Un secol de comunism în China: Ce spune şi ce trece sub tăcere actuala conducere de la Beijing

FOTO EPA-EFE

Fondat la 23 iulie 1921, partidul care guvernează China din 1949 încoace îşi alege cu grijă evenimentele istorice pe care vrea să le pună în lumină, mai ales cu prilejul împlinirii a 100 de ani de existenţă.

În cei 100 de ani ai săi de existenţă, Partidul Comunist Chinez (PCC) a avut mai multe modalităţi de a-şi prezenta istoria oficială. Nici măcar data reţinută pentru sărbătorirea zilei de întemeiere nu corespunde realităţii. Data de 1 iulie 1921 a fost decisă în 1938, pe când comuniştii chinezi, vânaţi de forţele naţionaliste din Kuomintang, se ascundeau în împrejurimile oraşului Yan'an, în centrul Chinei. Mao Zedong, liderul lor, nu îşi amintea pe atunci cu precizie ziua fondării, şi anume 23 iulie 1921. Într-un articol intitulat „Războiul de uzură”, el stabilit ca această zi să fie 1 iulie. În iunie 1941, Comitetul Central al PCC i-a validat decizia.

Şi totuşi, relevă pentru slate.fr Richard Arzt, corespondentul Paris Match la Beijing, PCC a apărut la 23 iulie 1921, când 13 delegaţi ai celor 57 de activişti comunişti chinezi din întreaga ţară s-au reunit într-un imobil de pe Strada Wantz 50 din Shanghai (în prezent Huangpi 76) sub îndrumarea şi supravegherea a trei reprezentanţi ai bolşevicilor ruşi, care se aflau deja la putere de aproape patru ani la Moscova. Imobilul îi aparţinea pe atunci lui Li Hanjun, un militant pentru cauza comunistă. Mao Zedong a fost prezent la acea reuniune, ca delegat al provinciei Hunan, dar aproape că nu a deschis gura. Prevăzut să dureze mai mult de o săptămână, congresul fondator a fost întrerupt a doua zi, de teama sosirii poliţiei. Lucrările au continuat până la 2 august la Xiajing, la 100 de kilometri de Shanghai.

Casa în care s-a ţinut primul congres al PCC FOTO Wikimedia Commons

Sprijiniţi de URSS, comuniştii chinezi s-au aliat rapid cu Kuomintang. Alianţa a fost ruptă în 1927 de către Chiang Kai-shek, succesorul lui Sun Yat-sen la conducerea Kuomintang. Odată cu abolirea pactului, Chiang Kai-shek s-a dedat unei represiuni feroce împotriva comuniştilor.

Hăituiţi şi bombardaţi

Beijingul prezintă astăzi în mod romanţat primele sale două decenii de existenţă şi confruntările intense cu Kuomintang. Din aprilie, CCTV, postul oficial de televiziune, difuzează în fiecare seară câte două portrete cu personalităţi ale PCC înfăţişate ca eroi sau eroine. Printre personalităţile expuse s-au numărat comandantul Dong Zhentang (1895-1937), ucis într-o luptă cu Kuomintang, intelectualul marxist Deng Zhongxia (1894-1933), un fost organizator de greve şi comisar politic arestat şi executat după ce a refuzat să se alăture Kuomintang, sau Cai Hesen (1895-1931), un fost prieten al lui Mao Zedong care a jucat un important rol ideologic în PCC până la arestarea sa în Hong Kong de către poliţia engleză şi predarea către Kuomintang, care i-a curmat zilele, la fel cum procedase şi cu soţia sa, Xiang Jingyu, o cunoscută activistă pentru dreptul femeilor la educaţie.

Vânaţi de Kuomintang, mii de comunişti chinezi au pornit spre mijlocul deceniului 1930-1940 pe Marşul cel Lung. Şi-au găsit refugiul la Yan'an, unde au stabilit o bază revoluţionară. În timp ce baza Yan'an era bombardată de forţele aeriene ale lui Chai Kai-shek, Mao Zedong lucra la teoriile pe care avea să le pună în practică odată cu preluarea puterii. Uneori apăreau conflicte între liderii PCC, fie de natură ideologică, fie în legătură cu exercitarea conducerii. Deng Xiaoping, succesorul lui Mao la conducerea PCC, fusese îndepărtat de la vârful partidului, poziţie pe care avea să o recapete 30 de ani mai târziu, în perioada Revoluţiei Culturale (1965-1969).

La Yan'an, Mao primea uneori vizitatori străini care să-l poată ajuta să se facă cunoscut pe plan internaţional. Jurnalistul american Edgar Snow s-a numărat printre aceşti vizitatori. Tot atunci, Mao şi-a repudiat cea de-a treia soţie, He Zizhen, pentru a se căsători cu Jiang Qing, o actriţă din Shanghai care i s-a alăturat la Yan'an. Jiang Qing avea să joace un rol politic major în timpul Revoluţiei Culturale, ca membră a Bandei celor Patru, care a pus mâna pe numeroase instituţii politice, inclusiv mass-media şi propaganda.

Memoria selectivă

Mao şi oamenii săi au plecat de la Yan'an cu puţin timp înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945) pentru a lupta alături de Kuomintang împotriva armatei japoneze, care a invadat China în 1937. Dar odată cu încheierea conflictului cu Japonia, cele două forţe politice s-au lansat într-un război civil crunt, câştigat în cele din urmă de comunişti. Chiang Kai-shek şi o parte din oamenii săi s-au refugiat pe insula Taiwan. La Beijing, pe 1 octombrie 1949, de pe balconul monumentalei intrări sudice în Oraşului Interzis, Mao proclama: „Dragi tovarăşi! Astăzi declar oficial crearea Republicii Populare Chineze şi a Guvernului Popular Central”.

Mao Zedong (dreapta), portretizat astăzi alături de Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Naşterea Republicii Populare, sărbătorită fastuos la fiecare zece ani, este amintită în aceste zile ca parte a centenarului Partidului Comunist.

Dacă primii 20 de ani de existenţă a PCC sunt menţionaţi extrem de selectiv şi cu discreţie, anii de prietenie dintre Beijing şi Moscova sunt lăsaţi complet în uitare. Chiar dacă se afişează cu Vladimir Putin, Xi Jinping îl vede înainte de toate drept un adversar pe preşedintele rus.

Un alt eveniment istoric trecut sub tăcere este Marele Salt Înainte, un proces de colectivizare completă a terenurilor lansat în 1959 concomitent cu modernizarea forţată a industriei. Milioane de chinezi au murit de foame din cauza acestei politici pe care actualul lider de la Beijing, Xi Jinping, nu o vrea menţionată în manualele şcolare.

Nici protestele studenţeşti din Piaţa Tiananmen, zdrobite în sânge, nu sunt amintite.

În schimb, Marea Revoluţie Culturală Proletară este abordată la nivel oficial. A fost o iniţiativă prin care Mao şi-a recuperat în parte puterea pierdută în contextul Marelui Salt Înainte, dar şi-a izolat şi mai mult ţara de restul lumii. Unii consideră că Revoluţia Culturală s-a încheiat abia în 1976, odată cu anihilarea Bandei celor Patru.

Xi, de necontestat

După moartea lui Mao, China şi-a modificat fundamental abordarea economică. În 1978, Deng Xiaoping a declarat că „30% din ceea ce a făcut Mao este negativ”, ceea ce însemna că 70% nu trebuia pus la îndoială. În această ordine de idei, principiul marxist al dictaturii proletariatului nu a fost abandonat. Ba dimpotrivă, PCC a continuat ca partid unic la putere. În schimb, Deng a lansat socialismul de piaţă.

Obiectivul era pe atunci de a face din China o ţară puternică din punct de vedere economic. Între timp, China şi-a crescut semnificativ schimburile comerciale şi a ajuns a doua putere economică a lumii.

Evocând secolul chinez, liderii de astăzi de la Beijing aduc cu fiecare ocazie omagii acestui proiect spectaculos, dar într-un ton diferit faţă cel folosit pe vremea lui Deng Xiaoping. Dacă Deng considera că Beijingul trebuia să se transforme în putere în cea mai mare discreţie posibilă, Xi vrea să afirme forţa ţării sale în toate colţurile lumii.

Xi Jinping luând cuvântul cu ocazia centenarului PCC FOTO EPA-EFE

Xi Jinping a fost numit secretar general al PCC în 2012. Apoi, la fel ca predecesorii săi, a devenit preşedintele Republicii. La scurt timp de la preluarea puterii, a iniţiat o vastă campanie anticorupţie care i-a permis, între altele, să-şi elimine posibilii rivali din interiorul partidului. Reales în 2017, el a anulat în anul următor prevederea cu privire la limitarea mandatelor secretarului general, oferindu-şi astfel posibilitatea menţinerii la putere pe viaţă.

Prioritatea sa consolidarea puterii economice în paralel cu ţinerea societăţii sub control. Dar autoritarismul PCC se confruntă cu o clasă de mijloc estimată la cel puţin 600 de milioane de oameni şi care contribuie în mare măsură la dezvoltarea consumului în ţară.

„Urmaţi partidul, pentru totdeauna”

În aceste zile, centenarul PCC este sărbătorit pe scară largă. Casele liderilor comuniştii chinezi de dinainte de 1949 au devenit obiective de atracţie, parte importantă a „turismului roşu”. În parcurile marilor oraşe, veteranii se întâlnesc pentru a-şi aminti cântecele revoluţionare din tinereţe. Iar televiziunile şi cinematografele sunt obligate să propună săptămânal publicului câte două filme istorice, alese dintr-o listă de aproximativ o sută de producţii artistice.

Participanti la discursul lui Xi cu ocazia centenarului FOTO EPA-EFE

„Nu trebuie să abandonăm marxism-leninismul şi gândirea lui Mao Zedong. În caz contrar, ne vom pierde temelia. Istoria partidului nostru este istoria adaptării continue a marxismului la contextul chinez”, spunea Xi în februarie 2020.

În prezent, declaraţiile şi directivele lui Xi Jinping tronează peste tot, devenind chiar şi materie de studiu sub genericul „gândirea prezidenţială”. Circa 20 de institute au fost create pentru a da contur ideilor lui Xi.

Liderii de la Beijing nu pierd niciun prilej în a-şi aroga merite şi a-şi proclama superioritatea. Ei susţin că şi-au scos ţara din aproape două secole de întârziere economică. Totodată, ei spun că implementează un sistem politic eficient, fără greşeli, precum cel capitalist. Şi insistă că democraţia este dăunătoare şi ar dezorganiza China. Aşadar, vocile critice nu sunt tolerate. Mesajul este acelaşi pentru toţi: „Urmaţi partidul, pentru totdeauna”.