Prima navă civilă traversează Strâmtoarea Ormuz după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. Armistițiul rămâne fragil
0Prima navă civilă care tranzitează Strâmtoarea Ormuz de la începutul războiului din Orientul Mijlociu este un vas de croazieră, după ce redeschiderea rutei maritime a fost anunțată vineri.

Potrivit agenției de monitorizare a traficului naval MarineTraffic, nava de croazieră Celestyal Discovery este primul vas de pasageri care trece prin zonă de la declanșarea conflictului, conform Euronews.
Vasul, sub pavilion maltez, nu are pasageri la bord. Acesta a plecat din Dubai vineri, după ce a stat la doc timp de 47 de zile, și se îndreaptă către Oman, unde urmează să ajungă sâmbătă.
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz vine după ce Iranul și Statele Unite au anunțat că importanta cale navigabilă va fi complet deschisă traficului comercial pe durata armistițiului. Teheranul a confirmat oficial reluarea navigației, într-un context regional tensionat, marcat de încetarea temporară a focului dintre Israel și Liban.
Cu toate acestea, situația rămâne extrem de volatilă. Mișcarea Hezbollah, susținută de Iran, a anunțat că își menține forțele în stare de alertă și a avertizat că va reacționa în cazul unei eventuale încălcări a armistițiului de către Israel.
Mesajul a fost întărit de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, care a transmis că este pregătit să răspundă „cu forță devastatoare” oricărei agresiuni din partea Statelor Unite sau a Israelului.
De cealaltă parte, Israelul nu exclude reluarea operațiunilor militare. Ministrul Apărării, Israel Katz, a declarat că armata va continua să controleze teritoriile ocupate în sudul Libanului și să acționeze împotriva infrastructurii considerate a aparține Hezbollah.
Oficialul a subliniat că obiectivul strategic – dezarmarea grupării – nu a fost încă atins, iar sudul Libanului nu este, în opinia sa, complet demilitarizat. În aceste condiții, Israelul ia în calcul reluarea acțiunilor militare după expirarea armistițiului, în cazul în care demersurile diplomatice nu vor avea rezultate.






















































