Grădiniţa care uneşte cele două maluri de Nistru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Redeschisă după 18 ani, instituţia preşcolară din Fârlădeni va fi frecventată de copii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Peste o sută de copii vor frecventa grădiniţa din satul Fârlădeni, raionul Căuşeni, iar 22 de adulţi vor avea un loc de muncă în localitatea lor, graţie Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii“, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova.

Cei mai mulţumiţi sunt părinţii, care de acum înainte nu vor mai sta cu mereu gândul la odraslele lor cât sunt la serviciu.

„Primii trei copii i-am crescut cu mari emoţii. Sunt profesoară şi, atunci când eram la lecţii, îi lăsam pe la bunici, vecini, prieteni. Cu al patrulea, voi fi mult mai liniştită. Ştiu că Vlăduţ este pe mâini bune, mănâncă la timp şi are ocupaţii“, spune Lilia Burcă, mama unui băieţel de patru ani.

Cea mai modernă instituţie

Reconstrucţia grădiniţei a costat 239.000 de euro. Din clădirea fostului gimnaziu au rămas practic numai pereţii, în rest totul a fost înlocuit. De asemenea, a fost construit din temelii încă un bloc.

Astăzi grădiniţa este instituţia cu cele mai bune condiţii din sat. Are sistem de încălzire autonomă şi canalizare, au fost reabilitate reţelele electrice. A fost dotată cu mobilier nou şi sute de jucării, multe dintre care au fost dăruite de oaspeţii veniţi la inaugurare.

Comunitatea nu-şi putea permite să realizeze de una singură un asemenea proiect. „Doar cu efortul comun al sătenilor, al donatorilor şi al autorităţilor locale, am izbutit să înălţăm una din cele mai moderne grădiniţe din regiune şi să oferim copiilor noştri acces la educaţie de calitate, iar familiilor tinere - posibilitatea de a se angaja“, afirmă Ion Gangan, primarul satului.

În curând, şi o piaţă comună

Unul dintre principalele avantaje ale grădiniţei din Fârlădeni este faptul că aici vor fi aduşi şi copiii din satele vecine, din stânga Nistrului. Finanţatorii susţin că, de fapt, scopul proiectului a fost să contribuie la apropierea celor două maluri ale Nistrului.

„În timp ce oamenii muncesc împreună pentru a soluţiona problemele de interes comun, ei reuşesc să capete mai multă încredere şi să-şi facă viaţa mai bună“, susţine Cihan Sultanoglu, director regional pentru Europa şi CSI al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

La începutul anului viitor, la Fârlădeni va fi deschisă şi o piaţă cu 170 de locuri de vânzare, care, la fel, va contribui la apropierea malurilor, dar şi la dezvoltarea economică a localităţii.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite