Secretarul general al ONU avertizează că încălzirea globală împinge planeta la limită. „Fiecare dintre ultimii zece ani a fost cel mai cald din istorie”

0
0
Publicat:

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, avertizează că încălzirea globală împinge planeta la limită. Acesta îndeamnă țările să implementeze sisteme de avertizare în caz de dezastre pentru a proteja populația împotriva condițiilor meteorologice extreme.

Antonio Guterres, secretar general ONU US Mision Photo
Antonio Guterres, secretar general ONU US Mision Photo

„Fiecare dintre ultimii zece ani a fost cel mai cald din istorie. Căldura oceanelor bate recorduri, distrugând ecosistemele. Și nicio țară nu este ferită de incendii, inundații, furtuni și valuri de căldură”, a declarat el delegaților la conferința extraordinară a Organizației Meteorologice Mondiale a ONU de la Geneva, organizată cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființare, potrivit Mediafax.

Guterres a îndemnat țările să mobilizeze fonduri pentru a permite crearea unui sistem global de supraveghere, cunoscut sub numele de Sisteme de avertizare timpurie, pentru a proteja populația de fenomenele meteorologice extreme.

„Acestea le oferă fermierilor puterea de a-și proteja culturile și animalele. Le permit familiilor să se evacueze în siguranță. Și protejează comunități întregi de devastare”, a spus Guterres.

Primirea unei notificări cu 24 de ore înaintea unui eveniment periculos poate reduce daunele cu până la 30%, a adăugat el.

Peste 60% dintre țări au introdus sisteme de avertizare timpurie pentru multiple pericole de când Guterres a lansat o inițiativă în 2022 pentru ca toate țările să le pună în aplicare până în 2027.

În ultimele cinci decenii, pericolele legate de vreme, apă și climă au ucis peste 2 milioane de oameni, 90% dintre aceste decese având loc în țările în curs de dezvoltare, a declarat luni OMM.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite