Secularismul Siriei-o poartă spre Occident?

Într-un moment în care Vestul se află într-un conflict deschis cu Islamul politic radical și cu organizațiile care îl promovează, Siria foloseşte cartea secularismului pentru a provoca o apropiere strategică față de Occident.

“Cea mai importantă provocare pe care o avem în față este menținerea societății noastre la fel de seculară cum este ea astăzi. Suntem foarte mândri de diversitatea culturală a societății noastre, dar ne aflăm într-o zonă sensibilă, cu vecini instabili și terorism transfrontalier”, spunea, în luna mai, președintele sirian, Bashar al Assad, într-un interviu acordat jurnalistului Charlie Rose.
Tradiția secularismului în Orientului Mijlociu a avut, de-a lungul istoriei contemporane, patru stâlpi de susținere: Turcia, după reformele lui Ataturk; Egiptul, după revoluția din 1952 și sub conducerea lui Nasser;  Irakul, începând cu 1958 și Siria, după 1963. Exceptând Turcia, al cărei sistem politic introvertit a făcut-o să ducă o politică externă pro-occidentală, fără a se implica activ în problemele Orientului Mijlociu, celelalte trei, având o populație arabă, au fost o piedică în afirmarea Islamului politic. De fapt, Egiptul și Siria au luptat - și încă luptă - activ împotriva influenței pe care “Fratii Musulmani” o exercitau asupra societății arabe.
Dacă influența Irakului secular a scăzut sub loviturile Statelor Unite și Egiptul s-a dovedit a fi un bun mediu pentru germinarea ideilor islamice radicale, Siria a rămas, deși condusă autocratic, un bastion al secularismului oriental.

Tradiţia secularismului sirian
Liderii sirieni apăruți în perioada post-otomană, deși nu aveau o ideologie concretă în secularism și nici nu aderau la accepțiunea occidentală a termenului, credeau în separarea vieții sociale islamice de sistemul politic secular. Hashim al-Atassi, președinte al Siriei în mai multe mandate, a fost fiul unui muftiu și un musulman practicant. Cu toate astea, l-a numit în funcția de prim-ministru al Siriei pe Faris al-Khoury, un creștin născut în Liban, în al cărui mandat s-a dezbătut în parlament abrogarea unui articol care nominaliza Islamul ca religie de stat. Deși propunerea nu a trecut, simpla existență a unei dezbateri pe această temă arată predispoziția liderilor sirieni din epocă spre un sistem politic secular.
Dacă tradiția politică a Siriei este una seculară, realitățile Orientului Mijlociu sunt diferite astăzi față de cele ale primei jumătăți a secolului XX. Dacă atunci influența culturală occidentală era dominantă asupra elitelor, care adoptaseră ideile naționalismului european, afirmarea identității islamice în ultimele decenii a dus la o diluare a influenței culturale europene. Mai mult, elitele cosmopolite, educate în Occident au fost înlocuite de elite noi, educate în propriile țări, care susțin că Islamul și dimensiunea sa politică fac parte indisolubil din identitatea Orientului Mijlociu. Volatilitatea politică a regiunii l-a determinat pe al-Assad să încurajeze o politică proactivă, care să prevină islamizarea societății siriene și să amenințe establishment-ul pe care el însuși îl conduce. 

“Atâta timp cât societatea este compusă din oameni raționali, nu trebuie să fii îngrijorat față de extremism, pentru că se va autoizola. Nu sunt îngrijorat de faptul că extremiștii folosesc Islamul pentru a face prozeliți. Ce mă îngrijorează cu adevărat este în ce măsură populația se poate apăra cu eficiență de aceste idei”, a spus al-Assad.

O alianţă naturală cu Vestul?

Ahmed Salkini, consilier politic al ambasadorului sirian la Washington, pleda în favoarea unei apropieri a Occidentului față de țara sa, care a fost pentru o bună perioadă percepută de administrația americană ca un “rogue stat”, datorită susținerii pe care această țară a oferit-o grupărilor teroriste Hezbollah și Hamas. Salkini argumentează într-un articol publicat de portalul csmonitor.com că “lupta pentru secularism este globală. Din cartierele Statelor Unite, în dezbaterile asupra vălului islamic pe străzile Parisului și referendumul asupra înălțimii minaretelor din Elveția, se duce o luptă pentru secularism. Dar nicăieri această luptă nu este mai evidentă decât în Orientul Mijlociu. Din acest motiv, susținerea centrelor seculare puternice, cum este Siria, este în interesul național al Statelor Unite, Europei și al marilor puteri”.

Se pare că Siria folosește cartea secularismului pentru a provoca o apropiere față de Occident, care se află într-un conflict deschis cu Islamul politic radical și cu organizațiile care îl promovează. De aceea, autocrați ca al-Assad, mizează pe consecvența occidentală de a alege “răul cel mai mic” în materie de alianțe cu Orientul Mijlociu. Optica liderului sirian se îndreaptă spre necesitatea stabilității într-o regiune unde un Irak imatur politic ar putea rămâne fără soldații americani care îi asigură încă coerența. De aceea, o apropiere siriano-americană ar putea servi intereselor ambelor părți. Pe de o parte, Siria poate deveni un factor de stabilitate activ la granița cu Irakul, permițând Statelor Unite să se concentreze pe mult mai importantul Afganistan, iar pe de alta, Statele Unite pot pune suficientă presiune pe Israel pentru a reîncepe negocierile cu Siria, pentru returnarea Golan-ului, obiectiv al politicii externe siriene.