Virilitate 2.0 a liderilor mondiali. Când mușchii devin instrument de campanie
0Tot mai mulți politicieni își etalează bicepșii ca pe un program electoral. Într-o lume în care imaginea bate ideologia, iar puterea se joacă și pe ecranele telefoanelor, mușchii au devenit o formă de storytelling – un simbol de forță, control și virilitate, menit să inspire încredere acolo unde discursul nu mai convinge, scrie The Conversation.
De la Emmanuel Macron, pozând la bustul gol sub soarele de la Brégançon, până la Jordan Bardella filmându-și antrenamentele de sală pentru TikTok, sau Olivier Véran arătându-și bicepsul în timpul campaniei de vaccinare, politica franceză – și nu doar ea – pare să fi descoperit puterea electorală a tricepsului bine conturat. Ceea ce altădată era apanajul influencerilor de fitness a devenit acum instrument de comunicare publică.
Puterea, transpirată și instagramabilă
Fotografiile cu președintele Franței în șort de box, cu fața încordată și corpul lucrat, n-au fost simple instantanee de vară. Ele au fost parte dintr-o strategie vizuală – o reacție, poate, la imaginea ultramasculină a lui Vladimir Putin, eternul ecvestru și scăldător siberian. Rivalitatea geopolitică s-a mutat, pentru o clipă, din zona declarațiilor diplomatice în cea a virilității performative: un „meci de mușchi” între democrație și autoritarism.
Macron a înțeles, asemenea altor lideri contemporani, că în era rețelelor sociale puterea trebuie nu doar exercitată, ci și arătată. Corpul devine astfel un element al narativului politic – o dovadă că președintele e tânăr, rezistent, neobosit. Într-o lume obsedată de performanță, acest corp disciplinat, fără grăsime și fără ezitare, promite eficiență și control.
Corpul ca formă de legitimitate
Nu doar Franța trăiește această febră a masei musculare. În Statele Unite, ministrul de război Pete Hegseth și omologul său de la Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., s-au provocat public la un „concurs de flotări și tracțiuni”, în aplauzele internauților. E semnul unei lumi politice în care virilitatea devine capital simbolic, iar tonusul fizic se confundă cu moralitatea și puterea de decizie.
Mușchii nu mai sunt doar o chestiune de estetică – sunt o formă de management al propriei imagini, o investiție în corp ca în carieră. Așa cum spunea sociologul Jean-Jacques Courtine, „bodybuilderul este stahanovistul narcisismului”, lucrându-și trupul ca pe o promisiune de succes. Politicienii de azi par să fi înțeles perfect lecția: forța corporală se traduce în autoritate publică.
În spatele acestei goane după mușchi se ascunde însă și o neliniște. Într-o societate post-#MeToo, în care masculinitatea tradițională e tot mai des chestionată, liderii politici par să caute refugiu în imaginea bărbatului „tare”, disciplinat, neclintit. E o reîncarnare modernă a „guvernării prin virilitate”, cu ecouri din secolul XX, dar livrată astăzi prin Instagram și TikTok.
Așa cum cândva puterea se măsura în retorică și carismă intelectuală, astăzi se măsoară în abdomen plat și în filmulețe de sală. Liderii se transformă în performeri, iar competiția politică se mută, tot mai mult, din agora în sala de fitness.
Politica devine un sport de contact
De la „Rocky Macron” până la miniștrii europeni care își arată antrenamentele de box, scena politică se redefineste într-o estetică a efortului și a controlului. Transpirația, odinioară ascunsă, devine acum semn de autenticitate. Puterea trebuie să fie tangibilă, corporală, aproape carnală.
În locul președintelui livresc de altădată, apare liderul sculptat – disciplinat, eficient, competitiv. Iar acest nou tip de virilitate, îmbrăcat în trening și ambalat pentru social media, nu e doar un joc de imagine, ci și un simptom: dorința unei elite masculine de a-și reafirma dominația într-o lume în care forța simbolică a masculinității se erodează.
Corpul, între eros și putere
De la Mussolini până la Macron, istoria politică a tot fluturat trupul masculin ca simbol de putere. Diferența este că astăzi, acest trup este și produs, și spectacol. E filmat, filtrat, repostat. Iar între cultul forței și fascinația privirii publice se naște o nouă formă de erotizare a politicului: politicienii se oferă privirii nu doar ca lideri, ci ca obiecte de dorință și modele de „self-improvement”.
Într-o epocă în care imaginea este politică, mușchii devin argument electoral, iar trupul – cea mai vizibilă formă de mesaj. Puterea se joacă la sală, conchide The Conversation.
Se încarcă comentariile...
