Ce informaţii despre mediu trebuie să fie publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale de mediu solicită Parlamentului să aprobe legea privind accesul la informaţiile despre mediu.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Natalia Zamfir, membră a organizaţiei neguvernamentale „Eco-Lex”, a spus,  că proiectul a fost elaborat în conformitate cu directivele Acordului de Asociere cu UE, ratificat de Republica Moldova, şi este o obligaţie a guvernării să-şi respecte angajamentele asumate.

Natalia Zamfir a declarat că Legea cu privire la accesul la informaţie, care este o lege generală, se referă la procesul transparenţei decizionale, şi nu reflectă mecanismul solicitării informaţiei despre mediu, nu specifică care informaţie trebuie să fie prezentată în mod obligatoriu. De asemenea, nu este precizată procedura de reclamare a încălcării dreptului la informaţia despre mediu.

Pentru atragerea investiţiilor străine în dezvoltarea activităţilor de mediu este nevoie de un cadru legal aprobat şi elaborat conform standardelor Uniunii Europene, a insistat reprezentanta „Eco-Lex”. „Fără o lege privind accesul la informaţia despre mediu, nu vom obţine susţinere şi investiţii”, a declarat Natalia Zamfir.

Ea a mai spus că accesul la informaţie este un garant al asigurării dreptului fiecăruia la un mediu sănătos şi, în acest sens, este nevoie de acţiuni concrete, de aici şi propunerea către Parlament să adopte cât mai rapid legea cu privire la accesul la informaţia despre mediu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite