Furtuna tehnologică se abate asupra serviciilor secrete. Avantajul regimurilor autoritare

Lumea spionajului se confruntă cu schimbări tehnologice, politice, legale, sociale şi comerciale majore. Câştigătorii vor fi cei care vor încălca vechile reguli ale jocului şi vor construi altele noi. Ele vor trebui să fie rapide şi colaborative şi, în mod paradoxal, vor trebui să ducă la dezvăluirea misterului care a înconjurat serviciile de informaţii încă de la înfiinţarea lor, scrie Foreign Policy.

Echilibrul puterii în lumea spionajului se schimbă; societăţile închise deţin acum avantajul în faţa celor deschise. A devenit mai dificil pentru statele occidentale să spioneze în locuri precum China, Iran şi Rusia şi mai uşor pentru serviciile de informaţii ale acestora din urmă să spioneze restul lumii. 

Priceperea tehnologică se schimbă şi ea. Informaţiile bazate pe agenţi încep să pară scumpe şi anacronice. Între timp, creşte distanţa dintre superputerile criptografice – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Israel, China şi Rusia - şi restul lumii. Competenţa tehnică, în loc de detectivii umani, va deţine cheia succesului din viitor.

O altă schimbare majoră este faptul că delimitarea dintre sectoarele publice şi private de informaţii devine din ce în ce mai neclară. Contractorii privaţi au devenit parte esenţială a lumii spionajului. Astăzi, ofiţerii de informaţii migrează deseori spre sectorul privat, odată ce părăsesc guvernul. Schimbarea le-a permis unor foşti spioni să se îmbogăţească, dar duce şi la erodarea misticului - şi integrităţii – artelor întunecate practicate în serviciul statului.

În plus, agenţiile de informaţii din ţările democratice nu se mai bucură de legitimitatea moştenită din trecut sau de grandoarea ilustrată din filmele de la Hollywood şi cărţile despre spioni. Scepticismul public legat de metodele şi scopurile unei caste de spioni profitori şi interesaţi doar de bani creşte. Şefii serviciilor de intelligence trebuie să justifice din ce în ce mai mult ceea ce fac şi să acepte niveluri fără precedent de verificare legislativă şi judiciară.

Telefonul mobil, cel mai important element al furtunii tehnologice

Cea mai mare forţă perturbatoare este cea tehnologică. Spionajul tradiţional s-a bazat întotdeauna pe minciunile bazate pe identitate. Sursele de observare, dezvoltare, recrutare etc. implică ascunderea acţiunilor făcute. Dacă cei care le întreprind nu reuşesc să rămână invizibili, adversarul ar putea să afle planurile, punând în pericol sursa şi subminând eforturile. Odată ce adversarul află că o operaţiune de spionaj este în desfăşurare, acesta poate folosi informaţia pentru a aduna mai multe indicii, pentru a induce în eroare sau pentru a corupe informaţiile.

În mod tradiţional, spionii au depins de identităţi false. Până acum câţiva ani, o canadiană care vizita Moscova şi care susţinea că este studentă la arhitectură putea prezenta, de fapt, o identitate pe care ofiţerii ruşi de contrainformaţii ar fi demascat-o cu greu. Puteau să-i verifice documentele, să o întrebe despre trecutul său, să o percheziţioneze sau să o urmărească. Puteau chiar folosi un individ talentat cu memorie fotografică care să verifice albume întregi de fotografii de oameni cunoscuţi sau bănuiţi a fi ofiţeri de informaţii. Însă dacă nicio astfel de metodă nu dădea rezultate, tot ceea ce rămânea de făcut era să o supravegheze şi să aştepte ca suspecta să facă o greşeală.

Însă nu mai e cazul astăzi. O identitate secretă care ar fi fost aproape imposibil de depistat acum 20 de ani, poate fi acum descoperită în câteva minute. Pentru început, programele de recunoaştere facială – dezvoltate în mare parte de către companii israeliene şi folosite larg în China şi alte părţi – le permite guvernelor şi agenţiilor guvernamentale să stocheze şi să caute un număr enorm de feţe. Apoi le pot compara cu câteva informaţii personale pe care majoritatea oamenilor pe urcă online voluntar sau din greşeală.

Ofiţerii de contrainformaţii încep de pe internet. A apărut poza ţintei lor pe undeva? Dacă da, era contextul fotografiei compatibil cu povestea pe care ţinta o susţine? Apoi folosesc imagini de la camerele de supraveghere, adunate acasă şi de la sisteme administrate de aliaţi. Dacă studenta canadiană de la arhitectură nu apare nicăieri pe social media ca având legătură cu universitatea canadiană unde susţine că a studiat, povestea sa începe să pară şubredă. Lucrurile par chiar mai nesigure atunci când ea poate fi văzută în vacanţă la Hong Kong, cu trei ani înaine, socializând cu oficiali americani de la consulatul de acolo.

Cel mai important element al furtunii tehnologice care înghite acum agenţiile de intelligence este telefonul mobil. Aparatul nu numai că înregistrează ceea ce vorbeşti, odată ce a fost spart – mesaje şi apeluri primite sau trimise – ci funcţionează şi ca un dispozitiv de localizare. 

O soluţie evidentă ar fi să nu deţii un telefon sau să ai un dispozitiv cu cartelă preplătită . Însă acest lucru creează chiar un pericol mai mare. În cazul studentei canadiene, un investigator de contrainformaţii i-ar verifica şi informaţiile mobile. Dacă anchetatorul descoperă că aceasta nu are un telefon, atunci suspiciunea ar creşte şi mai mult. În prezent, doar cei foarte săraci, foarte tineri sau foarte bătrâni nu au un soi de dispozitiv de telefonie mobilă. 

Bineînţeles, dacă studenta are un telefon, dar numărul este nou, şi acesta e motiv de suspiciune. Majoritatea oamenilor încearcă să păstreze numărul de telefon, chiar dacă schimbă dispozitivul. Dacă ruşii obţin după aceea desfăşurătorul apelurilor (prin acţiuni de hacking sau mituire), aceştia pot descoperi unde a fost, cine a sunat-o şi pe cine a sunat ea la rândul ei. Urmărirea mişcărilor sale poate dezvălui doar un interes trecător în arhitectura Moscovei, dar, la fel de probabil, interese mai sinistre. Acestea pot include vizite în locuri retrase din parc, călătorii în suburbii obscure sau dispariţii în metroul din Moscova, în timpul cărora suspecta şi-a închis telefonul pentru câteva ore.

Investigatorii pot, de asemenea, să combine aceste două tactici cu o a treia: informaţiile financiare. Ce carduri are studenta? Istoricul achiziţiilor se potriveşte cu povestea sa? Sunt puţine persoanele care călătoresc în străinătate fără să aibă un cont sau un card, fără să aibă un istoric pe social media şi care să folosească o cartelă preplătită.

Cum se adaptează serviciile de intelligence la noile provocări

Agenţiile de intelligence au mai multe modalităţi de a aborda aceste probleme tehnologice. Una dintre ele este să investească  sume importante de bani şi să petreacă mult timp şi efort în crearea unei bănci de „legende“ (identităţi de acoperire) pentru ofiţerii lor de informaţii. Această tehnică începe cu nume false, documente şi adrese, dar cu un detaliu tehnologic. Astăzi, spionii se pot baza pe un cont LinkedIn, pe un rating de credit imaculat sau un cont Facebook inactiv, toate cu destule detalii cât să fie plauzibile, dar fără prea multe informaţii ca să facă posibilă o verificare serioasă.

O altă strategie este aceea de a folosi începători – agenţi de informaţii proaspăt recrutaţi, al căror istoric dezvăluie doar vieţile lor trecute în calitate de civili. O a treia opţiune este ca identităţile să fie tratate ca fiind de unică folosinţă – trimiţând ofiţerii de informaţii în misiuni punctuale, ştiind că după ce acestea se vor încheia, identitatea lor le va fi dezvăluită. O a patra este desfăşurarea acţiunilor de spionaj doar în medii neutre sau prietenoase. Spionezi în continuare ruşii sau chinezii, dar de la Londra sau Paris, în loc de Moscova sau Beijing. Niciuna dintre aceste abordări nu este ideală. Fie riscurile şi costurile, fie beneficiile sunt mici – fie ambele.

Spionii occidentali, în dezavantaj faţă de cei ai statelor autoritare

În timp ce spionii occidentali încearcă să facă faţă provocărilor noilor tehnologii, ei se confruntă şi cu constrângeri politice şi legale mult mai mari decât adversarii lor. Statele autoritariste au un avantaj în faţa democraţiilor liberale.

Multe societăţi occidentale dezbat cu îndârjire problema acţiunilor de monitorizare ale serviciilor de informaţii - şi această dezbatere este sănătoasă. Însă cu toate defectele lor, există o diferenţă categorică în felul cum marile agenţii occidentale operează – sub constrângeri judiciare, legislative, executive şi de altă natură - şi mijloacele şi metodele omoloagelor din locuri precum Rusia sau China. A obţine accesul la desfăşurătorul telefonului mobil presupune mai mult decât un click în Occident. De obicei este nevoie de un mandat, care trebuie obţinut printr-un proces birocratic. La Moscova şi Beijing e simplu. Legea naţională de securitate din China cere în mod clar ca orice individ sau corporaţie, de stat sau nu, să ofere ajutor serviciilor de informaţii.

Protecţia datelor personale şi legile pentru drepturile omului constrâng tot mai mult activităţile serviiciilor secrete, în special pentru că acestea din urmă încearcă să capete din ce în ce mai multe puteri, precum obligarea companiilor tehnologice să ajute la spargerea dispozitivelor şi comunicaţiilor criptate. 

Preocupările de natură legală nu existau în timpul Războiului Rece, atunci când nu exista niciun cadru legislativ explicit pentru activităţile de spionaj. Acum, ofiţerii de informaţii trebuie să se confrunte cu posibilitatea ca peste 30 de ani – atunci când anumite documente de intelligence vor fi declasificate – ar putea fi traşi la răspundere pentru deciziile care par complet justificabile astăzi, dar care ar putea părea îndoielnice după standardele din viitor.

Un mare pericol din viitor ar putea fi şi ca serviciile de informaţii din ţările democratice să devină prea flexibile şi prea profund implicate în instituţiile şi procedurile unei societăţi libere. Tentaţia de a face acest lucru va fi deosebit de mare în ţări care au de-a face cu multe operaţiuni de influenţare ostile, precum Australia (care se confruntă cu ameninţarea chineză) sau Ucraina (care se confruntă cu cea rusă).