Secret Service, implicat într-un scandal sexual
0Mai mulţi agenţi din dispozitivul de securitate al preşedintelui SUA, Barack Obama, au fost suspendaţi fiindcă au apelat la serviciile unor prostituate, în timp ce erau în misiune în Columbia.
Cel puţin 11 agenţi ai Secret Service, a căror misiune era să îl protejeze pe preşedintele american Barack Obama la summitul Americilor din Columbia, ce a avut loc sâmbătă şi duminică, au fost trimişi acasă. Motivul: aceştia ar fi avut relaţii cu prostituate, în oraşul columbian Cartagena, unde s-a desfăşurat reuniunea la nivel înalt.
Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Edwin Donovan, a declarat pentru BBC că agenţii au fost înlocuiţi, iar securitatea lui Barack Obama nu a fost afectată. Un angajat al hotelului Caribe din Cartagena, unde agenţii ar fi locuit, susţine că aceştia veneau de pe plajă şi consumau numeroase băuturi alcoolice. Tot acolo au locuit şi o parte a personalului de la Casa Albă, dar şi jurnalişti. Prostituţia este legală în anumite zone ale Columbiei, însă Secret Service nu acceptă ca membrii săi să apeleze la prostituate. Niciunul dintre agenţii implicaţi nu era desemnat să asigure protecţia directă a preşedintelui, dar au fost trimişi la Washington pentru a fi interogaţi.
Ancheta, extinsă
Scandalul poliţiştilor de elită implicaţi într-un caz de prostituţie în Columbia ar putea să se extindă şi la alţi agenţi însărcinaţi cu protecţia preşedintelui, a declarat congresmanul republican Darrell Issa, preşedintele Comisiei pentru supravegherea serviciilor administraţiei, pentru postul de televiziune CBS. Issa şi-a exprimat îndoiala cu privire la caracterul izolat al acestui caz. „Noi credem că numărul de agenţi vizaţi ar putea fi mult mai mare şi ne informăm asupra numărului de persoane implicate, a spus alesul republican.
Şi cinci militari, investigaţi
Potrivit lui Issa, o asemenea situaţie îi poate face vulnerabili pe agenţi la posibile tentative de şantaj, lucru care ridică, în opinia sa, o problemă de securitate naţională.
Şi cinci militari americani care colaborau cu Secret Service pentru a garanta securitatea preşedintelui Barack Obama în Columbia sunt investigaţi pentru „comportament indecent", fiind bănuiţi că au apelat la servicii de prostituţie, scrie ziarul „The Guardian". Comandamentul sudic american a anunţat că cinci militari care colaborau cu Secret Service şi erau cazaţi în acelaşi hotel cu agenţii de protecţie ai preşedintelui SUA au încălcat consemnul şi sunt suspectaţi de „comportament indecent", o formulă care, potrivit unor surse, se referă la relaţii cu prostituate.
Obama, furios
Preşedintele american Barack Obama a declarat într-o conferinţă de presă la Cartagena că doreşte o anchetă „aprofundată şi riguroasă" în acest caz. „Evident, voi fi furios" dacă faptele care le sunt reproşate se vor adeveri, a declarat Obama, lăudând totodată „munca extraordinară" a Secret Service.
Acest scandal a eclipsat reflectarea, în presa americană, a participării lui Obama la summitul de la Cartagena, alături de alţi 30 de şefi de stat şi de guvern. Totuşi, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a dat asigurări că preşedintele era concentrat pe deplin asupra programului acestei reuniuni internaţionale. Ronald Kessler, fost reporter al „Washington Post", autor al unei cărţi despre Secret Service, a calificat incidentul drept "cel mai mare scandal din istoria Secret Service".
Hillary, la club
Hillary Clinton, secretarul de Stat al SUA, a fost fotografiată în timp ce dansa şi bea într-un club numit „Havana", în timp ce participa la summitul Americilor, desfăşurat în oraşul columbian Cartagena, relatează Sky News.
Bombe la Bogota şi la Cartagena
Mai multe bombe de mici dimensiuni au explodat, vineri seară, în apropiere de ambasada americană la Bogota, precum şi la Cartagena, la scurt timp după sosirea preşedintelui Barack Obama în această localitate în care, în cursul weekendului, s-a desfăşurat summitul Organizaţiei Statelor Americane. „Două bombe de putere redusă au explodat la Cartagena într-un terminal de transport şi în apropierea unui supermagazin. Nu au fost nici răniţi, nici pagube", a declarat generalul Rodolfo Palomino, şeful securităţii poliţiei columbiene. Un dispozitiv de securitate cu un efectiv de 17.000 de poliţişti, plus roboţi de depistare a explozibililor, elicoptere şi o navă de război, a fost desfăşurat la Cartagena.























































