Epopeea negocierilor din Republica Moldova. Cinci guverne în şase ani şi opt luni de discuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partidele proeuropene au format în şase ani trei Alianţe pentru Integrare Europeană. FOTO Alexandru Tarlev
Partidele proeuropene au format în şase ani trei Alianţe pentru Integrare Europeană. FOTO Alexandru Tarlev

Republica Moldova s-a pomenit sub conducerea partidelor proeuropene în anul 2009. De atunci, ţara a avut cinci guverne, două dintre care au fost demise prin moţiune de cenzură. Pentru a institui toate aceste guverne, partidele politice au avut nevoie de opt luni de negocieri. Iar la o lună de la demiterea ultimului executiv, politicienii spun că încă negociază pentru a desemna viitorul prim-ministru.

Cabinetul de miniştri condus de Valeriu Streleţ a fost demis joi, 29 octombrie prin moţiunea de cenzură, înaintată de către fracţiunile Partidului Socialiştilor şi Partidului Comuniştilor, susţinută de către Partidul Democrat.În aceeaşi zi, în cadrul aceleaşi şedinţe a Parlamentului, liderul PDM, Marian Lupu, a declarat că prima rundă de negocieri cu privire la crearea unei noi majorităţi pro-europene va avea loc a doua zi, 30 octombrie, transmite IPN. Lupu a menţionat că, începând cu seara de joi, PDM deja va începe să contacteze colegii din partidele pro-europene şi deputaţii neafiliaţii pentru a-i invita la masa de negocieri

Consultaţii fără sfârşit

A doua zi, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, că „în cel mult trei săptămâni urmează să fie formată alianţa de guvernare pro-europeană, să fie învestit guvernul, iar la finele lunii noiembrie la Chişinău să sosească misiunea FMI pentru semnarea acordului de finanţare cu Republica Moldova”. Trei săptămâni înseamnă în jur de data de 19 noiembrie. Luni seara, 9 noiembrie 2015, Marian Lupu declara că au început negocierile oficiale privind formarea noii coaliţii de guvernare. Declaraţiile au fost făcute la sfârşitul rundei de tratative la care au participat, de asemenea, liderii PL şi ai PPEM.

Tot pe 9 noiembrie, au început consultările preşedintelui Nicolae Timofti cu fracţiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru. La consultaţii a refuzat să participe Partidul Socialiştilor, iar liberal-democraţii au declarat că vor participa la învestirea unui nou Guvern, doar dacă PDM va îndeplini câteva precondiţii. Consultaţiile nu au adus însă rezultatul aşteptat. Liderul PL, Mihai Ghimpu, declara îndată după întâlnire că nu se poate vorbi despre un candidat la funcţia de prim-ministru atât timp cât nu a fost formată majoritatea parlamentară.

Decizii amânate

După consultările din 9 noiembrie, liderul PDM, Marian Lupu, spunea: „Pe parcursul săptămânii viitoare, putem veni la şeful statului şi să-i propunem candidatura la funcţia de prim-ministru, o candidatură agreată de cei ce vor reprezenta majoritatea parlamentară ”.După consultările repetate din 27 noiembrie cu Nicolae Timofti, liderul PDM, Marian Lupu, a anunţat un alt termen. Acesta a declarat că până la 10 decembrie fracţiunea pe care o conduce va propune un candidat la funcţia de premier care „urmează a fi sprijinit de 51 de deputaţi”. Dar cu două zile înainte de consultările respective, Mihai Ghimpu declara în Parlament că „preşedintele nu trebuie să  grăbească desemnare unui candidat la funcţia de premier până nu există o majoritate care să-şi asume responsabilitatea de a forma şi sprijini Guvernul. Termen încă avem, Constituţia ne permite. Şi, sper eu, în 5-10 zile, noi vom ajunge la o înţelegere şi vom avea un Guvern”, spunea liderul liberalilor pe 25 noiembrie. Termenul limită pentru numirea Guvernului la care se referea liderul PL, a fost stabilit recent de Curtea Constituţională - 28 ianuarie 2016. În caz contrar, şeful statului va fi obligat să dizolve Parlamentul.

Leancă, Gaburici, Streleţ

Caracterul lent al negocierilor privind formarea unei majorităţi parlamentare şi învestirea unui guvern nu este o noutate pentru Republica Moldova. Durata cea mai mare a negocierilor pentru învestirea executivului de către partidele de la guvernare a fost după criza generată de scandalul legat de cazul „Pădurea Domnească” din ianuarie 2013.

Atunci, după demiterea Guvernului Filat prin moţiunea de cenzură din 8 martie 2013, următorul executiv în frunte cu Iurie Leancă a fost învestit abia peste 80 de zile. După Guvernul Leancă a urmat Guvernul Gaburici. Aceste negocieri de la intersecţia anilor 2014-2015 pentru formarea unui cabinet de miniştri s-au soldat cu învestirea unui guvern minoritar, adică fără susţinere calificată în Parlament. Pentru numirea guvernului Gaburici care a fost funcţional doar patru luni, a fost nevoie de două luni de negocieri.

Guvernul Streleţ a fost învestit abia pe 30 iulie 2015, chiar dacă anteriorul cabinet de miniştri condus de Chiril Gaburici a demisionat pe 16 iunie. Atunci negocierile privind formarea majorităţii parlamentare au fost lansate la începutul lui iulie. A fost nevoie de o lună jumătate pentru învestirea unui nou Guvern, care a fost demis după trei luni de activitate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite