Nicaragua: Preşedintele Daniel Ortega o propune pe soţia sa pentru funcţia de vicepreşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Nicaragua, Daniel Ortega, a anunţat marţi seară că va candida pentru un al treilea mandat prezidenţial alături de soţia sa, prima doamnă Rosario Murillo, pe care a propus-o pentru poziţia de vicepreşedinte, transmite BBC.

Rosario Murillio îndeplineşte deja un rol important în politica nicaraguană, fiind principala purtătoare de cuvânt a executivului şi publicul o percepe ca împărţind puterea prezidenţială cu soţul ei.

De asemenea, Murillio este o imagine zilnică pentru telespectatorul nicaraguan, iar opozanţii au acuzat cuplul prezidenţial că ar coduce statul central-american drept propria moşie.

În vreme ce, Daniel Ortega vorbeşte extrem de rar în public, soţia sa apare frecvent la televiziunea naţională pentru a discuta despre scena politică, dar şi pentru a-şi promova brandul personal de spiritualitate New Age.

Rosario Murillio este mama celor şapte copii ai cuplului prezidenţial, dar este şi vorbitoare fluentă de engleză şi franceză. În plus, prima doamnă este o poetă recunoscută la nivel naţional.

De asemenea, aceasta a câştigat o anumită reputaţie pentru îmbrăcămintea extravagantă şi pentru bijuteriile inspirate de stilul hippy din anii '60.

Între timp, publicul nicaraguan o percepe pe prima doamnă ca având control asupra puterii prezidenţiale prin intermediul soţului ei.

Cuplul prezidenţial şi-a înregistrat candidatura în Managua, fiind primiţi de sute de susţinători sandinişti.

Însă, opoziţia este îngrijorată că promovarea cuplului prezidenţial ar putea să ducă la ridicarea unei noi familii dinastice în statul central-american bântuit de sărăcie.

Ortega a luptat alături de guerilla de extremă-stânga şi a format un nou guvern, după revoluţia Sandinistă, care a pus capăt dictaturii familiei Somoza.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite