Preşedintele Libanului cere favoritului coaliţiilor să formeze un nou guvern
0
Preşedintele Libanului, Michel Suleiman, a cerut sâmbătă politicianului Tammam Salam să formeze un nou guvern după ce musulmanul sunnit a obţinut mare parte din sprijinul parlamentarilor pentru a deveni noul prim-ministru.
Propunerea lui Salam a venit la două săptămâni după demisia fostului premier, Najib Mikati, care a ocupat postul timp de doi ani. Perioada mandatului lui Mikati a fost marcată de tensiunile dintre sectele religioase şi încercările de a le controla, violenţe şi ameninţarea colapsului economic din cauza războiului civil din ţara vecină, Siria, potrivit agenţiei de presă Reuters.
Printre primele sarcini care îi revin lui Salam este să se pregătească pentru alegerile parlamentare programate în iunie, în cazul în care va reuşi să formeze echipa unui nou guvern care să fie acceptată de forţele politice rivale. Cu toate acestea, este foarte probabil ca alegerile din iunie să fie întârziate.
Salam, născut în 1945 în familia unei importante dinastii politice sunnite, a ocupat anterior funcţia de ministru al Culturii, între anii 2008-2009.
Salam are legături strânse cu membrii coaliţiei saudite şi pro-occidentale 14 Martie, însă a atras de partea lui şi susţinerea blocului politic 8 Martie, care include grupul şiit Hezbollah, susţinut de Iran. Astfel, politicianul a fost văzut drept un candidat care ar putea beneficia de sprijinul ambelor forţe politice majore din Liban.
În ciuda aparenţelor date de sprijinul general pentru numirea lui Salam, sunt foarte mari şanse să se confrunte cu multe piedici în găsirea celei mai bune formule guvernamentale. Mikati, predecesorul său, a avut nevoie de patru luni pentru a prezenta preşedintelui Suleiman echipa sa ministerială.