Europa sau Rusia? Parlamentul Republicii Moldova, incapabil să aleagă între democraţie şi comunism. Şedinţa s-a amânat până mâine
0Parlamentul de la Chişinău s-a reunit astăzi în sesiune extraordinară pentru a-şi alege conducerea, după aproape două luni de negocieri nereuşite între Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat pentru formarea unei coaliţii proeuropene de guvernare. După 40 de minute de certuri şi o jumătate de oră de pauză, şedinţa a fost amânată până miercuri, la ora 15.00.
Mihai Ghimpu: „E blocaj total din partea PD. Până la întâlnirea de ieri cu partenerii europeni, PLDM şi PL au vrut să convingă societatea că PL vrea funcţia de preşedinte. După şedinţa de ieri, oficialii europeni ne-au spus că PLDM şi PD vor alianţă cu PL. Ieri am venit cu propunerea ca cele trei partide să formeze o comisie care va face o propunere timp de trei luni care să rezolve problema alegerii preşedintelui. PD alege preşedintele parlamentului, PLDM prim-ministrul, iar Partidului Liberal îi revin câteva ministere. Procurorul general va fi unul european. Azi mi se spune că PD nu e de acord cu aceste lucruri. Şedinţa se convoacă atunci când este majoritate parlamentară. Nu avem parlament, dacă nu avem majoritate. Astăzi ordinea de zi, pauza, au fost votate cu comuniştii. Nu vor face alianţă, dar e o colaborare tacită. Se poate întâmpla ca PLDM să meargă la o guvernare tacită cu comuniştii. PD asta vrea, guvernare cu comuniştii. PD şi PLDM trebuie să decidă: cu cine îşi asumă cursul european, cu noi sau cu comuniştii?“.
Vlad Filat a declarat că „Este firesc că partidele, neavând o majoritate formată, au nevoie de consultări. Până mâine trebuie să avem consultări, ca să purcedem la alegerea preşedintelui. Nu avem privilegiul altora de a merge în opoziţie. Facem apel către toate partidele să-şi concentreze acţiunile către formarea unei guvernări pentru ţară. Până mâine la ora 15.00 vom continua să ne consultăm. Integrarea europeană nu este negociabilă pentru noi. Obiectivul principal va fi integrarea europeană. Detalii despre mersul negocierilor nu voi oferi“.
Igor Dodon: „Cerem să începem activitatea Parlamentului sau organizarea alegerilor anticipate. Probabil se pregăteşte o majoritate PLDM-PD-PCRM. Nu le doresc succes, dar le doresc sănătate“.
UPDATE 16.15 Deputaţii s-au adunat din nou în sală. Şedinţa Parlamentului a fost reluată.
Valeriu Streleţ, PLDM: „Din numele PLDM, rog să supunem la vot o pauză până mâine la ora 15.00“. 63 de deputaţi au fost de acord cu amânarea.
La doar 40 de minute după începerea şedintei, Valeriu Streleţ de la PLDM cere o pauză de 30 de minute.
UPDATE 15.30 Mihai Ghimpu: „Liberalii asistă doar la discuţia despre aderarea la NATO. E nevoie de o majoritate parlamentară. Regretăm că din nou am venit în această sală şi s-a convocat şedinţa fără o majoritate, asta înseamnă că puterea legislativă şi executivă nu funcţionează“.
Dodon face din nou apel la necesitatea de „a trece odată la lucru“.
Marian Lupu: „Avem o sarcină comună. Trebuie să încetăm să ne roadem limbile la microfoane. Ordinea de zi nu se aprobă prin votul plenului. Nu pot fi incluse alte subiecte pe ordinea de zi. Trebuie să formăm comisia pentru alegerea preşedintelui Parlamentului“.
UPDATE 15.25 Vlad Filat: „Colegii care exercită funcţii de membri ai guvernului... trebuie să se facă diferenţa între mandatul deplin şi exercitarea funcţiei“.
Socialistul Igor Dodon: „Este important ca activitatea să înceapă în cadrul legal. Voi aţi purtat negocieri 60 de zile. Noi ne rezervăm dreptul să mergem la Curtea Constituţională. Noi am propus să fie incluse pe ordinea de zi câteva subiecte, haideţi să supunem la vot“.
Dumitru Diacov, PD: „O să avem alte ocazii să votăm şi să corectăm lucrurile în Republica Moldova. Astăzi, trebuie să purcedem la lucru“.
UPDATE 15.20 Valeriu Streleţ, PLDM „Această sesiune a fost convocată de 41 de deputaţi. Deputaţii care sunt în mandat pot participa şi vota la şedinţă“.
UPDATE 15.10 Ia cuvântul Ceban Ion, din partea PSRM, şi cere denunţarea Acordului de Asociere cu UE. La tribună vine Sergiu Sârbu (PD): „Conform Constituţiei, în sesiunea extraordinară ordinea deja este confirmată. Ordinea de zi nu poate fi extinsă“.
Sârbu propune o Comisie pentru alegerea conducerii parlamentului, în comisie să fie cinci membri. Totodată, acesta se autopropune pentru această Comisie.
UPDATE 15.05 Şedinţa Parlamentului Republicii Moldova a fost declarată deschisă. Din 101 deputaţi sunt prezenţi 99.
Marian Lupu, declaraţie înainte de începerea şedinţei Parlamentului Republicii Moldova: „Ca urmare a ultimei runde de negocieri, nu se vede niciun progres. Constat în continuare un blocaj. În realitate avem două formule: alianţă politică PLDM-PD- PL. A doua variantă este alianţa PLDM-PD. Fac un apel către PLDM să mergem pe linia acestei variante, PLDM-PD.
Liberalul Mihai Ghimpu, liberal-democratul Vlad Filat şi democratul Marian Lupu au avut ieri o rundă de discuţii cu mai mulţi politicieni europeni în încercarea de a debloca negocierile. Şeful liberalilor europeni Graham Watson a declarat că discuţiile urmau să ducă la crearea unei coaliţii, însă azi dimineaţă Vlad Filat şi Marian Lupu au anunţat din nou că negocierile cu liberalii sunt blocate.
Detalii despre negocierile purtate de politicienii de la Chişinău cu reprezentanţii europeni.
Ordinea de zi a Parlamentului prevede alegerea preşedintelui instituţiei, fiind nevoie de 51 de voturi. Fracţiunile parlamentare de la Chişinău au următoarea componenţă: socialiştii – 26 deputaţi, liberal-democraţii – 23 deputaţi, comuniştii – 21 deputaţi, democraţii – 19 deputaţi, liberalii – 13 deputaţi.
De la începutul anului, liberal democraţii şi democraţii au avut mai multe runde de negocieri cu comuniştii pentru alegerea unui preşedinte al Parlamentului de la Chişinău.
Şeful comuniştilor, Vladimir Voronin, a anunţat după o şedinţă cu conducerea partidului că deputaţii comunişti sunt gata să participe la formarea conducerii Parlamentului Republicii Moldova.
Text în curs de actualizare.