VIDEO Un cleric musulman îşi învaţă adepţii cum să ia ajutoare sociale pentru finanţarea Jihadului
0
Un cleric musulman a fost înregistrat în timp ce explica susţinătorilor săi cum să obţină asistenţă socială din partea guvernului, bani pe care îi pot folosi pentru a finanţa jihadul, sfântul război musulman.
Clericul Anjem Choundary, în vârstă de 45 de ani şi tatăl a patru copii, obţine aproape 39.000 de dolari pe an de pe urma ajutorului social, ceea ce el numeşte „alocaţie pentru Jihad”. Bărbatul este de părere că acesta este modul în care ar trebui să lucreze fiecare, conform legii islamice.
Choundary a fost înregistrat în secret de către reporterii publicaţiilor britanice „The Telegraph” şi „The Sun”, în timp ce susţinea că „noi primim indemnizaţia pentru Jihad” şi că non-musulmanii dau bani pentru asistenţa socială a celor care sunt musulmani, relatează site-ul de ştiri "Bussines Insider".
„Ei ne dau nouă banii. Tu munceşti, noi primim banii”, declara preotul musulman conform înregistrării.
„Dar oamenii vor spune că nu munceşti. Însă normal ar fi să iei bani de la Kuffar (non-musulmani). Aşa că noi luăm indemnizaţie pentru Jihad. Trebuie să primeşti acest ajutor.”
Musulmanul arată în faţa a 30 de susţinători încrederea sa: „Vom prelua Anglia – musulmanii vor veni acolo."„Oamenii aceştia sunt precum un tsunami care inundă. Europa.Realitatea se schimbă.”