Poliţist din Nisporeni, judecat pentru că a obligat un soldat să-şi scoată centura şi şireturile, după care l-a ţinut încătuşat jumătate de oră de o uşă metalică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul riscă până la şase ani de închisoare. Foto: Adevărul
Poliţistul riscă până la şase ani de închisoare. Foto: Adevărul

Un poliţist din Nisporeni riscă până la şase ani de închisoare pentru că a bătut şi a înjosit un soldat care ar fi avut un conflict cu bunelul omului legii.

Potrivit procurorilor, în luna octombrie 2011, sub pretextul că a vrut să chestioneze tânărul, l-a vizitat în unitatea în care îşi îndeplinea serviciul militar. Poliţistul l-a bătut şi intimidat psihologic. 

Peste o lună, acelaşi om al legii a oprit un microbuz de rută, în care călătorea tânărul. După ce l-a dat jos din transport, poliţistul a escortat victima în incinta Comisariatului raional de Poliţie din Nisporeni, unde l-a obligat să-şi scoată centura şi şireturile de la încălţăminte, după care l-a ţinut încătuşat preţ de jumătate de oră de o uşă metalică.

Procurorii menţionează că în ambele cazuri poliţistul nu a avut împuternici legale. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, poliţistul a depus cerere de demisie, fiind eliberat din funcţie.

Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la doi la şase ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite