FOTO Arhivele comunismului: Represiunile politice la feminin (I)

0
0
Sofia (prima din stânga, în picioare) şi Pantelei Hadjioglu (în stânga, pe scaun, cu fiul Dumitru în braţe), alături de rude. Anul 1921. FOTO Arhiva pesonală a Mariei Coreţchi, fiica celor doi
Sofia (prima din stânga, în picioare) şi Pantelei Hadjioglu (în stânga, pe scaun, cu fiul Dumitru în braţe), alături de rude. Anul 1921. FOTO Arhiva pesonală a Mariei Coreţchi, fiica celor doi

Majoritatea celor condamnaţi de regimul bolşevic, în Basarabia, pentru „trădare de patrie“, propagandă şi luptă antisovietică au fost bărbaţi. Sunt însă şi mii de femei care au împărtăşit această soartă tragică, fiind trimise în gulag sau condamnate la pedeapsa capitală, unele doar pentru că şi-au ascuns soţii declaraţi „duşmani ai poporului“.

Nicio crimă a comunismului nu poate fi justificată, mai ales când e vorba de femei. Basarabencele, alături de soţii lor, fraţi şi surori, copii şi nepoţi, au avut de îndurat ororile bolşevismului. Trimise în gulag fără a avea vreo vină, multe aşa şi nu s-au mai întors din siberii de gheaţă...

Întotdeauna tresar atunci când întâlnesc un nume de femeie printre persoanele supuse represiunilor politice. Sunt mult mai puţine decât de bărbaţi. Când găsesc un astfel de dosar, de fiecare dată mă întreb care a fost „crima“ pentru care această femeie a fost trimisă în gulag. Mă frământă cât de mult s-a străduit poliţia politică sovietică să găsească un articol în Codul Penal pentru a o condamna.

EUDOCHIA COREŢCHI ŞI SOFIA HADJIOGLU DIN HADJI-ABDUL 

Reforma agrară votată de Sfatul Ţării la finele anului 1918 şi implementată în următorii ani a oferit şanse egale tuturor basarabenilor să devină gospodari, dar şi proprietari ai unor întinderi mari de terenuri agricole. Ca urmare, cel harnic a agonisit, iar cel leneş a irosit.

Teodor Coreţchi (născut în 1897) şi Eudochia (născută Hadjioglu, în anul 1900) din satul Hadji-Abdul, plasa Reni, judeţul Ismail (în perioada sovietică - satul Suvorovo, raionul Vulcăneşti, actualmente - comuna Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul), şi-au întemeiat o familie în 1918. Împreună au crescut şase copii: Ion, Alexandra, Ecaterina, Ana, Alexandru şi Susana. După decesul tatălui Eudochiei, în anul 1927, au moştenit 40 de desetine de pământ arabil, iar către 1939 familia Coreţchi îşi realizase visul cel mare – îşi ridicase o casă frumoasă din cărămidă, lotul de pământ ajunsese la aproape o sută de desetine, aveau vite, cai, oi, unelte de prelucrare a pământului şi multe altele necesare unei gospodării bine puse la punct.

Pantelei Hadjioglu (născut în 1896) şi Sofia (născută Balan, în 1898) s-au căsătorit în 1918. Creşteau şase copii: Dumitru, Ştefana, Ana, Maria, Nicolae şi Trofim şi aveau două case, două vaci, un cal, 20 de oi şi altele necesare unei gospodării înstărite. În 1940 deţineau peste 40 de desetine de pământ, la baza cărora au stat cele două hectare aduse drept zestre de Sofiţa. Pantelei Hadjioglu era un om cultivat şi în perioada interbelică a fost casier la Banca Cooperativei Agricole din sat şi membru al Partidului Liberal.

sofia hadjioglo foto arhiva perosnala a mariei coretchi

FOTO Sofia Hadjioglu în exil (pe scaun). RASS Ciuvaşia, anii ‘50// Fotografie din arhiva personală a Mariei Coreţchi

Năpasta a dat peste aceste familii după 28 iunie 1940. Mai întâi sovieticii au inclus gospodăriile lor în categoria chiaburilor. Asta însemna că trebuie să predea la stat o normă obligatorie de cereale (renumita „postavkă“). Teodor Coreţchi a fost arestat imediat şi judecat de sovietici, fiind exilat într-un loc îndepărtat al URSS, lângă Vorkuta. Tot atunci a fost arestat şi Pantelei Hadjioglu, căruia i s-a incriminat faptul că nu dăduse la timp „postavka“, ce echivala cu aproape un vagon de cereale.

Un grup dintre cei mai respectaţi oameni din sat au depus mărturie că acest impozit a fost achitat, deşi cu întârziere, mai ales că o bună parte a acestuia era contribuţia rudelor şi împrumuturile de la vecini. Dar asta n-a contat. Pantelei Hadjioglu a fost condamnat la 7 ani de privaţiune de libertate pentru neîndeplinirea normei de cereale. Soarta lui ulterioară nu se cunoaşte, deşi prin sat s-a auzit la începutul războiului că sovieticii n-au reuşit să evacueze prizonierii, astfel că toţi au fost împuşcaţi pe loc.

Bubuitul tunurilor din 22 iunie 1941 de la Prut a pus pe fugă mulţi activişti sovietici. Printre aceştia s-a aflat şi Ivan Haev, preşedintele de atunci al sovietului sătesc Hadji-Abdul, unul dintre cei care au alcătuit listele pentru deportarea din 13 iunie 1941 şi cel care a contribuit la condamnarea lui Teodor Coreţchi şi a lui Pantelei Hadjioglu. Pentru a fugi, activistul a sechestrat căruţa şi cei doi cai ai Eudochiei Coreţchi, dar nu a mers prea departe. Ajuns din urmă de soldaţii români, Haev a fost nevoit să se întoarcă în sat.

Pentru a fi trimis în gulag nu trebuia să întreprinzi vreo acţiune cu caracter antisovietic. Era suficient să ai o altă origine socială decât cea proletară sau să deţii proprietăţi imobile şi mobile. Mihai Taşcă, istoric

FĂPTAŞUL A FOST JUDECAT, DAR APOI ACHITAT

Revenit la Hadji-Abdul, Haev s-a prezentat la Eudochia Coreţchi, care-i era şi naşă, pentru a-i restitui caii. Femeia a constatat, însă, că nu-s ai ei, caii având hamurile rupte şi fiind mult mai necăjiţi, astfel că l-a refuzat. Pentru a i se face dreptate, Eudochia Coreţchi s-a plâns autorităţilor româneşti din sat. Fostul preşedinte al sovietului sătesc a fost judecat de două ori pentru mai multe păcate. Mai întâi, în ianuarie 1942 la Ismail, apoi în aprilie a aceluiaşi an, la Reni. În ambele cazuri, Eudochia Coreţchi a confirmat că Ivan Haev i-a rechiziţionat căruţa şi caii, iar când i-a întors, ea a constatat că nu sunt cei luaţi. A fost interogată şi Sofia Hadjioglu, care a povestit instanţei că Haev a contribuit la acuzarea soţului ei.

Potrivit sovieticilor, Haev a fost condamnat la cinci ani de privaţiune de libertate, dar a fost eliberat după două luni de închisoare. Femeile, însă, au stăruit în depoziţiile lor că justiţia românească până la urmă l-a achitat pe Haev şi ulterior acesta chiar se înrolase în Armata Română, fiind translator la nemţi.

Reinstalarea puterii sovietice în Basarabia în august 1944 avea să aducă cu sine încă o nenorocire în familiile Eudochiei Coreţchi şi a Sofiei Hadjioglu. Cineva a avut grijă să povestească autorităţilor comuniste despre cazul Haev. Eudochia Coreţchi şi Sofia Hadjioglu au fost arestate în aceeaşi zi, pe data de 29 iunie 1945. La ancheta preliminară, femeile au declarat ceea ce declaraseră şi la judecata din anul 1942: Eudochia Coreţchi a povestit cum Haev i-a luat caii şi căruţa, iar Sofia Hadjioglu - despre judecarea soţului ei. Au fost interogaţi mai mulţi martori, inclusiv Ivan Haev.

CONDAMNATE LA ZECE ANI DE GULAG

După finalizarea cercetărilor preliminare, la 26 octombrie 1945, Tribunalul Militar al Trupelor Ministerului Securităţii de Stat al RSSM, aplicând prevederile art. 54/1 al Codului Penal al RSS Ucrainene - „Trădare de patrie“, într-o şedinţă care a durat 1,45 minute, le-a condamnat pe Eudochia Coreţchi şi Sofia Hadjioglu la câte zece ani de munci corecţionale, cu confiscarea averii şi decăderea din drepturile civile pentru un termen de cinci ani după executarea pedepsei.

Eudochia si Fiodor Coretchi acasa dupa revenirea din exil 1957

FOTO Eudochia si Teodor Coreţchi (dreapta), acasă, după revenirea din exil. Anul 1957// Fotografie din arhiva personală a Mariei Coreţchi

În martie 1955, când mai rămăseseră vreo şase luni până la expirarea termenului, comisia pentru reexaminarea dosarelor persoanelor condamnate pe criterii politice le-a refuzat graţierea, concluzionând că Tribunalul Militar a pronunţat corect sentinţa. A contat faptul că ambele aveau soţi condamnaţi ca „duşmani ai poporului“. Sofia şi Eudochia au revenit în Moldova prin 1957, neavând însă dreptul de a locui în localitatea de baştină.

Eudochia Coreţchi şi Sofia Hadjioglu au fost reabilitate de Procuratura Generală a Republicii Moldova la 27 noiembrie 1991. Dosarul în baza căruia au fost judecate ambele femei a devenit cunoscut rudelor abia de curând, după deschiderea arhivelor, ele temându-se să vorbească în faţa copiilor şi nepoţilor despre calvarul prin care trecuseră. Acest caz demonstrează că stupiditatea argumentelor pentru care au fost condamnate aceste două doamne şi disproporţionalitatea pedepsei la care au fost supuse erau o practică obişnuită pentru justiţia sovietică.

Mulţumim doamnei Maria Coreţchi, fiica Sofiei şi nora Eudochiei, aflată la onorabila vârstă de 85 ani, care ne-a ajutat să documentăm acest material şi ne-a pus la dispoziţie fotografii din arhiva familiei.

GLICHERIA DURACENCO, ÎMPUŞCATĂ PENTRU CĂ ŞI-A ASCUNS SOŢUL

Perioada marii terori din URSS (1937-1938) nu a cruţat nici femeile. Orice femeie care a ajuns în vizorul NKVD a fost adusă în faţa plutonului de execuţie a maşinăriei sovietice de reprimare.

„Operaţiunea română“ a fost declanşată la 17 august 1937 şi avea drept scop lichidarea „dezertorilor şi emigranţilor din România“, în special a celor care locuiau în RASS Moldovenească.

Pentru „judecarea“ lor a fost creat un organ extrajudiciar special – „dvoika“, ce era constituit din comisarul afacerilor Interne al URSS Egor Ejov şi procurorul general al URSS Andrei Vîşinski, care a fost denumită – Consfătuirea Specială a NKVD din URSS.

Glicheria Duracenco s-a născut în 1902, în localitatea Camenca, de pe malul stâng al Nistrului. A fost arestată la 25 august 1937. Scurta anchetă preliminară a stabilit că ea a ştiut despre faptul că soţul ei, Ion Duracenco, a evadat din gulag, l-a asuns câteva zile la ea în casă şi a ştiut despre intenţiile acestuia de a se refugia în România.

Ion Duracenco lucra poştaş în Camenca. Suspectat de spionaj în favoarea României, în anul 1933 a fost arestat de NKVD şi exilat într-o zonă îndepărtată a URSS. În acel an, evadează din detenţie, revine la Camenca şi în scurt timp trece Nistrul, în Basarabia.

sentinta duracenco

FOTO Certificatul privind executarea Glicheriei Duracenco// Dosar SIS

Dosarul penal a fost expediat Consfăturii speciale a NKVD a URSS, care, la şedinţa din 10 octombrie 1937, prin procesul verbal nr. 4, a condamnat-o pe Glicheria Duracenco la împuşcare. Întrucât asemenea „sentinţe“ nu puteau fi atacate cu recurs, devenind executorii de la pronunţare, fără alte formalităţi, ea a fost executată pe data de 15 octombrie a acelaşi an, la Tiraspol. Glicheria Duracenco a fost reabilitată la 30 mai 1989.

MOŞIERIŢA ELEONORA CERCHES

Pentru a fi trimis în gulag nu trebuia să întreprinzi vreo acţiune cu caracter antisovietic. Era suficient să ai o altă origine socială decât cea proletară sau să deţii proprietăţi imobile şi mobile. În acest caz, erai catalogat drept moşier şi exploatator al muncii altor persoane.

Eleonora Cerches a terminat, în 1909, gimnaziul şi cursuri de contabilă. După care în următorii cinci ani a lucrat la bănci din Orhei şi Simferopol. Din anul 1914 până în 1916 a fost soră de caritate la Societatea Crucea Roşie din Chişinău, revenind la activitatea bancară.

foto cerchez sis

FOTO Eleonora Cerches, în arestul securităţii sovietice// Dosar SIS

În 1919 se mărită cu Ion Cerches, proprietarul unei moşii de circa 1.400 de desetine de pământ. În urma reformei agrare, familia Cerches a păstrat 90 de desetine, care i-au revenit în totalitate Eleonorei după moartea soţului ei, în anul 1933. Către 1940, Eleonora împreună cu socrul ei aveau în proprietate 180 de desetine de pământ arabil (preponderent, în comuna Echimăuţi, judeţul Orhei), o moară şi o secerătoare, o treierătoare cu aburi, inventarul necesar prelucrării pământului, 19 cai, 116 oi, păsări domestice etc. Angaja zilieri.

Sergentul Ivanov de la Comisariatul NKVD din Orhei, examinând, la 7 iulie 1940, materialele acumulate în privinţa Eleonorei Cerches, a concluzionat: „Eleonora Cerches, născută în 1887, în oraşul Orhei, este din familia unui funcţionar al Tribunalului Orhei, din punct de vedere social este moşieriţă, are studii de opt clase de gimnaziu, este văduvă. Trebuie arestată“. I s-au incriminat prevederile art. 34/13 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“.

La 29 martie 1941, Consfătuirea Specială a NKVD a URSS, „instanţa“ unde a fost trimis dosarul pentru examinare, a condamnat-o pe Eleonora Cerches la cinci ani de munci corecţionale. Eleonora Cerches a fost reabilitată la 6 mai 1989. Soarta ei ulterioară nu se cunoaşte. 

sentinta cerchez

FOTO „Sentinţa“ dată Eleonorei Cerches// Dosar SIS

Republica Moldova


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri