri din partea Parlamentului, consideră economistul Dumitru Budianschi.

"Este o decizie politică şi foarte dăunătoare. Or, acest caz demonstrează că autorităţile acţionează nu conform regulilor, ci pe bază de excepţii“, consideră Budianschi.
Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite