Poziția NATO privind China. Stoltenberg: Trebuie să fim conştienţi de dependenţa noastră
0Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg și secretarul de stat american au precizat că miniștri de externe NATO reuniți la București au discutat despre provocările reprezentate de China. Șeful NATO a subliniat că trebuie să reducem dependența față de statele autoritare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că „în această dimineață, Aliații au abordat provocările pe termen lung prezentate de China la interesele, valorile și securitatea NATO”.
Stoltenberg a subliniat că „trebuie să continuăm să ne consolidăm rezistența”, punctând că „NATO este o Alianță a Europei și Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale și trebuie să le abordăm împreună în NATO”.
„Noi nu vedem China ca pe un adversar. Vom continua să ne angajăm cu China atunci când este în interesul nostru”, a mai spus Stoltenberg.
Jens Stoltenberg a mai afirmat că membrii NATO rămân „cu o viziune clară, astăzi miniştrii au luat în considerare dezvoltarea militară ambiţioasă a Chinei, dezvoltările tehnologice şi activităţile hibrid şi cibernetice în creştere. Războiul din Ucraina a demonstrat dependenţa periculoasă de gazul rusesc”, explicând că acest lucru „ar trebui să ne facă să evaluăm dependenţa de toate regimurile autoritare, nu în ultimul rând de China, ca lanţ de aprovizionare, tehnologie şi infrastructură”.
„Vom continua, desigur, relaţiile economice şi comerţul cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţa noastră, să ne reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile”, a mai completat Stoltenberg.
Stoltenberg a mai arătat că „miniștrii de externe au subliniat importanța respectării liniilor directoare ale NATO privind reziliența și menținerii avantajului nostru tehnologic. De asemenea, trebuie să continuăm să ne consolidăm cooperarea cu partenerii din regiunea Indo-Pacific, precum și cu Uniunea Europeană”.
În același timp, secretarul de stat american, Antony Blinken, a precizat că aliaţii NATO sunt îngrijoraţi de dezvoltarea militară a Chinei şi colaborarea cu Rusia. Potrivit secretarului de stat american, printre politicile Chinei care îngrijorează NATO se numără folosirea dezinformării, dar și dezvoltarea militară rapidă şi cooperarea cu Rusia.
„Rămânem angajaţi în a menţine cu dialog constructiv cu China acolo unde este posibil şi salutăm oportunităţile de a colabora în privinţa provocărilor comune”, a subliniat Blinken.