Află povestea meșterului care dă viață tobelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Voroniuc, meșterul care dă viață tobelor
Alexandru Voroniuc, meșterul care dă viață tobelor

Alexandru Voroniuc (29 de ani) confecţionează şi repară tobe africane, șamanice, dar și specifice Orientului Apropiat și celui Mijlociu. Măiestria a învățat-o de la alți creatori inscusiți. Făcute din piele de capră şi lemn adus din India sau Africa, unele tobe ajung pe mâna toboşarilor, altele sunt dăruite.

Prietenii îi spun Du o Van şi apelează la el de fiecare dată când instrumentele lor amuţesc sau când vor să-şi surprindă cunoscuţii cu un obiect arhaic, ce poate fi găsit doar în țările exotice.

Alexandru Voroniuc are 29 de ani şi s-a născut la Fălești. Este un noncorformist care se declară antiglobalist convins. Poartă haine second-hand, pentru că nu vede rostul ţoalelor noi şi scumpe. Când are nevoie de bani, iese cu prietenii şi cântă în stradă.
A terminat Academia de Administare Publică, dar a înţeles că nu vrea să lucreze în birouri. „Nu mă impresionează să muncesc pentru un salariu. În studenţie am vândut flori noaptea pe strada Ismail. Îmi ajungeau banii să supravieţuiesc, dar simţeam că vreau să fac altceva", spune băiatul surâzând.

Şi-a descoperit pasiunea pentru tobe când i s-a stricat instrumentul preferat. „Îmi place să cânt. Aveam o tobă pe care nimeni n-o putea repara. Aşa că am ajuns să caut informaţii pe internet. Am citit mult şi am furat măiestria de la alţi oameni din Rusia şi Ucraina. Acum sunt printre puţinii moldoveni care se pricep la aşa ceva", se laudă tânărul. Cu timpul meşteşugarul pasionat de tobe, dar mai ales de obiectele arhaice, a început să le confecționeze. Primul instrument l-a făcut în 2008, iar de atunci prin mâinile lui Alexandru au trecute peste 50 de tobe ce poartă denumiri exotice: djembe, darbuka, dumbec sau șamanice.

Prima tobă, cât o cană

„Prima mea tobă era un pic mai mare decât o cană, o am şi acum. De atunci am reparat şi am făcut zeci de instrumente. Fiecare obiect îmi ia minim două săptămâni, dar cel mai important e că îmi place la nebunie ceea ce fac", spune meşterul. Mari sau mici, colorate sau cu accesorii, tobele cer răbdare şi iscusinţă.

„O tobă este formată din cap şi corp. Capul îl confecţionez din piele de capră pe care o cumpăr cu 30-50 de lei de la nişte oameni din Durleşti. Pentru corp utilizez lemn din Africa sau India, adus de prieteni", explică Alexandru. Un instrument mic ajunge la 200 de lei, iar unul mare poate costa şi 6.000 de lei, în funcție de materialele din care este confecționat. Reparaţia costă aproximativ 400 de lei.

Artistul spune că secretul unei bătăi perfecte constă în curățarea pielicelei de capră. „Este important ca pielea să fie transparentă, să nu fie tăiată sau să aibă grăsimi pe ea. Întregul proces durează de la două săptămâni până la o lună şi jumătate", povesteşte băiatul.

Vrea să facă şi fluiere

Înconjurat de zeci de tobe, aţe şi piei potrivite la întâmplare prin atelierul din clădirea în care cândva a fost Muzeul Zmstvei, Alexandru spune că mai este tentat să confecţioneze şi fluiere. „Îmi plac foarte mult obiectele arhaice, pentru că sunt preţioase din punct de vedere istoric. Vreau să învăţ să fac fluiere, dar este mult mai complicat decât să meştereşti tobe. Trebuie să ai o ureche muzicală foarte bună", declară artistul. Tânărul mai este pasionat de călătorii şi spune că vrea să ajungă pe continentul african, cu autostopul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite