Marile sindicate din Brazilia intră în grevă, începând din 11 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele centre sindicale din Brazilia au anunţat marţi declanşarea unei greve la data de 11 iulie, alăturându-se pentru prima oară mişcării de protest declanşate în urmă cu aproximativ două săptămâni.

"Cele mai mari cinci centre sindicale vor participa, alături de altele mai mici, dar nu este vorba despre o grevă generală“, a precizat Paulo Pereira da Silva, preşedintele unui sindicat, adăugând că scopul protestului este exprimarea unor „critici la adresa politicii economice şi a Guvernului“.

Printre principalele revendicări ale sindicatelor se numără reducerea numărului de ore lucrate zilnic, dar şi investiţii mai mari în educaţie şi în sistemul de sănătate.

Sindicatele au subliniat, într-un comunicat, că apelul la grevă nu este unul prin care se intenţionează paralizarea ţării.

Începând din 16 iunie, mişcările de protest s-au răspândit în întreaga ţară. Alături de costurile ridicate ale marilor evenimente organizate în ţară, protestatarii au denunţat calitatea şi inegalitatea accesului la serviciile de educaţie, sănătate şi transport.  

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite