Primul muzeu dedicat violenţelor din Piaţa Tiananmen va fi închis în Hong Kong; organizatorii acuză presiuni din partea guvernului chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul muzeu din lume dedicat represiunii protestatarilor din Piaţa Tiananmen din Beijing în 1989 va fi închis în urma unor neînţelegeri cu chiriaşii clădirii în care acesta a fost organizat, însă autorii iniţiativei acuză că au fost sabotaţi de interesele politice ale guvernului comunist chinez, relatează AFP.

Muzeul „Hala Memorială 4 iunie” a fost deschis în 2014 într-un spaţiu închiriat într-o clădire de birouri de către o organizaţie pro-democratică din Hong Kong, şi expunea zeci de imagini surprinse în timpul suprimării sângeroase a protestelor din iunie 1989, soldate după unele estimări cu până la 3.000 de morţi.

Însă o parte din chiriaşii clădirii au pornit o dispută legală cu organizatorii muzeului, pe motivul că regulamentul de închiriere al imobilului prevede că acesta poate fi folosit doar pentru birouri, iar organizatorii au declarat că nu îşi mai permit să continue bătălia legală cu aceştia.

Unul dintre chiriaşii clădiri s-a plâns reporterilor AFP că vizitatorii muzeului „blocau” lifturile comune la ore de vârf. Peste 20.000 de persoane au vizitat muzeul de la înfiinţarea acestuia, dintre care se estimează că jumătatea ar fi venit din China – acolo unde menţiunile despre Tiananmen sunt cenzurate strict.

„Tind să cred că acţiunea este motivată politic... cealaltă parte (n.r. - din disputa legală) pare să aibă resurse nelimitate” a declarat Albert Ho, liderul organizaţiei care susţine muzeul.

Organizatorii nu vor renunţa însă la idea expoziţiilor cu această tematică, şi vor căuta un alt spaţiu în oraş pentru a găzdui muzeul, înainte de părăsirea actualei adrese la sfârşitul anului.

Suprimarea violentă a protestelor studenţeşti de pe 4 iunie 1989 a primit supranumele de „Masacrul de la Tiananmen”, după ce armata Chinei a deschis focul asupra protestatarilor care ocupau piaţa. Numărul persoanelor decedate este necunoscut deoarece autorităţile comuniste nu au oferit un bilanţ oficial, însă estimările variază de la câteva sute până la 3.000 de persoane decedate.

Beijingul susţine în continuare că protestele erau de fapt o „rebeliune contra-revoluţionară” şi o tentativă de lovitură de stat, cenzurând drastic orice menţiune a evenimentelor. Hong Kong-ul are însă parte de un stat administrativ semi-autonom în cadrul statului comunist şi nu este supus legilor de cenzură din restul Chinei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite