Stoltenberg, avertisment înainte de summitul UE: există un „risc real” ca Putin să nu se oprească în Ucraina
0Există un „risc real” ca Vladimir Putin să nu se oprească în cazul unei victorii a armatei sale în Ucraina, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea summitului de joi și vineri al UE.

„Dacă Putin câştigă în Ucraina, există un risc real ca agresiunea sa să nu se oprească aici”, a declarat Stoltenberg în fața presei, subliniind necesitatea continuării ajutorului militar pentru Ucraina.
„Sprijinul nostru nu este un act de caritate, este o investiţie în securitatea noastră”, a insistat șeful NATO, în acelaşi timp în care Putin susținea de la Moscova că armata rusă îşi îmbunătăţeşte poziţiile pe aproape întreaga linie a frontului din Ucraina.
Liderii UE se reunesc joi la Bruxelles pentru a decide, printre altele, asupra ajutorului de 50 de miliarde de euro propus pentru Ucraina pe intervalul de timp 2024-2027, în privința căruia premierul ungar Viktor Orban încă se opune.
„Încetarea asistenţei militare pentru Ucraina nu ar face decât să prelungească războiul, nu să-l încheie”, a avertizat Jens Stoltenberg.
„Singura modalitate de a obţine o pace justă şi durabilă este de a-l convinge pe preşedintele Putin că nu va câştiga pe câmpul de luptă”, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice după o întrevedere avută cu premierul slovac Robert Fico.
„Iar singura modalitate de a ne asigura că preşedintele Putin înţelege că nu câştigă pe câmpul de luptă este să continuăm să sprijinim Ucraina”, a subliniat Stoltenberg, citat de AFP și Agerpres.