Doi funcționari moldoveni, printre care un șef din Parlament, acuzați că au spionat pentru Rusia, trimiși în judecată
0Șeful Direcției generale juridice a Parlamentului, Ion Creangă, alături de un polițist de frontieră și soția ultimului au fost trimiși în instanță, fiind acuzați de trădare de patrie și complot împotriva țării lor după ce au au oferit rușilor informații privind securitatea națională, politica externă și legislația.
Potrivit procurorilor pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), inculpații ar fi oferit informații în perioada 2023-2024 atașatului militar al Ambasadei Rusiei la Chișinău. Astfel, Ion Creangă ar fi avut mai multe întrevederi cu reprezentantul misiunii diplomatice ruse, unele dintre ele durând peste două ore și oferindu-i informații despre:
,,- măsuri de consolidare a apărării militare a Moldovei;
- colaborarea Moldovei pe segmentul de securitate cu alte state, precum și activitatea instituțiilor naționale în acest domeniu;
- situația care vizează partea stângă a Nistrului;
- proiectul Strategiei de Apărare Națională a Moldovei pentru 2024-2034;
- dezavantajele pentru Rusia ale modificărilor legislative care vizau referendumul privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană;
- totalizarea acțiunilor care vizează Parlamentul Moldovei în raport cu Raportul Comisiei Uniunii Europene, privind extinderea UE”, se arată în comunicatul de presă al PCCOCS.
Și cel de-al doilea funcționar s-a întâlnit de mai multe ori cu același angajat al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. Dar și soția sa a avut o întrevedere cu diplomatul rus, care i-a transmis polițistului de frontieră o cartelă SIM ,,pentru comunicarea exclusivă și cifrată dintre polițistul de frontieră și diplomat”.
Dolari pentru informații
Ambii funcționari erau remunerați financiar pentru spionaj, iar șeful Direcției generale juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a fost încătușat în momentul în care a primit 500 de dolari de la asistentul angajatului militar al misiunii diplomatice, iar ,,de la domiciliul acestuia au fost ridicați alți 1100 de dolari”.
Ion Creangă este acuzat de trădare de patrie, iar polițistul de frontieră pentru complot împotriva Republicii Moldova și soția sa pentru complicitate.
,,Conform Codului penal, trădarea de patrie comisă în aceste împrejurări se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani”. Iar pentru complot legea prevede ,,închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani”, potrivit reprezentanților PCCOCS.
Cazul a fost făcut public la sfârșitul lunii iulie după ce ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au efectuat percheziții, inclusiv în sediul Legislativului de la Chișinău.
Comentariul misiunii diplomatice
La scurt timp, Ambasada Rusiei la Chișinău a calificat informațiile potrivit cărora doi funcționari moldoveni ar fi spionat în favoarea sa drept ,,insinuări”, afirmând că presupusele „activități de spionaj” ale diplomaților ruși au legătură cu procesele electorale din Republica Moldova.