Video Momentul spectaculos în care cel mai vechi hotel de lux din Brazilia, Torre Palace, este demolat prin implozie: sfârșitul unui simbol al luxului
0Cel mai vechi hotel de lux din Brazilia, un simbol al eleganței și al istoriei capitalei, Torre Palace, a fost demolat prin implozie controlată, după 13 ani de abandon și dispute legale.
Operațiunea a fost una spectaculoasă. Sub coordonarea Protecției Civile din Brazilia, 165 kg de explozibili au fost detonați, prăbușind clădirea în doar câteva secunde.

Pentru siguranța populației, zona a fost restricționată: trei hoteluri din apropiere au fost evacuate, mai multe drumuri au fost închise, iar curentul și apa au fost oprite preventiv.
Perimetrul de securitate a avut un radius de 200-250 metri, iar autoritățile au recomandat purtarea măștilor de protecție, din cauza prafului care putea conține reziduuri biologice.
Explozibilii au fost amplasați la parter, primele trei etaje și la etajul șapte, iar tehnici speciale de protecție au redus riscul de răspândire a resturilor.
Implozia a fost atent cronometrată, colțurile clădirii fiind detonate primele, urmate de restul structurii.
Hotelul Torre Palace, inaugurat în 1973, a fost primul hotel de lux din Brazilia găzduind timp de patru decenii autorități și personalități naționale și internaționale.
Închis în 2013 din cauza disputelor familiale și a ocupărilor ilegale, clădirea a devenit un simbol al abandonului urban.
Pe terenul eliberat va fi ridicată o clădire de 16 etaje cu aproximativ 250 de apartamente și un restaurant de nivel internațional, iar investitorii estimează finalizarea proiectului în trei ani























































