La 15 ani şi-a dat tatăl în judecată ca să nu-i mai fie părinte

În Republica Moldova a-ţi bate copilul semnifică pentru mulţi „a face om din el”. Unii mai spun că „unde dă mama sau tata - creşte”. De aceea, mulţi copii nu percep că se dezvoltă într-o atmosferă în care necesităţile lor de bază - nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste - sunt profund neglijate.

În majoritatea acestor situaţii, violenţa este eliminată prin „tăcerea” copiilor şi indiferenţa autorităţilor. Există însă şi cazuri când copiii înfruntă adulţii pentru a-şi apăra drepturile. Consecinţele le suportă, desigur, tot ei.

Elena, o tânără originară dintr-un sat din raionul Anenii Noi, a fost victima violenţei în familie mai mulţi ani. După ce a decedat mama sa, când avea 12 ani, tatăl nu şi-a mai onorat obligaţiunile de părinte. A început să consume alcool şi să o bată pe ea şi pe sora ei mai mare.

Cu ziua prin sat

„Cât a fost mama în viaţă tata a fost un om responsabil şi cuminte. Niciodată nu a ridicat vocea. Moartea mamei l-a afectat foarte tare şi l-a transformat totalmente. La 1 septembrie trebuia să mă duc la şcoală şi el nici nu s-a interesat dacă noi am mers la ore sau avem cu ce ne îmbrăca. Seara venea de la lucru şi ne dădea hainele la spălat, striga la noi. Scăpam de bătaie doar atunci când fugeam. Îl imploram să nu mai bea, dar a doua zi toate strădaniile noastre erau în zadar”, povesteşte tânăra în vârstă de 20 de ani.

Elena şi cu sora sa lucrau cu ziua prin sat ca să se întreţină. Deveniseră mature înainte de termen. Făceau mâncare, curăţenie şi îngrijeau de tatăl lor. În plus, trebuiau să aibă grijă ca băutura din casă să nu se termine.

„Tot chinul a durat un an. Realizasem că nu mai pot trăi în aceste condiţii. Din cauza tatei, profesorii m-au pus în ultima bancă. Aşa că am decis să plec acolo unde sunt toţi ca mine - la internat. Am învăţat acolo trei ani, până în clasa a IX-a. Tata niciodată nu m-a vizitat. Nici nu ştia unde se află internatul. Vara mă întorceam acasă şi lucram la câmp ca să-mi procur ceva pentru şcoală”, mai spune fata.

Sacrifiicii pentru şcoală

După ce a părăsit internatul, Elena nu a cedat şi nici pe urmele părintelui nu a mers. A înţeles că viaţa poate să-i ofere multe şanse. Astfel, a decis să-l decadă din drepturile parentale pe tatăl său, ca să intre la colegiu. „Nu vroiam să mă întorc acasă în acel mediu violent şi să lucrez la câmp toată viaţa. Ştiam că doar studiile mă vor scăpa de probleme. M-am dus la asistenţa socială de la raion şi am spus că vreau să-mi dau tatăl în judecată, iar ei să mă reprezinte în instanţă. Intram cu siguranţă la colegiu, dacă eram orfană de ambii părinţi”, îşi continuă povestea Elena.

Consecinţele acestei decizii au costat-o multă umilinţă din partea societăţii. Elena a tebuit să înfrunte „gura satului”, a autorităţilor locale şi a celor de la raion. „Mi-au trebuit puteri uriaşe ca să obţin anumite documente de la Primărie. Toţi mă opreau pe drum şi mă certau că eram nechibzuită şi obraznică - ce fel de copil sunt că îmi necinstesc tatăl. Vroiam să-i întreb dacă ei vreodată s-au gândit la mine că nu am ce mânca, că nimeni nu are grijă de mine, că mă întreţin singură de la 12 ani, dar am răbdat. Nu vroiam să aţâţ prea mult spiritele”, zice fata.

Orfană de ambii părinţi

În final, reprezentanţii Direcţiei Asistenţa Socială din Anenii Noi au reprezentat-o pe fată în instanţă, iar tatăl şi-a dat acordul ca Elena să nu-i mai fie fiică. „Eram fericită că voi pleca la şcoală, dar eram tristă că rămăsesem orfană de ambii părinţi. Pe tata l-am vizitat de multe ori. Nu se mai schimbase. Tot consuma alcool, tot mă înjura şi înjosea. Până anul trecut, când a decedat de cancer”, adaugă tânăra.

Astăzi, Elena lucrează în Italia. A terminat Colegiul de Informatică din Chişinău şi-şi pregăteşte dosarul pentru admiterea din 2016. „Vreau să depun actele la o Universitate din Italia. Părinţii trebuie să înţeleagă şi să nu mai folosească bătaia ca metodă de educaţie, iar autorităţile să se implice mai mult într-un caz de violenţă în familie, dacă vrem să avem o societate sănătoasă şi inteligentă”, conchide fata.

Părinţii, pedepsiţi penal

Cadrul legal din Moldova prevede că autorităţile locale (APL) identifică şi asistă victimele violenţei în familie. De aceea, APL-urile trebuie să depună eforturi considerabile şi să ia măsurile necesare la timp, inclusiv prin decăderea din drepturile părinteşti acolo unde este nevoie.

„Un copil trebuie să stea în familia sa până în momentul când nu-i dăunează acest lucru. Părinţii pot fi pedepsiţi pentru acţiunile lor abuzive. Autoritatea tutelară este cea care ia decizia şi le reprezintă interesele. Fie anunţă poliţia, care aplică măsuri contravenţionale sau pornesc dosar penal, fie înaintează cerere de lipsire din drepturi părinteşti. Totuşi, în cazul respectiv, autorităţile nu trebuiau să aştepte până când copilul i-a anunţat. Având în vedere situaţia, ei trebuiau să monitorizeze cazul şi să ia atitudine, deoarece consecinţele pot fi destul de grave”, a subliniat jurista Diana Ţeberneac.

Violenţa în familie este diferită de alte tipuri de violenţe, pentru că se produce în „spatele uşilor închise”, cu acordul tacit al tuturor, prin neintervenţie sau intervenţie ineficientă. Astfel, copiii abuzaţi consideră violenţa un lucru natural, cu care nu poţi lupta. Din această cauză, ei tolerează violenţa asupra lor şi nu raportează nimănui aceste cazuri, indiferent de gravitate, susţine preşedinta Centrului Internaţional „La Strada”, Daniela Misail-Nichitin.

Copiii, încurajaţi să raporteze

„Ca să raporteze un caz de violenţă, copilul trebuie să ajungă la un grad de înţelegere foarte mare. Chiar şi aşa, ei nu vor anunţa autorităţile sau nu vor suna la Telefonul Copilului, ca nu cumva mama sau tata să fie atraşi la răspundere. Respectiv, trebuie să mizăm pe adulţi, vecini, rude, profesori, ca să raporteze cazurile de violenţă”, explică Daniela Misail-Nichitin.

În perioada 1-23 septembrie 2014, din cele 248 apeluri parvenite la Telefonul Copilului din partea minorilor, doar trei au raportat cazuri de violenţă. Pentru a opri cercul vicios de perpetuare a practicilor violente, copiii trebuie împuterniciţi şi încurajaţi să utilizeze orice metodă pentru a se proteja de abuz.

„Este absolut firesc şi necesar ca ei să sesizeze autorităţile. Părinţii vor avea nişte reacţii bolnăvicioase, agresive, dar pentru asta trebuie de lucrat cu ei. În ţările europene este instituită şcoala părintelui, unde psihologii îi învaţă pe adulţi cum să-şi educe copilul şi să depăşească situaţiile de criză. Aceste servicii în Moldova lipsesc cu desăvârşire. Foarte mult se mizează pe autoritatea tutelară, care nu are pregătire specială, aşa cum prevede legea, ca să asigure un mediu familial armonios copiilor.  În mod ideal ar trebui ca specialiştii din cadrul APL să instituie un specialist pentru protecţia drepturilor copiilor ca să lucreze atât cu părinţii, cât şi cu cei mici”, menţionează Misail-Nichitin.

Şansa - intervenţia autorităţilor la timp

Psihologa Mariana Copacinschi subliniază că o copilărie departe de familie, chiar şi una violentă, creşte probabilitatea unei vieţi dificile ulterioare, creşte şansa ca acest copil să devină dependent de sistemul social. „Copiii au nevoie de părinţi, fiindcă de la ei învaţă ce este afecţiunea, îşi formează identitatea şi încrederea în propriile forţe. Bineînţeles, comportametul părinţilor violenţi pune în pericol viaţa şi dezvoltarea armonioasă a copilului. Un copil care este luat din familia de origine dezvoltă sentimentul de abandon şi al vinovăţiei, care îl va urmări toată viaţa. De aceea, autorităţile vor  identifica nevoile acestei familii şi vor întocmi un plan de intervenţie complex”, opinează Copacinschi.