Ion Dron: Preşedinţia este folosită în interes de partid
0
Preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron, a declarat în cadrul unor dezbateri publice că Preşedinţia este folosită în interes de partid. În opinia lui, una este retorica de partid în campania electorală, altă retorică ar trebui să aibă un preşedinte de stat atunci când intră în încăperea unei instituţii de stat.
„Faptul că nu şi-a acordat promisiunile electorale cu fişa de post e problema preşedintelui, care acum trebuie să se descurce. Cum să-şi racordeze promisiunile cu fişa de post? Aici trebuie să le spună cetăţenilor că ceea ce a promis pe undeva nu poate face. De aici cred că vine această înghesuială pe metrul pătrat de declaraţii care se produce”, spune Ion Dron.
O primă constatare pe care a făcut-o expertul a fost că instituţia Preşedinţiei este folosită pe post de instrument de propagandă de partid, iar vizita preşedintelui Dodon la Moscova este relevantă în acest sens. El e de părere că la acest subiect Guvernul are o bilă neagră pentru că a aprobat componenţa delegaţiei în formula care a fost propusă de instituţia prezidenţială.
„Dacă urmărim, a fost o vizită de partid şi nu a fost o vizită a unei autorităţi a Republicii Moldova cu, este Preşedinţia”, afirmă expertul.
Ion Dron consideră că după alegerea preşedintelui ar fi fost bine să iasă la o conferinţă de presă comună şeful statului, prim-ministrul şi preşedintele Parlamentului şi să spună cetăţenilor că vor avea dezbateri, dar va exista şi un pact de colaborare între aceste puteri şi fiecare îţi va executa fişa de post.
„Ar fi fost o ieşire matură din punct de vedere instituţional. Deocamdată, instituţia preşedinţiei îşi arată muşchii. Nu ştiu cum îşi va arăta muşchii Guvernul şi Parlamentul. Nu trebuie să ajungem până acolo. Eu cred că o ieşire în public a acestor trei reprezentanţi ai puterilor în stat trebui să calmeze situaţia existentă acum”, a subliniat Ion Dron.
Potrivit lui, după 15 ani, Republica Moldova a revenit de acolo de unde a pornit, în anul 2000. „Noi în 2000 am schimbat modalitatea de alegere a preşedintelui, fiindcă eram în aceste discuţii interminabile. Preşedintele de atunci nu putea face nimic pentru că voia împuterniciri suplimentare. Astăzi asistăm la aceeaşi retorică”, afirmă Ion Dron.
Pe de altă parte, Dron consideră că unele decizii din ultimul timp ce ţin de arhitectura instituţională au fost luate nu în scop de a consolida unele instituţii, dar în scop de a-l intimida din punct de vedere politic pe oponent, adică pe preşedinte, de a-l lipsi de anumite pârghii.
„Acest lucru s-a produs cu 2-3 luni în înainte de a fi ales preşedintele sau chiar pe ultima sută de metri. Eu cred că a venit vremea când avem nevoie de o altă arhitectură în garnitura puterii executive. Am impresia că pentru noi sunt pregătite aceste discuţii pentru 10-15 ani înainte”, a mai adăugat Ion Dron.
În plus, expertul spune că puterile statului trebuie să transmită un mesaj de calmitate cetăţenilor din punct de vedere politic. De asemenea, este necesar de forma un grup pentru elaborarea unui studiu pentru a vedea dacă Republica Moldova are nevoie de un executiv bicefal, cum este acum.