De ce pică leul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului, moneda naţională a pierdut mai mult de 5% din valoare. Experţii spun că de vină este cererea mare de valuta din partea importatorilor

Moneda naţională îşi continuă tendinţa de depreciere faţă de principalele valute internaţionale, atestată în ultimele luni. Astfel, ieri la casele de schimb valutar dolarul era cumpărat cu 12,70 lei şi vândut cu 12,85 lei, iar moneda unică europeană valora 16,65 lei la cumpărare şi 16,85 lei la vânzare.

Şi cursul oficial al dolarului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar al monedei europene - din ultimii doi ani. Pentru astăzi a fost stabilit un curs de schimb de 12,80 lei pentru un dolar şi de 16,88 lei pentru un euro.

Depreciere de 5%

Datele Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) arată că de la începutul anului leul s-a depreciat faţă de dolar cu aproximativ 5,5%, iar faţă de euro - cu circa 4,6%. În acelaşi timp, de la începutul lunii iulie cursul leului faţă de cele două monede a mai pierdut aproximativ 2%.

Într-o analiză privind evoluţia economiei naţionale în primele cinci luni ale anului, specialiştii de la Ministerul Economiei explicau deprecierea leului prin „evoluţia intrărilor de valută de peste hotarele ţării, inclusiv din veniturile din muncă ale rezidenţilor şi transferurile angajaţilor, intensificarea comerţului exterior, precum şi fluctuaţiile cursului dolarului faţă de alte valute pe pieţele valutare internaţionale“.

Cerere mare de valută

Economistul Roman Chircă susţine că, deşi de la începutul anului moldovenii aflaţi la muncă peste hotare trimit mai mulţi bani decât în aceeaşi perioadă din 2012, în ultimul timp se atestă o diminuare a ritmului de creştere. „Pe piaţă există o cerere mare de valută din partea importatorilor. În plus, la mijloc ar putea fi şi unele atacuri speculative“, constată economistul.

În opinia lui Roman Chircă, nu există motive de îngrijorare, deoarece ritmul de depreciere a leului nu este unul semnificativ. Expertul susţine că în scurt timp situaţia se va stabiliza şi va avea loc şi o corecţie a cursului de schimb valutar.

Economistul nu crede într-o cădere dramatică a valutei naţionale astfel încât cotaţia dolarului să treacă de 13 lei. „Este un puternic prag psihologic şi e puţin probabil ca acesta să fie trecut acum“, a precizat Chircă.

Potrivit lui, devalorizarea leului este convenabilă autorităţilor, care, pe această cale, stimulează exporturile de produse moldoveneşti şi obţin mai mulţi bani la bugetul de stat de la taxarea mărfurilor de import. Un efect negativ al oricărei scăderi importante a cursului de schimb al valutei naţionale este scumpirea mărfurilor de import.

584 de milioane de dolari, este suma trimisă acasă în primele cinci luni din acest an de către moldovenii care muncesc peste hotare.

„Pe piaţă se atestă o cerere mare de valută din partea importatorilor. În plus, la mijloc ar putea fi şi unele atacuri speculative.“ Roman Chircă, economist  
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite