Candidatul la șefia Guvernului de la Chișinău și-a prezentat echipa și programul de guvernare: „UE, Pace, Dezvoltare”
0Candidatul la funcția de prim-ministru al Guvernului de la Chișinău, Alexandru Munteanu, și-a prezentat echipa, formată din miniștri noi și din cei care au fost parte din Guvernul Recean. De asemenea, a prezentat programul de guvernare, având ca slogan „UE, Pace, Dezvoltare”.

Natalia Plugaru, expertă în domeniul politicilor sociale și al protecției persoanelor vulnerabile, a fost propusă pentru a prelua conducerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Actualul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, va prelua funcția de Secretar General al Cancelariei de Stat.
Totodată, Gheorghe Hajder, actual secretar de stat la Ministerul Mediului, ar putea fi numit ministru al Mediului.
Diplomatul Valeriu Chiveri, care a fost ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina în perioada anilor 2021-2025, este propus pentru funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare.
La conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) ar putea veni Eugen Osmochescu, un expert ,,cu peste 25 de ani de experiență în elaborarea, implementarea și evaluarea strategiilor, politicilor și reformelor instituționale pentru creșterea competitivității economice, este propus pentru a conduce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu organizații internaționale precum Banca Mondială, Uniunea Europeană, OECD și CEFTA, contribuind la proiecte majore în domenii precum dezvoltarea durabilă, investiții, digitalizare, guvernanță și inovare”.
Iar șefia Ministerului Finanțelor ar putea fi preluată de Andrian Gavriliță, care are ,,o experiență de peste 20 de ani în domeniul economic, este un profesionist cu o vastă expertiză în politici publice și afaceri internaționale. Este propus pentru a prelua conducerea Ministerului Finanțelor, unde va contribui la modernizarea blocului financiar și la dezvoltarea sustenabilă a economiei”.
Conform lui Alexandru Munteanu, Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale și rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) din Chișinău, ar putea prelua conducerea Ministerului Sănătății.
La șefia Ministerului Justiției ar putea ajunge Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Ministerul Culturii ar putea fi condus de Cristian Jardan, jurnalist care a deținut funcția de consilier politic în Cabinetul prim-ministrului Dorin Recean.
Nume din fostul Guvern
Celelale persoane au făcut parte și din Guvernul condus de Dorin Recean. Este vorba despre Ludmila Catlabuga, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, și Mihai Popșoi, care va continua să conducă Ministerul Afacerilor Externe. Dorin Junghietu va continua să conducă Ministerul Energiei, iar Dan Perciun va rămâne la șefia Ministerului Educației și Cercetării. Ministerul Afacerilor Interne va fi condus în continuare de Daniella Misail-Nichitin. Vladimir Bolea va rămâne la conducerea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, iar Cristina Gherasimov va continua să ocupe funcția de vicepremier pentru Integrare Europeană. În fruntea Ministerului Apărării va rămâne Anatolie Nosatîi.

Viziunea candidatului la șefia Guvernului
Conform lui Alexandru Munteanu, alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 au confirmat dorința cetățenilor din Republica Moldova de a continua procesul de integrare europeană, stabilind o direcție clară pentru viitorul țării. Noul Guvern se angajează să aducă beneficii concrete pentru cetățeni, prin investiții, locuri de muncă și servicii publice de calitate, înainte chiar de aderarea oficială la Uniunea Europeană. Integrarea europeană este văzută ca o oportunitate istorică de a valorifica potențialul uman și economic al țării, dar și ca un proces care va aduce rezultate concrete. Republica Moldova își propune să își consolideze democrația și să construiască o societate stabilă, responsabilă și orientată spre viitor.
Prioritățile lui Alexandru Munteanu
Pe perioada mandatului ,,Guvernul se va conduce de angajamentele deja asumate prin strategiile, programele și planurile naționale de dezvoltare, agenda de reforme și integrare europeană, precum și de programul „UE 2028” susținut de majoritatea cetățenilor. Sute și chiar mii de acțiuni urmează a fi întreprinse în acest mandat, însă pentru prezentul document am scos în evidență cele mai importante priorități sectoriale, fiind vorba de:
,,Guvernare eficientă
Integrare europeană
Economie prosperă
Educație modernă
Mediu curat
Sănătate accesibilă
Energie sigură
Infrastructură și localități moderne
Grijă pentru fiecare
Agricultură performantă
Comunități sigure
Justiție corectă
Cultura care unește
Coeziune între maluri
Diplomație pentru pace
Apărare capabilă.
Pentru consolidarea securității naționale, este esențial ca Republica Moldova să dispună de o armată modernă, profesionistă și bine dotată, capabilă să răspundă eficient provocărilor contemporane. În acest sens, o apărare demnă presupune investiții în oameni și echipamente, dar și cultivarea unei culturi naționale de reziliență și securitate. Totodată, considerăm că sunt necesare perfecționarea sistemului de pregătire militară, precum și consolidarea cooperării interinstituționale și internaționale”, se arată programul de activitate al Guvernului care poate fi consultat, accesând acest link: https://shorturl.at/NBOj5
Așteptat de parlamentari
Alexandru Munteanu va merge vineri la Parlament pentru a-și prezenta echipa și programul, precum și pentru a primi votul de încredere.

















































