INFOGRAFIE Lupta pentru supremaţie dintre Al-Qaeda şi Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Relaţia dintre cele două grupări teroriste, Al Qaeda şi Statul Islamic a fost caracterizată de neîncredere, de competiţie şi chiar de ostilitate directă. Atunci când SI s-a extins din Irak şi în Siria, a făcut Al Qeida să nege existenţa noului grup. În lupta pentru supremaţie, SI a trecut la acţiuni în forţă, Al Qaeda zbătându-se să scape de declin.

De la finalul lui 2013, a fost clar că SI îşi doreşte mult mai multe decât o simplă bucăţică de pământ, scrie „Foreign Policy“. SI a provocat Al Qaeda şi caută să înlăture fostul aliat. Campania militară a SI a condus la deţinerea unei porţiuni mari din Irak, chiar în timp ce se lupta cu regimul lui Bashar al-Assad din Siria, dar şi cu alte formaţiuni jihadiste.

În primăvara lui 2014, Ayman Zawahiri, liderul Al Qaeda, a negat existenţa SI, considerat la acel moment afiliat Al Qaeda, în special pentru că nu i-a urmat ordinele. După ce a obţinut o porţiune mare de teritoriu în Irak, în iunie 2014, SI s-a autodeclarat „califat“, afirmându-şi astfel stăpânirea peste toţi musulmanii din lume şi solicitând grupărilor jihadiste să jure loialitate liderului Abu Bakr al-Baghdadi, acum reintitulat Califul Ibrahim.

De la începutul acestui an, un număr mic, dar important, de grupări „afiliate“  Al-Qaeda au jurat credinţă SI. Printre ele, exista şi un mic grup din cadrul AQIM şi din centrul Al Qaeda din regiunea Afganistan-Pakistan.

Foarte puţini susţinători şi clerici din Al Qaeda s-au declarat în favoarea SI. Excepţie notabilă a făcut Abu Bakar Bashir, un cleric indonezian şi lider spiritual al fostei Jemaah Islamiyah, o organizaţie acum defunctă cu legături vechi în Al Qaeda originală.

Boko Haram, gruparea jihadistă din Nigeria, a declarat recent că o parte din ţară este sub controlul califatului islamic, dar această declaraţie a liderului Abubak

ar Shekau a fost considerată neclară, neştiindu-se dacă astfel se pun sub protecţia SI sau dacă îşi declară propriul califat. 

În Africa, Ansar al-Sharia din Tunisia a oscilat, redenumindu-şi o parte din reţea ca Shabab al-Tawhid. Experţii în organizaţii teroriste arată că gruparea demonstrează simpatie pentru SI, însă organizaţia a refuzat să susţină oficial califatul, în ciuda solicitărilor multiple din partea susţinătorilor SI din mediul online.

Zawahiri, liderul Al-Qaeda după uciderea lui Osama bin Laden, se confruntă cu provocări şi mai mari, inclusiv din cauza acţiunilor de contraterorism duse de americani şi pakistanezi. Fie că Zawahiri este ucis de duşmanii săi, de pe plan local sau extern, fie că moare din cauze naturale, următorul lider Al Qaeda se va confrunta cu probleme mari. Trăsăturile celui care va încerca să preia conducerea Al Qaeda trebuie să fie foarte puternice pentru a schimba soarta în declin a organizaţiei teroriste construită de Osama bin Laden, conchide „Foreign Policy“.

image

Citeşte şi:

Piaţa neagră a ostaticilor: cum se finanţează grupările teroriste din vânzarea şi cumpărarea de occidentali

Multe grupări teroriste cumpără şi dau la schimb străini răpiţi, însă Statul Islamic din Irak şi Siria (ISIS) pare să opereze independent.

Cum finanţează Qatar dezvoltarea grupărilor teroriste

Qatar, preabogatul stat din Golful Persic, care deţine şi o serie de repere londoneze şi susţine că este unul dintre cei mai buni aliaţi ai occidentalilor din Orientul Mijlociu, este principalul sponsor al teroriştilor islamişti, notează „The Telegraph“.

Cum funcţionează Statul Islamic. Organigrama celei mai periculoase grupări teroriste din lume

Despre gruparea teroristă care a declarat un califat islamic în nordul Irakului se ştie că este cea mai bogată şi mai bine organizată din lume. Mai puţin ştiut este însă că organizaţia funcţionează cu paliere clare de putere, cu jurisdicţii, conduse de foşti ofiţeri din armata lui Saddam, după cum reiese din documente ale grupării, capturate recent de forţele irakiene.

Organizaţia teroristă Al-Qaeda a încercat să-i convingă pe jihadiştii din Statul Islamic să-l elibereze pe britanicul Alan Henning

Frontul Al-Nosra, grupare afiliată organizaţiei teroriste Al-Qaeda, a încercat în zadar să obţină eliberarea britanicului Alan Henning, ţinut captiv de jihadiştii din Statul Islamic, potrivit „The Independent”.

Cele mai importante organizaţii care terorizează Occidentul

A existat un singur nume sinonim cu teroarea, încă de la atacurile din 11 septembrie 2001, din SUA: Al Qaeda. Însă timpurile s-au schimbat şi la fel şi lumea organizaţiilor teroriste. Inamicul public numărul unu, Osama bin Laden, nu mai e. Grupul pe care îl conducea nu mai este cel dominant, iar alte grupări teroriste şi-au făcut loc în titlurile presei prin acţiuni înfiorătoare: atacuri sinucigaşe, decapitări sau copii luaţi ca sclavi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite