Preşedintele Nigeriei a decedat
Preşedintele Nigeriei Umaru Yar'Adua a decedat miercuri la Abuja, din cauza unor probleme cardiace, potrivit unor surse oficiale, informează Hindustian Times.
Şeful statului nigerian, în vârstă de 58 de ani, părăsise scena politică de mai multe luni.
Este adevărat că preşedintele a decedat, a confirmat o sursă prezidenţială.
Ales în funcţia de preşedinte în mai 2007, Umaru Yar'Adua nu a mai fost văzut în public din noiembrie, anul trecut, când a plecat în Arabia Saudită pentru a se trata de problemele cardiace, potrivit publicaţiei britanice The Telegraph.
Nigeria, afectată deja de un război civil, a fost lăsată într-o situaţie incertă, iar planul pentru pace pe care Yar'Adua îl adoptase pentru sudul ţării, care fusese afectat de violenţe, părea în pericol.
În contextul temerilor că statul s-ar putea întoarce la o dictatură militară, Adunarea Naţională a hotărât, în februarie, să transfere puterea vicepreşedintelui nigerian Goodluck Jonathan.




















































