Un arab transporta cu avionul pui de leopard, de urs şi de maimuţă înghesuiţi în bagajele de cală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de pe aeroportul internaţional din Bangkok au arestat un pasager ce călătorea la prima clasă, ale cărui bagaje erau umplute cu pui de leopard, pantere, urşi şi maimuţe.

Noor Mahmoodr, 36 de ani, care transporta animalele sedate, a fost arestat vineri dimineaţă cu puţin timp înainte de a se îmbarca la clasa business într-o cursă având ca destinaţie Dubai, potrivit Yahoo News.

Bărbatul a fost luat prin surprindere de către poliţiştii care îl urmăreau încă de când a intrat în aeroport, din cauza valizelor sale care atrăgeau atenţia.



“Traficantul a fost şocat, a fost o operaţiune secretă perfectă a poliţiei thailandeze”, a declarat Steven Galster, director al Freeland Foundation.

Autorităţile au găsit în valiză doi leoparzi, două pantere, un urs brun şi două maimuţe - toţi pui.

"Se pare că animalele au fost sedate apoi înghesuite în valize, astfel încât să nu se poată mişca", a mai spus Steven Galster.

Poliţiştii cred că bărbatul face parte dintr-o reţea de traficanţi şi îi caută pe complicii acestuia.



"A fost o operaţiune foarte grea. N-am mai întâlnit aşa ceva până acum. Individul avea o adevărată grădină zoologică în valizele sale", a mai declarat directorul Freeland Foundation.

image
image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite