Informaţia trebuie ghidată

Din Alaska şi până în Siria, faţetele multiple ale web-ului se fac tot mai văzute.

Alianţa dintre ziare şi cititori, născută în ultima perioadă pentru a cerne mai cu spor mii de e-mailuri primite de Sarah Palin, dar şi misterul unei bloggeriţe din Siria - sunt nişte întâmplări care, la prima vedere, nu au nimic comun între ele. Fosta, candidată la vicepreşedinţia SUA, posibilă contracandidată a lui Obama în 2012, Palin atrage în valuri consecutive atenţia mass-media.

Din acest motiv, când acum câteva zile au ieşit la iveală 24.000 de e-mailuri pe care Palin le-a scris în calitate de guvernator de Alaska, s-a dezlănţuit o adevărată vânătoare a „secretelor lui Sarah". Dincolo de ceea ce oferă realmente corespondenţa ei privată (nu mare lucru), este interesantă metoda de lucru aleasă de ziare şi televiziuni.

Acum câţiva ani, orice redactor-şef ar fi luat pachetul cu „secrete" şi doar l-ar fi încredinţat celor mai apropiaţi colaboratori, sperând să găsească ceva pe care concurenţa să nu aibă cum să pună mâna. De data aceasta însă, coloşi ai presei, precum „New York Times" sau „Guardian", au preferat să pună totul la dispoziţia oricui de pe web, invitându-şi cititorii să dea o mână de ajutor citind e-mailurile primite şi semnalând posibilele „păcăleli".

Metoda se cheamă „crowdsourcing" şi este o formă de participare colectivă la conceperea unei poveşti, reprezentând unul dintre aspectele cele mai fascinante ale erei digitale: este de ajuns să te gândeşti că Islanda îşi pune la punct o nouă Constituţie adunând diverse păreri de-ale cetăţenilor prin intermediul Facebook. Dar, în domeniul informaţiei, a dispune de mii de documente şi a le face accesibile oricui nu înseamnă că s-a inventat un nou mod de a face jurnalism. 

Cazul bloggeriţei Amina (care a semănat confuzie pe web, referitoare la situaţia din Siria) ne duce şi mai departe şi ne obligă să reflectăm la credibilitatea blogosferei, mai ales când vine vorba de zone sensibile precum Orientul Mijlociu.