Prima tranşă din împrumutul oferit de statul român va fi efectuată în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a ratificat marţi, 13 octombrie 2015, Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, în valoare de 150 de milioane. Republica Moldova a cerut ca prima tranşă în sumă de 60 de milioane de euro să fie transferată în 2015, a doua în valoare de 50 de milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 de milioane de euro în 2017.

Documentul a fost semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, transmite IPN cu referire la Agerpres.

Acordul a fost ratificat de deputaţi cu 312 voturi favorabile şi trei abţineri.

Potrivit memorandumului aprobat de partea română, Guvernul Republicii Moldova solicită, într-o scrisoare adresată Guvernului României, examinarea posibilităţii acordării unui împrumut în valoare de 150 de milioane de euro pe termen de cinci ani, cu tragerea împrumutului în trei tranşe, prima în sumă de 60 de milioane de euro în 2015, a doua în valoare de 50 de milioane de euro în 2016 şi a treia de 40 de milioane de euro în 2017.

Conform documentului menţionat, motivul solicitării acestui împrumut îl constituie „sursele insuficiente pentru finanţarea deficitului bugetar estimat la 3,8% din PIB în 2015”.

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a declarat că împrumutul de 150 de milioane de euro pe care România a decis să-l acorde Republicii Moldova reprezintă un gest pentru care Chişinăul îşi exprimă întreaga recunoştinţă.

„E un gest care merită toată recunoştinţa noastră şi aveţi această recunoştinţă. Spuneaţi anterior şi spun şi eu acum că nu sunt prea multe ţările care pot spune unei alte ţări: spuneţi cu ce vă putem ajuta. Asta este atitudinea României, mulţumim pentru această atitudine. Noi ne vom strădui ca acest ajutor să fie o temelie bună pentru dezvoltarea noastră în continuare ca să putem, exprimându-ne, aşa, într-o manieră mai figurativă, să putem înota singuri mai departe şi să ne descurcăm singuri. Mulţumim foarte mult", a declarat premierul moldovean într-o declaraţie comună cu omologul său de la Bucureşti Victor Ponta, la finalul întrevederii oficiale pe care cei doi înalţi demnitari au avut-o la Palatul Victoria.

Premierul României Victor Ponta a declarat că prin împrumutul de 150 de milioane de euro pe care România îl acordă Republicii Moldova, decidenţii din ambele state arată locuitorilor de pe ambele maluri ale Prutului că pot fi împreună şi la bine şi la greu.

Ponta a adăugat că „tot ce înseamnă instituţii şi oameni politici şi partide politice din România au susţinut acest demers important”.

„În 25 de ani, pentru fraţii noştri, că noi aşa le spunem şi le spunem din inimă, am avut vorbe multe, sfaturi, dojeni, dar nu prea am avut lucruri concrete. În ultimii doi ani am reuşit să trecem la lucruri concrete”, a declarat premierul.

Ponta a completat dând ca exemple realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, programul privind microbuzele şcolare, investiţiile de 20 de milioane de euro în reabilitarea şi construcţia de grădiniţe, precum şi proiectul privind dezvoltarea sistemului SMURD şi în Republica Moldova.

„Dar, cel mai important lucru, Republica Moldova are astăzi, acum, nevoie de un sprijin financiar pe care nu-l poate primi din altă parte decât din partea noastră pentru a trece peste o perioadă dificilă. La nevoie se vede cine ţi-e prieten şi cred că prin ceea ce am făcut astăzi şi facem în continuare arătăm că pentru cei care locuiesc pe ambele maluri ale Prutului suntem împreună şi la greu şi la bine", a declarat premierul român.

Victor Ponta a subliniat în context că ajutorul acordat Republicii Moldova este un împrumut care va fi returnat României în cinci ani.

Premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, a fost primit marţi la Palatul Victoria de premierul Victor Ponta în cadrul unei vizite oficiale pe care o întreprinde la Bucureşti.

Tot marţi, premierul moldovean a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite