Grijile Kremlinului din cauza tancurilor SUA din Europa de Est – şi cum le-ar putea răspunde

Memorandul top secret (fals) pentru Putin despre cum să contracareze ultima acţiune a NATO. Pamflet scris de amiralul (ret) american James Stavridis

sursa: ForeignPolicy.com

Memorandum: Strategia noastră învingătoare în Europa

De la: Celula Rusă pentru Planificare Strategică

Către: Preşedintele Vladimir Putin

1. Daţi-mi voie să încep prin a vă felicita, dle preşedinte, pentru remarcabila noastră serie de mutări strategice în Europa. Am consolidat anexarea Crimeei care îşi găseşte acum locul de drept ca parte a Mamei Rusia. Seria dumneavoastră de „exerciţii neaşteptate”, desfăşurate pe teritoriul periferic al ţării noastre, a înspăimântat NATO în mod cert. În plus, conceptul strălucit de „război hibrid” – combinarea desfăşurării forţelor speciale Spetsnaz, instructori şi trupe ruseşti adiţionale în uniforme lipsite de însemne oficiale, propagandă viguroasă, război informaţional şi atacuri cibernetice – a atras atenţia tuturor, iar NATO admite în mod liber că nu este pregătită să înfrunte noul nostru amestec de tactici.

2. În timp ce am suferit uşoare pierderi ale capacităţii noastre economice, în urma combinaţiei de sancţiuni ale Vestului şi scăderii preţurilor petrolului de la punctul lor culminat, noi suntem oameni rezistenţi şi, în mod natural, gradul dumneavoastră de simpatie înăuntrul Rusiei rămâne la un nivel stratosferic. Apreciem că, lucrând cu prietenii noştri chinezi, în timp, am putea fi capabili, în ciuda sancţiunilor, să îmbunătăţim echilibrul nostru internaţional în ceea ce priveşte poziţiile comerciale. De asemenea, viitorul Uniunii Vamale Euro-Asiatice (în ciuda unui număr ciudat de mic al naţiunilor participante) este strălucitor.

3. Geopolitic vorbind, formăm un nou „cerc de fier” din alianţe, în jurul Rusiei, cu Belarus, Armenia, Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia şi, emergentele şi nou formatele naţiuni, Luhansk şi Doneţk în Donbasul Ucrainei. Nu este tocmai lucrul de care ne-am bucurat odată cu Pactul de la Varşovia, dar nu le poţi avea pe toate. 

4. Există însă o mică problemă pe care aş dori să o supun atenţiei dumneavoastră: intenţia Statelor Unite de a poziţiona echipament militar greu în Europa de Vest. Până acum, statele membre NATO au stat cu ochii pe Est, dar nu şi-au sporit semnificativ cheltuielile pentru apărare, de la nivelul anemic de 1,5%, imediat sub ţinta de 2% la care aspiră şi pe care Statele Unite continuă să o susţină. Suntem, însă, oarecum neliniştiţi că adăugirea acestor unităţi poziţionate în prealabil pot, în fapt, să ofere vigoare alianţei vestice. Lăsaţi-mă să vă explic.

În primul rând, aceste rezerve militare poziţionate în prealabil reprezintă o îmbunătăţire reală în capacitatea de reacţie a forţelor NATO. Dacă ar fi să intervenim de drept pe teritoriul unuia dintre statele baltice membre NATO în numele minorităţilor ruse asuprite de acolo (un caz pe care l-aţi explicat cu extremă elocvenţă şi măreţie, ca întotdeauna), prezenţa acestor stocuri militare de blindate, artilerie, muniţie, comunicaţii, transport şi rachete vor fi disponibile NATO – în special trupelor americane – prin intermediul bazelor din Germania, Italia şi Statele Unite. 

În al doilea rând, acesta va fi, probabil, doar primul pas spre o staţionare permanentă în Europa de Est a altor trupe NATO şi, în special, americane. Acest lucru, desigur, este ceva împotriva căruia noi am luptat cu toată puterea noastră începând cu tragedia imploziei URSS şi căderea Zidului Berlinului. (Aţi avut, desigur, dreptate să numiţi acest lucru un dezastru geopolitic major al secolului XX). Ţinând cont de percepţia Vestului despre ameninţarea noastră asupra „balticelor”, va exista un sunet de tobe constant din partea statelor est-europene membre NATO pentru a adăuga trupe rezervelor militare poziţionate înaintat.

În al treilea rând, luând în seamă prezenţa acestor rezerve, vor exista, inevitabil, o serie de exerciţii NATO care vor gravita în jurul folosirii lor. Ne putem aştepta la desfăşurări rotaţionale semnificative în şi în jurul zonei acestor rezerve, pentru a include nu doar trupe care vin să folosească echipamentul, dar, inevitabil, şi tehnica lor de susţinere – aviaţie de performanţă înaltă, nave dotate cu rachete ghidabile, Forţele Speciale şi transportoarele lor V-22 Osprey şi tot aşa. Acest lucru va fi problematic prin prisma mai multor dimensiuni, incluzând nevoia noastră de a desfăşura frecvent (şi costisitor) demonstraţii şi exerciţii. Recent, desfăşurările noastre au fost întrucâtva mai puţin decât perfecte.

5. Aşadar întrebarea noastră este simplă: Cum răspundem? Celula noastră responsabilă cu planificarea a tratat cu atenţie opţiunile şi, din nefericire, acestea nu sunt foarte convingătoare.

Presupunând că veţi dori să luaţi în considerare comentariile îndrăzneţe şi absolut corecte pe care le-am făcut despre mutarea forţelor noastre la graniţa cu ţările NATO, acest lucru se va dovedi o povară mare asupra bugetului nostru pentru forţele armate. În ciuda creşterii semnificative a acestuia în ultimii ani, încă mai avem nevoie de modernizare a forţelor balistice strategice, a avionului de luptă avansat şi a puterii maritime de proiecţie – în special submarine. Mutarea trupelor este costisitoare şi va reduce din resursele acestor sisteme prioritare. Putem să mutăm mai multe rachete în Kaliningrad, desigur, dar acest lucru nu pare să fi atras atenţia NATO. 

Putem răspunde politic, poate prin obstrucţionarea eforturilor Vestului de a obţine o înţelegere cu Iranul în plan nuclear, pentru găsirea unei soluţii sensibile având în vedere Siria sau să provocăm dificultăţi în Afganistan. Aici problema este că, de fapt, nu avem prea mult spaţiu de manevră (exceptând posibilitatea Iranului). Am părăsit pe bună dreptate vechiul şi obositul grup G8 (acum numit, patetic, G7) şi nu prea avem cum să influenţăm pe această cale. Aşadar, nu există prea multe lucruri disponibile pentru noi de-a lungul acestor linii politice şi diplomatice, iar atât timp cât preţurile petrolului rămân relativ la un nivel scăzut instrumentele noastre economice sunt limitate.

Dle. Preşedinte, sunt sigur că aţi respins deja orice idee de a îndeplini acordurile de la Minsk în ceea ce priveşte Ucraina. În timp ce recunosc în totalitate importanţa vitală de a susţine liderii eroici ai Luhansk şi Doneţk, sunt puţin îngrijorat în privinţa costului pe termen lung de a reconstrui acea parte a Ucrainei şi, de asemenea, întreaga Crimee. Ce altceva putem lua în considerare?

Ştiu că este delicat, dar poate că e timpul pentru puţină Maskirovka? (Tactică militară prin care se induce în eroare adversarul: proiectarea de capabilităţi, semnale şi operaţiuni intenţionat eronate pentru a determina adversarul să desfăşoare sau să nu desfăşoare anumite acţiuni care, având un referenţial eronat, vor contribui la îndeplinirea misiunii proprii. Sursa: http://www.thefreedictionary.com/Maskirovka - n. trad.). Poate că ar trebui, cel puţin, să ne gândim la un soi de simulare prin care respectăm nominal acordul de la Minsk, ne mulţumim cu un alt conflict îngheţat cu Ucraina (putem continua să manipulăm evenimentele foarte uşor) şi astfel să facem ţăndări hotărârea europenilor? Bruxelles-ul, fără îndoială, va fi încântat să aibă şansa de a se reîntoarce la „afacerile obişnuite” (citit: a nu face nimic) şi caută cu disperare o scuză pentru a face asta. Chiar şi o aluzie de relaxare din partea noastră – ceva în genul unei retrageri militare a câtorva unităţi din Ucraina – ar fi suficientă pentru a demara un proces de spargere a solidarităţii Vestului în ceea ce priveşte această problemă.

Vestea bună e că americanii nu au luat, încă, decizia finală asupra poziţionării în prealabil a rezervelor militare şi am încuraja susţinătorii puterii soft din guvernul lor să oprească această idee. Totodată, ar reduce posibilitatea crescândă a americanilor (sau a altora) de a furniza anumite arme ofensive guvernului ucrainean. 

Dacă sunteţi de acord, am putea furniza opţiuni de a părea mai conciliabili la suprafaţă, poate să reducem din armele uşor de urmărit, instructori şi forţe din Ucraina. Am putea să ne ajustăm mesajul public strategic, să fie mai conciliant. În mod natural, am dubla susţinerea mai obscură în planul cibernetic, bani lichizi, arme nedetectabile, agenţi infiltraţi adânc şi altele asemenea – toate lucrurile pe care dumneavoastră personal le-aţi implementat cu măiestrie în cariera desfăşurată în KGB.

6. Vă rog să nu înţelegeţi greşit entuziasmul nostru pentru tot ceea ce se întâmplă! Dacă nu vă place această idee, vom continua cu actuala abordare. Aşa cum mereu spuneţi, ca referire la un plan B, cel mai bun plan B, adesea, este simplul lucru de a munci straşnic la planul A! Până la urmă, cu noile tancuri Armata încă mai putem merge la Kiev oricând dorim. Aşa cum vicepremierul Dimitri Rogozin a menţionat, atât de ingenios, acum câteva săptămâni, „tancurile nu au nevoie de vize”. Contul său de Twitter este fabulos, apropo, şi o inspiraţie pentru toţi ruşii cu o gândire corectă.

7. Viitorul este strălucit! Cu mult respect, Celula Dumneavoastră de Planificare Strategică. 

Amiralul (ret) James George Stavridis a fost comandant al forţelor SUA din Europa (USEUCOM, 2009-2013). În prezent este decan al Fletcher School of Law and Diplomacy, Tufts University, cea mai veche şcoală superioară americană dedicată exclusiv studierii relaţiilor internaţionale. Este şi preşedinte ale board-ului US Naval Institute. Încă din timpul serviciului militar apărea frecvent în mass-media americane pentru comentarii pe teme de securitatea naţională şi politică externă a SUA. 

Traducerea: Octavian Roşca