Raport Amnesty International: Record de execuţii în 2015 INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul execuţiilor la nivel mondial a crescut semnficativ în anul 2015
Numărul execuţiilor la nivel mondial a crescut semnficativ în anul 2015

În anul 2015 s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de execuţii la nivel mondial, aproape 90% dintre acestea având loc în Iran, Arabia Saudită şi Pakistan, se arată într-un raport al organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty International, citat de Reuters.

Cel puţin 1.634 de persoane au fost executate anul trecut, a precizat organizaţia, adăugând că numărul real este probabil mai mare, în condiţiile în care nu există cifre exacte în cazul Chinei.

„Numărul execuţiilor cunoscute a crescut cu peste 50% comparativ cu 2014. Această creştere este tulburătoare şi alarmantă“, a afirmat Oliver Hendrich, expert privind pedeapsa capitală al Amnesty International din Germania.

Potrivit organizaţiei pentru drepturile omului, anul trecut, cel puţin 977 de persoane au fost executate în Iran, majoritatea pentru infracţiuni legate de droguri. De asemenea, peste 320 de execuţii au avut loc în Pakistan şi cel puţin 158 de persoane au fost executate în Arabia Saudită.

În Statele Unite, au fost executate anul trecut 28 de persoane - cel mai mic număr începând cu 1991.

China este considerată ţara în care au loc cele mai multe execuţii din lume, numărul persoanelor executate anual fiind de ordinul miilor, deşi datele exacte în acest sens sunt secret de stat, a afirmat Amnesty International.

Chestionată cu privire la acest raport, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Lu Kang, a declarat că Amnesty a publicat deseori informaţii incorecte despre China şi a acuzat organizaţia de lipsă de obiectivitate. „Ca urmare, nu suntem interesaţi să facem comentarii pe marginea acestui subiect“, a afirmat ea. 

Pe de altă parte, potrivit Amnesty International, numărul ţărilor care recurg la pedeapsa cu moartea este mai mic în prezent, în contextul în care 102 ţări au renunţat la pedeapsa capitală până la sfârşitul anului 2015, comparativ cu 60 de ţări în 1996.

infografie record executii
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite