Deputaţii Partidului ŞOR şi PCRM garantează personal că Tauber nu se va eschiva de la urmărirea penală şi cer eliberarea ei din arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Tauber în momentul în care este escortată din Parlament de ofiţerii CNA.
Marina Tauber în momentul în care este escortată din Parlament de ofiţerii CNA.

Deputaţii Partidului ŞOR şi ai Partidului Comuniştilor au expediat în adresa Curţii de Apel Chişinău garanţii personale, în care dau asigurări că Marina Tauber nu se va eschiva de la urmărirea penală şi cer eliberarea imediată a deputatului din arest preventiv.

Scrisoarea a fost semnată de către deputaţii Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin, Oleg Reidman, Inga Sibova, Diana Caraman, Veaceslav Nigai, precum şi de către colegii deputaţi ai Marinei Tauber din Partidul „ŞOR”: Denis Ulanov, Petru Jardan, Reghina Apostolova şi Vadim Fotescu.

„În temeiul articolului 179 din Codul de procedura penală al Republicii Moldova, subsemnaţii, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a, constituim prezenta garanţie personală în favoarea învinuitului Marina Tauber, asumându-ne angajamentul că, prin autoritatea pe care o deţinem, să garantăm respectarea de către învinuit a tuturor obligaţiilor procesuale ce-i revin potrivit Codului de procedură penală al Republicii Moldova, în special prezentarea în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată la fiecare citare, respectarea normală a urmăririi penale şi aflarea adevărului în prezenta cauza penală”, se arată în scrisoarea adresată Curţii de Apel.

Deputaţii au mai scris că acuzaţiile aduse Marinei Tauber sunt determinate de motive politice, arestarea acesteia fiind doar una dintre multiplele acţiuni de represiune îndreptate împotriva opoziţiei parlamentare.

„Solicitam eliberarea din arest preventiv a deputatului în Republica Moldova, Marina Tauber, cu aplicarea în privinţa acesteia a măsurii preventive sub formă de „garanţie personală”, se mai conţine în adresare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite