Femeia care l-a convins pe Putin
0În ultimele zile preşedintele rus Vladimir Putin şi-a schimbat opinia privind situaţia de pe piaţa mondială a gazelor şi viitorul Gazpromului. Experţii ruşi consideră că Putin a fost convins de Xenia Iudeava, fostul economist-şef al Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia.
Rezultatele tot mai proaste pe care le înregistrează gigantul rus Gazprom şi ofensiva gazului de şist au forţat autorităţile de la Moscova să-şi schimbe opinia.
Mai mult. Însăşi preşedintele rus Vladimir Putin a cerut zilele trecute celor de la Gazprom să îşi revizuie planurile şi să identifice un răspuns eficient la reducerea preţurilor la gaz pe plan mondial, scădere determinată de dezvoltarea exploatărilor în domeniul gazului de şist în SUA.
Schimbarea de opinie preşedintelui Putin este explicată de presa din Rusia de influenţa economistului Xenia Iudaeva, care din luna iulie este şefa Departamenului expertiză în cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Anterior Iudaeva a fost economist-şef la Sberbank şi conducea un centru de cercetări, care la începutul acestui an a publicat un studiu în care avertiza că Gazprom va pierde competiţia pe piaţa gazelor, dacă nu se adaptează la noile realităţi.
Criticii afirmă că monopolul rus Gazprom, cel mai mare producător de gaz natural din lume, s-a cufundat în letargie, nu face investiţii în studii de cercetare şi ignoră schimbările care au loc în domeniu.
'Gazprom este un instrument foarte important, însă în 12 ani Vladimir Putin şi prietenii săi au stors atât de mult din această companie, încât, probabil, nu a mai rămas aproape nimic', declară Vladimir Pastuhov, om de ştiinţă rus.
Problemele Gazprom agravează o tendinţă care se remarcă demult, lăsând statul rus în pierdere. Economiştii sunt de părere că 60 la sută din veniturile Rusiei sunt asigurate din impozitele şi încasările obţinute din exportul de combustibili. Companiei Gazprom îi revin 12% din totalul exporturilor ruseşti.