„Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia”, un spectacol despre o femeie care şi-a învins destinul

Aniţa Nandriş-Cudla a fost deportată în Siberia în noaptea de 13 iunie 1941 şi a luptat pentru supravieţuire timp de 20 ani. A renunţat la propria hrană în favoarea copiilor, a străbătut zeci de kilometri în căutarea unor fructe ca să-i salveze de scorbut şi le-a făcut haine din părul câinilor.

Povestea ei este creionată până în cel mai sensibil detaliu de Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti în spectacolul „Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia”. 

Spectacolul radiofonic de teatru-document „Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia”, este realizat după cartea cu acelaşi nume bazată pe manuscrisul Aniţei Nandriş-Cudla, o femeie născută în anul 1904 într-o familie de ţărani din nordul Bucovinei. În regia artistică a lui Petru Hadârcă, spectacolul aduce mărturia zguduitoare a Aniţei Nandriş-Cudla - creionată şi nuanţată de Rodica Mandache cu fidelitate faţă de personajul real interpretat, până în cel mai sensibil detaliu. O poveste asumată şi redată tulburător, căreia i se alătură o altă mărturie, rostită impresionant de doctorul Gheorghe Nandriş, nepotul Aniţei, cel care a trăit împreună cu Aniţa câteva dintre evenimentele petrecute în acea vâltoare a vremurilor şi căruia i-a încredinţat manuscrisul. Momentele semnificative trăite de Aniţa şi familia sa sunt reconstituite şi aduse în atenţie prin scene dramatizate - jucate de actori - scene care vor alterna cu aceste mărturii, adevărul fiind comunicat printr-o formă artistică elaborată.

„Îl punea în maşină şi nu ştia nimeni unde îl duce”

Printre cei 13.000 de români din Bucovina care au trăit în iunie 1941 groaza deportării, s-a aflat şi Aniţa cu întreaga familie. Fără a fi vinovată şi fără a fi judecată, a fost ridicată de KGB în miez de noapte, împreună cu cei trei copii mici ai săi, separată de soţ şi deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul Polar. Femeia a avut şansa să scape şi să fugă în România, aşa cum a făcut fratele ei, Florea. Bărbatul Aniţei însă nu a vrut. Avea o gospodărie înfloritoare pe care nu putea să o părăsească. „Florea a plecat peste câmp de unul singur, fără a mai privi înapoi. Aniţa s-a uitat îndelung în urma lui, îl vedea pentru ultima oară în viaţa ei. Chirică a întors căruţa spre casă, de fapt şi-a întors propriul destin semnându-şi condamnarea la moarte. Dacă Chirică ar fi întârziat câteva minute, noi am fi fost plecaţi  deja şi familia sa ar fi fost salvată”, povesteşte Gheorghe Nandriş, nepotul Aniţei.

„Timpul era cald şi frumos, dar s-a schimbat îndată ce am pornit înapoi spre casă. Pe loc a început să bată un vânt tare şi nişte nori negri veneau aşa de jos. A început să fulgere şi să tune. Parcă era sfârşitul lumii. În câteva zile miliţia a început să ia oamenii. În timpul nopţii venea o maşină neagră la poartă, acoperită, fără ferestre, miliţienii intrau în casă şi-l luau pe om ca pe o pradă. Îl punea în maşină şi nu ştia nimeni unde îl duce”, este mărturia cutremurătoare a Aniţei.

„Parcă aveam o presimţire”

„Parcă aveam o presimţire, dar nu ştiam ce mă aşteaptă. Pe 13 iunie m-au luat şi pe mine şi pe copii. Ne-au ticsit într-un vagon şi au trântit uşa în urma mea. Şedea toată lumea jos, eu mi-am apropiat copiii de cele două ferestruici mici, aşa cum sunt ele în vagoanele pentru vite. Ne-am oprit pentru o zi într-o gară. S-au adunat în jurul trenului sute de oameni, familiile celor din vagoane. Răcneau şi ăştia din vagoane şi cei de jos”, mărturiseşte femeia. Actriţa Rodica Mandache îşi asumă personajul şi redă tulburător destinul Aniţei care la un moment dat amuză publicul povestind păţania deportaţilor care au primit caşă (terci - n.r.) în loc de caş. „Prima masă a fost o felie de pâine neagră şi ceai. Dar ceaiul ce era? Oleacă de apă abia călduţă. A doua zi ne-au spus că ne aduc caş. Lumea aştepta o bucată de brânză de oaie, căci acela e caş, când colo ei ne-au adus nişte crupe de orz muiate în apă, fără zahăr, fără sare. Era caşă”, îşi aminteşte femeia.

Au stat 20 de ani în Siberia „din greşeală”

În trânta ei cu destinul, Aniţa Nandriş-Cudla s-a dovedit mai tare. După aproape 20 de ani de surghiun, această femeie demnă şi-a trimis copiii spre Moscova lui Hruşciov, pentru a-şi dovedi nevinovăţia şi a-şi căuta drepturile. În cele din urmă sunt reabilitaţi, ajungându-se la concluzia că au stat 20 de ani în Siberia „din greşeală” şi că ar fi „victime ale stalinismului”. Au intrat în casa lor din Bucovina după 20 de ani, exact în luna şi ziua când au fost răpiţi, 13 iunie... 

Bătălia pentru supravieţuire a luat sfârşit. Aniţa însă nu şi-a putut găsi liniştea decât după ce a depus mărturie scrisă asupra crimelor comunismului. Şi astfel, mâinile cu care a tors părul de câine în Siberia au luat condeiul pentru a-şi mărturisi calvarul, scriind 360 de pagini ca un adevărat poet. Dacă ar fi singulară, această biografie a unei familii de ţărani din Bucovina, ar rămâne fără relevanţă sau ar stârni cel mult un sentiment de compasiune. Însă povestea Aniţei depăşeşte graniţele tragediei unei familii sau a unui sat, este tragedia unui întreg neam românesc din nordul Bucovinei.

Scenariul radiofonic al spectacolului este realizat de Magda Duţu şi Raisa Radu, iar regia semnată de Petru Hadârcă. La Chişinău, spectacolul a fost prezentat la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naţionale desfăşurată între 17 şi 27 septembrie.