Independenţa Kosovo, efect de domino

Marile puteri insistă pentru desprinderea provinciei de Serbia, cu riscul de a detona butoiul cu pulbere din Balcani Nerezolvată de opt ani, spinoasa problemă a provinciei Kosovo se află

Marile puteri insistă pentru desprinderea provinciei de Serbia, cu riscul de a detona butoiul cu pulbere din Balcani

Nerezolvată de opt ani, spinoasa problemă a provinciei Kosovo se află din nou în centrul politicii internaţionale. În apropierea termenului-limită de 10 decembrie fixat de ONU, kosovarii se arată din ce în ce mai decişi să-şi declare independenţa, fără a ţine seama de ultimele oferte venite de la Belgrad.

SUA, Rusia şi UE caută soluţii pentru încheierea unui dosar care riscă să provoace noi tensiuni într-o regiune atât de explozivă precum cea a Balcanilor.

Independenţa provinciei Kosovo ar putea deveni realitate, deoarece marile puteri insistă din nou pentru separarea completă a acesteia de Serbia, în pofida opoziţiei Belgradului şi Moscovei.

Oficiali americani şi europeni pregătesc o misiune, sub egida UE, pentru a supraveghea formarea şi guvernarea statului independent Kosovo, conform unui plan demarat în luna aprilie 2007 de mediatorul ONU Martti Ahtisaari, în timp ce un oficial american se află deja la faţa locului.

Oficialii UE, care par să-şi fi pierdut răbdarea faţă de Rusia, care se opune independenţei Kosovo, au anunţat că ultima rundă de negocieri între Kosovo şi Serbia, programată pentru 14 octombrie la Bruxelles, nu ar trebui să depăşească termenul-limită stabilit de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon pentru 10 decembrie 2007.

ONU, ocolită

Conform diplomaţilor europeni aflaţi în Kosovo, statele membre UE înclină către recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, indiferent de votul din Consiliul de Securitate. "Nu mai putem accepta vetoul Rusiei în ceea ce priveşte politica Uniunii Europene," a spus un oficial european din Kosovo, sub acoperirea anonimatului.

"Cred că se va păstra planul lui Martti Ahtisaari, dar fără o rezoluţie a Consiliului de Securitate", a adăugat el. Alţi oficiali europeni au declarat că UE ar putea avea autoritatea de a-şi amplasa o misiune diplomatică în Kosovo, dacă provincia va deveni independentă, conform rezoluţiei ONU 1244, care a transferat controlul provinciei forului mondial după conflictul din 1999.

Acest lucru ar însemna că Uniunea nu ar avea nevoie de recunoaşterea independenţei Kosovo de către Consiliul de Securitate pentru a justifica prezenţa trupelor NATO în regiune. Dar unii dintre diplomaţii europeni consideră că un plan de independenţă fără sprijinul Consiliului de Securitate ar crea prea multe probleme.

Sârbii se pregătesc de plecare

Viitorul statut al provinciei riscă să provoace rupturi tragice în Kosovo. Mulţi dintre locuitorii enclavelor sârbe se pregătesc deja de plecare. "Voi rămâne aici până la sfârşit, chiar dacă voi fi singurul", spune, în schimb, cu o voce scăzută Dimitrije Vucici, unul dintre cei 700 de locuitori ai satului sârb Velika Hoca, situat în sud-vestul Kosovo. Contingentul german din Forţa de Menţinere a Păcii din Kosovo (KFOR) a luat poziţie pe dealurile satului, având misiunea de a apăra una dintre ultimele enclave sârbe din sudul Kosovo.

În restul regiunii nu mai sunt mulţi sârbi, în afară de cei aproximativ 500 de locuitori din Orahovaci. Sârbii din Kosovo nu-şi fac prea multe iluzii: imediat după independenţă, un nou exod spre Serbia este sigur. La Velika Hoca, sârbii nu au de muncă, singurele oportunităţi fiind în agricultură sau pe plantaţiile de viţă-de-vie ale celebrei mănăstiri Visoki Decani.

La o distanţă de câţiva kilometri, mănăstirea medievală Zociste a fost distrusă de incedii în 1999. De doi ani, trei călugări s-au întors aici, sub protecţia NATO. Ei reconstruiesc incinta monastică şi se gândesc la ce va fi după eventuala independenţă. "Sârbii din Orahovaci sunt nevoiţi să plece. Cei din Velika Hoca pot rămâne numai dacă trupele KFOR le vor asigura cum trebuie protecţia. Noi vom rămâne atâta vreme cât va fi posibil", spun călugării.

Separarea poate lovi prin ricoşeu în Bosnia-Herţegovina

Între timp, statele din Balcani aflate la graniţa cu Serbia se pregătesc pentru o perioadă mai "tumultuoasă" în regiune.

Cei care urmăresc cu atenţie semnalele diplomatice venite de la Washington şi de la Bruxelles sunt pregătiţi pentru o proclamare unilaterală a independenţei regiunii Kosovo spre jumătatea lunii decembrie a acestui an, ce va fi recunoscută de SUA şi de majoritatea statelor membre ale UE, dar care se va lovi de opoziţia puternică a Serbiei şi Rusiei.

Fie că independenţa Kosovo va fi recunoscută sau contestată, riscurile pe care le implică o astfel de iniţiativă sunt la fel de serioase în ambele cazuri, astfel încât niciunul dintre guvernele statelor din regiune nu doreşte să lanseze speculaţii cu privire la intensitatea, durata sau raza de acţiune ale unor eventuale repercusiuni îndreptate împotriva Pristinei.

Temerea principală este că o parte a separatiştilor albanezi din regiune va pune din nou mâna pe arme, dar de această dată există posibilitatea ca să li se alăture şi "fraţi" din Macedonia, Muntenegru şi din Valea Presevo (sudul Serbiei).

Tensiunile agită din nou spiritele în Macedonia, care a evitat în ultimul moment un război civil în 2001, când NATO şi UE au intervenit pentru a pune capăt unei perioade de şapte luni de ciocniri între armată şi separatiştii albanezi. Forţele speciale din Macedonia s-au confruntat recent cu protestatarii, care încercau să blocheze parlamentul după o altercaţie între doi deputaţi albanezi.

Pe de altă parte, graniţa cu Kosovo nu este securizată şi contrabanda cu arme este în floare. Desprinderea Kosovo de Serbia va avea cu siguranţă consecinţe şi în Bosnia-Herţegovina. Cei care conduc Republica Srpska, entitate sârbă din această ţară mereu divizată, au afirmat nu de puţine ori că independenţa provinciei Kosovo ar crea un precedent care le-ar justifica şi lor aspiraţiile la secesiune. Situaţia este cu atât mai periculoasă, cu cât Bosnia-Herţegovina se află în impas politic.

Toate încercările de a forma Constituţia elaborate după acordurile de la Dayton au eşuat. Şi în Valea Preşevo, unde locuiesc aproape 100.000 de albanezi, atenţia este îndreptată spre Priştina. Aceştia îşi denumesc regiunea "Kosovo oriental" şi doresc o alipire la Kosovo, imediat ce provincia va deveni independentă. Oficialilor din Muntenegru le este efectiv interzis să speculeze cu privire la soarta provinciei Kosovo.

Poziţia Muntenegrului este că orice înţelegere între sârbi şi albanezi este acceptabilă. Muntenegru a pus capăt uniunii cu Serbia anul trecut.

Ce se va alege de Serbia?

Dacă reprezentanţii Serbiei se vor întoarce învinşi de la negocierile privind statutul provinciei Kosovo, acest lucru ar putea arunca din nou scena politică de la Belgrad în criză. Şi asta din cauza faptului că în parlament coaliţia de guvernare are o majoritate fragilă, formată cu greu, abia după patru luni de la alegeri.

Naţionalistul-moderat Vojislav Kostuniţa va da vina pe ministrul de externe sârb, ce provine din Partidul Democrat condus de preşedintele proeuropean Boris Tadici, că nu a fost în stare să apere suveranitatea şi integritatea ţării.

Nici măcar acceptarea candidaturii Serbiei la UE nu va schimba percepţia sârbilor că Occidentul i-a nedreptăţit încă o dată.

Rezultatul favorabil al crizei privind viitorul statut al provinciei Kosovo este mult mai important decât aderarea Serbiei la UE, potrivit rezultatelor sondajului efectuat de Centrul pentru Alegeri Libere şi Democraţie. Circa 41 la sută din persoanele chestionate au declarat că dosarul Kosovo este cea mai importantă problemă de politică externă, potrivit sondajului efectuat în luna august.

Aproximativ 37 de procente din repondenţi susţin că Serbia ar trebui să întrerupă relaţiile diplomatice cu statele care recunosc o eventuală independenţă a provinciei Kosovo, majoritatea fiind susţinători ai Partidului Democratic din Serbia (DSS).

Totodată se înregistrează o scădere a numărului de persoane dispuse să facă sacrificii pentru Kosovo, inclusiv a celor pregătiţi să participe la o altă campanie militară, aceştia reprezentând doar zece la sută.

70 de zile până la căderea cortinei

Analizând aceste dispute, am putut cu uşurinţă să mă întorc la o conversaţie extrem de palpitantă, avută în urmă cu trei ani la baza militară americană Bondsteel din Kosovo, cu profesorul Ibrahim Rugova, preşedintele teritoriului Kosovo.

Studenţii mei erau militari americani aflaţi pe acest teritoriu pentru a menţine şi garanta independenţa guvernului provizoriu din Pristina. Soldaţii studenţi au fost entuziasmaţi şi fascinaţi de tot ce au aflat şi au insistat să mai repetăm această întâlnire. Din păcate, nu s-a mai putut, pentru că anul trecut profesorul Ibrahim Rugova a murit. Dar cele spuse de el continuă să mă frământe.

Profesorul Ibrahim Rugova a devenit în deceniile anilor "70 un adevărat Mahatma Gandi al Balcanilor. El a îmbrăţişat lupta nonviolentă împotriva forţelor naţionaliste sârbe. Trebuie spus că regimul titoist a manipulat opinia publică mondială prin folosirea minciunii ca instrument de dezinformare. Iar minciuna cea mai gogonată a fost cea referitoare la "rezolvarea problemei naţionale".

În realitate, Tito a reuşit doar să îngheţe aceste conflicte, pur şi simplu prin transferul lor într-un imens frigider. Odată cu moartea lui Tito, toată Federaţia Iugoslavă s-a topit (unii ar spune că s-a "dezgheţat"), provocând un număr mare de războaie şi cataclisme genocidale. În prezentarea făcută de preşedintele Rugova în clasa mea de istorie, răspunzând la întrebarea unui student despre principalul vinovat al acestei catastrofe, a venit un răspuns curemurător: vinovatul fără vină a fost preşedintele SUA, Woodow Wilson.

În anul 1919, la Conferinţa de Pace de la Paris, acesta a venit cu un "plan genial" de pregătire a unei "păci eterne" prin introducerea în Europa a principiului de autodeterminare a naţiunilor. Era sfârşitul Primului Război Mondial, care a coincis şi a contribuit la destrămarea fostelor imperii coloniale: Austro-Ungaria, Turcia şi Rusia. Preşedintele Woodow Wilson a creat o lume imaginară în care realitatea naţionalismului a fost manipulată. În realitate, naţionalismul malign a dezvoltat şi promovat ura, intoleranţa, fanatismul şi violenţa ca soluţie a conflictelor din Peninsula Balcanică.

Între 1912 şi 2007, exploziile acestui "butoi cu pulbere al Europei" au generat peste zece războaie în fosta Iugoslavie. În lupta lui nonviolentă, profesorul Ibrahim Rugova a creat în Kosovo o lume paralelă, în care tinerii puteau să meargă la şcoli particulare cu limbă de predare albaneză într-o perioadă în care autorităţile de la Belgrad interziceau folosirea acestei limbi în sistemul de învăţământ. Acest paralelism a cuprins reţeaua sanitară şi administrativă.

Însă, prin anii "80, mulţi albanezi care au ajuns să lucreze în ţările occidentale au concluzionat că Rugova nu poate aduce soluţia şi au recurs la armele unei mişcări de eliberare naţională. Guvernul sârb a răspuns prin atrocităţi şi genocide, violând toate convenţiile internaţionale. În primăvara anului 1999, NATO a atacat Serbia şi, după un bombardament intens, guvernul de la Bel

Cât poate conta Belgradul pe Moscova?

Cel mai realist răspuns l-a dat preşedintele Boris Tadici: "Apreciez foarte mult poziţia Rusiei în chestiunea Kosovo.

Dar eu ştiu foarte bine că Rusia îşi promovează propriile interese. Interesele Serbiei de astăzi nu sunt o prioritate pentru Moscova", iar interesul fundamental al Serbiei este aderarea la UE. Presa internaţională scrie că Moscova susţine poziţia Belgradului pentru că este interesată de marile companii de stat sârbeşti, care au fost scoase la privatizare, dar şi de rutele energetice spre Europa care trec prin Serbia.

La întoarcerea de la un forumul economic desfăşurat la Soci, vicepremierul sârb, Bozidar Djelici, a declarat că ruşii îşi doresc firma care exploatează mina de cupru din Bor, compania aeriană naţională JAT Airways şi compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), dar sunt interesaţi şi de industria chimică şi sistemul bancar. Moscova a mizat pe Kosovo şi pentru a negocia cu Washingtonul scutul antirachetă pe care americanii vor să-l amplaseze în Europa.

România susţine o soluţie negociată

România susţine o soluţie acceptată de toate părţile implicate, care să nu fie nici impusă, nici unilaterală în privinţa provinciei Kosovo, dar în cazul în care comunitatea internaţională va lua o altă decizie o va privi în calitate de partener al decidenţilor.

Aceasta este poziţia oficială a diplomaţiei române şi a preşedintelui Traian Băsescu, în momentul în care există posibilitatea ca până la sfârşitul anului Kosovo să îşi declare unilateral independenţa, iar SUA şi apoi ţări din UE să accepte această situaţie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii septembrie, că poziţia României în cazul Kosovo rămâne în limitele de până acum, aceea că Serbia este un stat suveran şi independent, a cărui integritate teritorială nu poate fi afectată, dar a precizat că dacă UE ia o decizie diferită, Bucureştiul o va accepta.