Tigrii asiatici, un model economic depăşit?

Thailanda, Indonezia, Filipine şi Malaysia au cunoscut acum câteva decenii o creştere economică spectaculoasă, supranumită "miracolul asiatic". Astăzi, aceasta pare să se fi diluat

Thailanda, Indonezia, Filipine şi Malaysia au cunoscut acum câteva decenii o creştere economică spectaculoasă, supranumită "miracolul asiatic". Astăzi, aceasta pare să se fi diluat considerabil.

Malaysia a intrat în campanie electorală pentru alegeri legislative anticipate, pe fondul unor tensiuni religioase şi probleme rasiale. Ca şi ceilalţi trei "tigri", acest stat federal din Asia de Sud-Est, un adevărat amalgam etnic, a cunoscut curbele sinuoase ale perioadelor de prosperitate şi ale crizelor economice.

La mijlocul lunii februarie, Malaysia a intrat oficial în campanie electorală, după ce premierul Abdullah Ahmad Badawi a primit acordul regelui de a dizolva parlamentul federal şi a fixa data alegerilor anticipate. Cel mai probabil, acestea vor avea loc în primele zile ale lunii martie.

Consultările pentru viitorul for legislativ au debutat pe fondul unor tensiuni sociale, provocate de muncitorii indieni, nemulţumiţi de discriminările făcute de autorităţi în privinţa ocupării locurilor de muncă şi a stagnării salariilor. Fostă colonie britanică, statul malaysian, cu cei 27 milioane de locuitori, este socotit un adevărat creuzet etnic: 60% din aceştia sunt malai (de religie musulmană, iar din punct de vedere istoric, "proprietarii" ţării), 25% sunt chinezi, iar circa 10% - indieni.

Acest amalgam a dus deseori la apariţia unor tensiuni sociale şi fricţiuni în justiţie provocate, printre altele, de susţinătorii legii sharia, opuşi adepţilor Codului penal şi civil valabil pentru toţi locuitorii. Acestora li se adaugă nemulţumirile întregii populaţii din cauza creşterii alarmante a preţurilor şi a ratei crescute a criminalităţii, fenomene care au erodat popularitatea actualului premier şi au făcut ca Malaysia să-şi piardă din forţa economică graţie căreia a fost supranumită "Tigru asiatic".

"Tigrii", o formulă de succes?

Patru state au primit titlul generic de "Tigrii asiatici": Thailanda, Malaysia, Indonezia şi Filipine. La începutul anilor '70, ele au fost denumite "noi ţări exportatoare", iar rata spectaculoasă a creşterii economice a dus la apariţia unei noi sintagme: "miracolul asiatic".

Alături de cei patru "tigri", pe scena economică mondială şi-au făcut apariţia şi cei patru "dragoni", respectiv noile ţări industrializate ale Asiei: Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, China, căreia i s-a adăugat Hong Kong. "Tigrii" şi "dragonii" şi-au bazat modelul de reuşită economică pe investiţiile masive făcute în primul rând de Japonia, apoi de ţările din ceea ce a fost numită "Triada": SUA, Canada şi Europa Occidentală.

Economiile acestor ţări au alimentat, o perioadă îndelungată, cererea mondială de materie primă (petrol), urmată de cea de echipamente electronice. Criza asiatică din 1997, urmată de fluctuaţia capitalurilor străine, a afectat masiv capacitatea de redresare a "tigrilor", astfel că astăzi aceştia par să fie "o rasă de feline pe cale de dispariţie", după cum a apreciat un economist de la World Bank.

ASEAN a fost gândită ca un baraj împotriva comunismului

La începutul lui august 1967, la Bangkok, ţări din sud-estul asiatic au fondat organizaţia ASEAN (acronimul englez pentru Association of South-East Asian Nations), al cărei scop oficial a fost promovarea cooperării şi asistenţa reciprocă între statele membre, pentru accelerarea progresului economic şi creşterea stabilităţii în regiune.

În realitate, organizaţia politico-economică a fost fondată cu un scop precis în contextul tensiunilor provocate de războiul rece: acela de a juca rolul unui baraj împotriva mişcărilor de sorginte comunistă ce s-ar fi putut răspândi în zonă.

Astăzi, asociaţia asigură în special asistenţa mutuală între membrii săi. Cinci state au pus bazele ASEAN: Indonezia, Malaysia, Filipine, Singapore şi Thailanda. Au aderat ulterior Brunei (ianuarie 1984), Vietnam (iulie 1995), Laos şi Burma (iulie 1997), Cambodgia (1999).

Noua Guinee are statutul de observator din 1976, iar în iulie 2006, Timorul de Est şi-a depus candidatura şi ar putea deveni membru peste patru ani.

De asemenea, Australia s-a arătat interesată de aderarea la ASEAN, dar nu se bucură de consensul ţărilor fondatoare. Secretariatul general are sediul la Jakarta şi, de la începutul lui 2008 şi până în 2012, secretar general al asociaţiei este Surin Pitsuwan, fost ministru thailandez de externe. În 2006, ţările acestei organizaţii reprezentau, în cifre, 558 milioane de locuitori, respectiv 10% din populaţia mondială, şi 26 miliarde de dolari de investiţii străine.

Specialiştii în economie politică sunt de părere că, în ciuda faţadei de succes pe care o afişează, ASEAN este o organizaţie heterogenă atât din punct de vedere economic, cât şi politic, în interiorul ei făcându-şi simţite prezenţa trei mari categorii de regimuri politice: pluralismul democratic liberal (Thailanda, Filipine), autoritarismul "soft" semidemocratic (Malaysia, Singapore) şi autoritarismul "în stare pură" (Vietnam, Laos, Cambodgia). Acest mozaic politic a provocat, nu o dată, disensiuni economice între membrii asociaţiei.

1997, debutul crizei asiatice

Căderea, în luna iulie a anului 1997, a monedei naţionale thailandeze, bahtul, a constituit "piatra" ce a provocat valurile masive ale unei profunde perioade de crize economice. De la ţările Asiei de Sud-Est, aceasta s-a propagat până în Argentina, Brazilia şi India.

În mai puţin de trei săptămâni, monedele unor ţări s-au depreciat spectaculos (spre exemplu, cea a Taiwanului s-a depreciat cu 45% faţă de dolarul american). Situaţia financiară a băncilor şi a întreprinderilor locale s-a deteriorat rapid, astfel că multe dintre ele au fost declarate insolvabile (56 dintre ele numai în Thailanda). Specialiştii s-au referit ulterior la "o criză neprevăzută", dat fiind că un raport al Băncii Mondiale estima, în mai 1997 (deci cu mai puţin de două luni înainte de apariţia "tăvălugului"), că Asia de Sud-Est se bucură de o creştere economică sănătoasă şi puternică (9% în ultimii 10 ani).

Declanşarea dificilei perioade a arătat că între ţările din regiune există, de fapt, disparităţi economice şi politice. La nivel macroeconomic, Thailanda şi Indonezia au avut de suferit din cauza datoriilor externe, în timp ce Malaysia a beneficiat de investiţii străine pe termen lung, dar s-a confruntat cu o creştere a datoriei interne. Incoerenţa politică şi incapacitatea de a înfrunta criza au dus, în Indonezia, la căderea regimului Suharto. Iar arhipelagul filipinez s-a ales cu "răni" economice profunde, ale căror urme se văd şi azi.