Republica Moldova a mai pierdut trei dosare la CEDO, cu despăgubiri în valoare de circa 8.500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Moldovei a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului trei dosare care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, fiind obligat să achite reclamanţilor despăgubiri în valoare totală de 8.400 de euro.

În primul caz este vorba de un angajat al Ministerului Apărării care a primit în 2006 o locuinţă socială, dar a obţinut dreptul de a o privatiza, în virtutea vechimii de muncă abia în 2009, după ce s-a judecat cu autorităţile locale. El s-a plâns de executarea tardivă a deciziei instanţei, iar Curtea de la Strasbourg a dictat prejudicii morale de 900 de euro şi 100 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată.

Un medic care şi-a pierdut postul

Un fost şef al serviciului pacienţi femei de la Spitalul de Psihiatrie din Orhei va fi despăgubit cu 1.800 de euro. În 2003, şeful spitalului a fost suspendat după ce pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal, iar reclamantul i-a preluat temporar funcţia, în locul său fiind numit un alt medic. În 2005, când ancheta penală s-a încheiat, fiecare a revenit în postul iniţial, însă colegul s-a judecat şi a fost restabilit în funcţia de şef de secţie. Recamantul a aflat doar post-factum despre decizie şi a atacat-o în instanţă, motivând că este ilegală, deoarece el nu a fost invitat la procesul care îi viza interesele. Chiar şi aşa, a rămas un simplu medic, primind un salariu mai mic decât cel de şef al serviciului pacienţi femei.

În litigiu cu autorităţile locale pentru un teren

De asemenea, Guvernul urmează să achite 3.600 de euro în calitate de prejudiciu moral şi alte 2.000 pentru costuri de judecată unui SRL. În 2003, consiliul local Vadul lui Vodă i-a înstrăinat un lot de pământ cu o seră, iar în 2006 şi-a anulat decizia, însă compania a iniţiat proceduri judiciare împotriva forului decizional. În timpul procesului, aleşii locali au cerut rezilierea contractului de vânzare-cumpărare invocând că firma nu a plătit pentru bunul procurat în 2003. În ultimă instanţă, Curtea Supremă de Justiţie a  admis acţiunea consiliului local de a declara nul contractul. Reprezentantul companiei nu a fost, însă, citat la şedinţă. Reclamantul ceruse la CEDO despăgubiri de peste 25.000 de euro şi restituirea terenului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite