Oligarhul Vladimir Plahotniuc acceptă să fie martor în dosarul prorusului Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova
0Oligarhul Vladimir Plahotniuc a anunțat că va depune mărturii în dosarul penal în care figurează Igor Dodon, cunoscut opiniei publice drept „Sacoșa Neagră”. Anunțul a fost făcut după solicitarea în acest sens a acuzării.

Oligarhul basarabean Vladimir Plahotniuc a anunțat că acceptă să fie martor în ancheta penală în care figurează Igor Dodon în cadrul ședinței din 15 decembrie în cauza penală privind furtul miliardului.
Întrebat de jurnaliști dacă se va prezenta în instanță în calitate de martor în dosarul „sacoșa neagră”, Vladimir Plahotniuc a răspuns afirmativ.
Aceasta vine după ce, săptămâna trecută, procurorul care investighează dosarul Petru Iarmaliuc a solicitat în instanță ca oligarhul Vladimir Plahotniuc și apropiatul său Serghei Iaralov să fie audiați în calitate de martori în dosarul „sacoșa neagră”. Judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Chișinău vor lua o decizie în acest caz în data de 12 ianuarie 2026.
Pentru ce este judecată socialistul Igor Dodon
Pro-rusul Igor Dodon este judecat pentru corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, comise în timpul exercitării mandatului său de președinte al Republicii Moldova, în vara anului 2019.
Potrivit procurorilor, fostul șef de stat ar fi pretins și acceptat până la un milion de dolari de la fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, și de la Serghei Iarolov, ultimul fiind un apropiat al oligarhului fugar. În schimbul mitei, prorusul Igor Dodon s-ar fi angajat să întreprindă mai multe acțiuni, printre care lipsirea de răspundere penală a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Federației Ruse, acuzații pe care acesta le neagă.
„Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, au subliniat anterior procurorii moldoveni.
Dosarul a fost deschis după ce mai multe videoclipuri în care Igor Dodon primește o sacoșă neagră de la Vladimir Plahotniuc au fost făcute publice.
Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova și actual președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), figurează și-n alte anchete penale, precum una dintre ele fiind cea în care, potrivit acuzării, el și soția sa, ajutați de un medic de familie, ar fi falsificat un act medical în baza căruia cuplul Dodon urma să obțină permisiunea să plece în România.
Adeverința medicală pentru fiul lui Igor și Galina Dodon, care ar fi atestat, în mod nereal, că acesta ar fi avut nevoie de tratament într-o instituție română, a fost adusă în luna ianuarie 2023 completului de judecată a Curții Supreme de Justiție (CSJ) de la Chișinău, unde este examinată de mai mult timp cauză penală „sacoșa neagră”.























































