Primele impresii de la volanul Skoda Yeti, test drive in Slovenia (galerie foto) | adevarul.ro

Primele impresii de la volanul Skoda Yeti, test drive in Slovenia (galerie foto)

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Skoda Yeti, primul Sport Utility Vehicle (SUV) din istoria constructorului auto ceh Skoda, este cu adevarat un "Big Foot" pentru marca, deoarece ii permite sa atace o clientela careia nu avea ce sa-i ofere...

Skoda Yeti, primul Sport Utility Vehicle (SUV) din istoria constructorului auto ceh Skoda, este cu adevarat un "Big Foot" pentru marca, deoarece ii permite sa atace o clientela careia nu avea ce sa-i ofere pana acum. Primele impresii pe care mi le-a lasat Yeti sunt pozitive, masina fiind bine inchegata, robusta si spatioasa. Mici neajunsuri am observat la materialele folosite la fetele de usi: plastic dur si textile cam aspre. Cea mai apropiata comparatie, din acest punct de vedere, ar fi Skoda Octavia II fara facelift. Motorizarea diesel de 2.0 litri, cu 143 Cai Putere (CP), mi s-a parut usor galagioasa, mai ales la accelerari puternice. Ma asteptam la o antifonare mai buna.

Cu toate acestea, daca masina va fi pozitionata corect ca pret, adica mai ieftina decat Volkswagen Tiguan, masina din care deriva, atunci are toate sansele sa fie un succes comercial.

Referitor la pret, directorul de comunicare al Skoda Auto, Martin Lauer, m-a asigurat ca modelul ceh va fi intr-adevar mai ieftin decat Volkswagen Tiguan, iar ecartul va diferi de la tara la tara.

Asadar, astept cu interes preturile pentru Romania, insa va mai dura ceva pana Porsche Romania, importatorul Skoda, le va comunica, deoarece masina va fi lansaza in Romania in ultimul trimestru al acestui an.

Skoda Yeti are cateva atuuri de partea lui: in realitate arata mai bine decat in poze, are o calitate a fabricatiei ridicata si motorizari performante - toate turbo si conforme Euro 5, designul interiorului este la fel ca la Skoda Octavia II facelift si Skoda Superb.

Dezavantajele sunt minore si neglijabile - probabil ca nu intereseaza pe nimeni faptul ca Skoda nu are traditie in construirea de SUV-uri, iar dieselul usor galagios nu constituie motive reale sa refuzi din start optiunea Skoda Yeti. Pana la urma masina este un Volkswagen (Tiguan) mai ieftin si mai indraznet ca design.

Si ca tot am amintit de design, am studiat masina din perspectiva unui potential client si nu am reusit sa ma lamuresc daca-mi place sau nu... Tind sa cred ca pentru majoritatea oamenilor masina aceasta va fi ori "urata" ori "misto".

Tu ce crezi?

Un lucru e cert: Dupa ce o conduci, sentimentele negative vor fi indulcite, iar simpatia va deveni si mai puternica. Masina ruleaza exemplar pe autostrada la 160 km/h, iar pentru drumuri forestiere si picnic tractiunea integrala si garda la sol inalta sunt doua elemente suficiente ca sa elimine dubiile legate de capacitatile "off-road" ale lui Skoda Yeti.

Pentru pantele abrupte masina are un gadget interesant, dar despre acesta iti voi povesti marti, 16 iunie, intr-un test drive complet, cu video.

Dupa cum te-am obisnuit, la sectiunea "Evenimente auto" vei putea citi, joi, 18 iunie, povestea evenimentului, cu video si galerie foto.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite