Prizonieri de război americani, supuşi de japonezi la experimente sinistre în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă soldaţi americani, capturaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în mai 1945, au fost supuşi de medici japonezi de la Facultatea de Medicină a Universităţii Imperiale din Kyoto, actualmente Universitatea Kyushu, la experimente desprinse din filmele horror. Prizonierii au fost supuşi unor vivisecţii.

Medicii au tăiat bucăţi din ficat, pentru a vedea dacă „pacienţii“ supravieţuiesc. Au luat şi băcăţi din creier, ca să afle dacă acest lucru ar putea vindeca epilepsia. Soldaţilor americani li s-au administrat injecţii cu apă de mare, pentru a vedea dacă aceasta poate fi folosită ca substitut al injecţiilor cu soluţie salină. Nici unul dintre cei nouă prizonieri de război americani nu a supravieţuit. Rămăşiţele lor au fost păstrate în formaldehidă până la sfârşitul războiului, când cei implicaţi au distrus dovezile, potrivit Daily Telegraph. 

În 1948, 30 de doctori şi angajaţi ai universităţii au fost judecaţi de un Tribunal al aliaţilor pentru Crime de Război din Yokohama.  În timpul procesului care a urmat, 23 de persoane au fost găsite vinovate. Una dintre ele s-a sinucis în închisoare, cinci au fost condamnate la moarte, patru la închisoare pe viaţă, iar celelalte au primit pedepse mai uşoare.

Toate pedepsele au fost comutate ulterior de generalul Douglas MacArthur, iar până la sfârşitul anilor '50, toţi inculpaţii au fost eliberaţi.

Tribunalul nu a declarat niciodată universitatea în sine vinovată pentru aceste experimente macabre, iar instituţia niponă nu s-a pronunţat niciodată public pe această temă.

SUA exhumează rămăşiţe ale militarilor ucişi la Pearl Harbour pentru a-i identifica

 Rămăşiţele unui număr de aproximativ 400 de militari ucişi la Pearl Harbor urmează să fie exhumate pentru a fi identificate şi reînmormântate individual, au anunţat autorităţile americane, relatează BBC News online.

Marinarii şi puşcaşii marini respectivi se aflau la bordul USS Oklahoma în momentul torpilării navei de război de către japonezi, în 1941.

Rămăşiţele au fost depuse într-o groapă comună în Hawaii. Efortul de identificare urmează să implice tehnici avansate medico-legale şi teste de ADN, au anunţat oficiali americani din domeniul Apărării.

În urma atacului japonezilor asupra bazei de la Pearl Harbor, Statele Unite au intrat în al Doilea Război Mondial.

USS Oklahoma este doar una dintre navele atacate de submarine şi avioane japoneze, într-un asalt-surpriză, pe 7 decembrie 1941. Peste 2.400 de oameni au fost ucişi în urma acestui asalt.

Oficiali de la Departamentul american al Apărării au declarat că identificarea va fi facilitată de progresele înregistrate în ştiinţa şi tehnica medico-legală şi cu ajutorul membrilor familiilor victimelor.

"Vom depune eforturi să oferim alinare cât mai multor familii posibil", a declarat Robert Work, adjunctul secretarului Apărării, citat într-un comunicat.

Până în prezent au fost identificate rămăşiţele a 35 dintre cei 429 de marinari şi puşcaşi marini care se aflau la bordul USS Oklahoma.

Celelalte rămăşiţe - recuperate în cadrul unei operaţiuni de salvare care s-a desfăşurat din 1942 şi până în 1944 - au fost îngropate în sicrie cu inscripţia "necunoscut", la un cimitir naţional din Hawaii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite