FP România: România „atacă” Siria, după Franţa

Vizita preşedintelui Băsescu în Siria, "stat-paria" pentru SUA, survine după ce Parisul a readus Damascul la masa verde.Legăturile cu grupările extremiste Hamas şi Hezbollah au pus Siria, încă din 1979, pe lista americană a statelor care sponsorizează terorismul. "Revoluţionarul" Sarkozy tocmai a rupt lunga perioadă de izolare diplomatică şi de sancţiuni economice a Siriei.

Cu Siria se repetă, oarecum, povestea Libiei: după semnalul de deschidere dat de o capitală vestică, urmează intensificarea traficului internaţional la Damasc. De data asta nu a fost Washingtonul, ci Parisul. Pentru Bucureşti poate fi o nouă oportunitate de "recuperare a unui partener tradiţional".

Invitat la Damasc de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, preşedintele Băsescu a amintit că România are o tradiţie a investiţiilor în Siria, "în căi ferate, rafinării şi fabrici de ciment". Diferenţa este că acum astfel de cooperări nu mai depind de companii ale statului român, ca pe vremuri, ci de investitorii (străini) din industria de construcţii şi petrolieră din România.

Oricum, alte oportunităţi de afaceri în Siria au fost indicate în agricultură, în IT sau în transporturi.

Mai important decât vizitarea Moscheii Omeyazilor şi chiar decât pomenirea fugarului siriano-român Omar Hayssam, preşedintele României a apreciat, de la Damasc, rolul Siriei în lupta antiteroristă şi în pacea din Orientul Mijlociu. Nu s-ar fi putut spune acestea nici măcar din diplomaţie înainte ca preşedintele Franţei – ocazional şi al UE - să fi strâns mâna preşedintelui Siriei.

De altfel, România merge deplin pe mâna Franţei în noua sa relaţie - şi a UE - cu Siria. "Reintrarea pe făgaş a acordului de asociere UE - Siria trebuie adoptată de toate celelalte 27 de state UE. De aceea, există o aparentă dificultate a deciziilor, dar mizaţi că, după Franţa, şi România e un susţinător al ratificării acordului de asociere cu Siria", a declarat Traian Băsescu. "România e un partener al Franţei până se va dezgheţa acordul UE-Siria", a plusat preşedintele român.Iar Siria a confirmat.

Sarkozy, pe drumul Damascului

La începutul lunii septembrie, preşedintele Nicholas Sarkozy descindea la Damasc într-o primă deplasare a unui şef de stat occidental în Siria, după cinci ani de absenţă a ţării de pe traseele diplomatice. Deschiderea franceză a culminat cu summitul Siria-Liban-Franţa, organizat în iulie la Paris, în cadrul căruia Damascul şi Beirutul au decis reluarea relaţiilor diplomatice sistate după asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri, în 2005. 

Un al doilea eveniment care a readus Damascul pe scena diplomatică a fost summitul Franţa-Siria-Qatar-Turcia, găzduit de preşedintele Bashar al-Assad, unde s-au abordat probleme sensibile precum relaţiile dintre Siria şi Israel, programul nuclear iranian şi situaţia din Liban.

Preşedintele sirian anunţa cu acea ocazie că a trimis Turciei - principalul mediator al discuţiilor indirecte dintre cei doi vecini - un proiect pentru realizarea unei păci între Siria şi Israel şi că aşteaptă răspunsul israelian.

Vechea alianţă dintre Rusia-Siria

Puţin după de Sarkozy, preşedintele Assad era primit de Dimitri Medvedev. Moscova a dat Damascului ocazia să arate Washingtonului că are şi alte opţiuni de politică externă, în cazul în care sunt menţinute sancţiunile economice şi ostracizarea diplomatică. În plină criză georgiană, Bashar al-Assad susţinea de la Soci poziţiile adoptate de Rusia în Osetia de Sud şi Abhazia - pe care le califica drept “o reacţie la provocarea georgiană”.

Liderul sirian definea războiul declanşat de georgieni drept o continuare a politicilor americane din timpul Războiului Rece şi un punct culminant în încercarea de a izola şi de a încercui Rusia. Mai mult, al-Assad a comparat conflictul ruso-georgian cu cel siriano-israelian şi a reamintit că Israelul a furnizat echipamente militare şi instructaj trupelor georgiene.

Presa israeliană a scris despre posibilitatea ca ruşii să furnizeze Siriei rachete Iskander, ca răspuns la vânzarea de arme israeliene către Georgia. Într-adevăr, guvernul sirian doreşte să-şi îmbunătăţească arsenalele, care datează din epoca sovietică, mai ales prin achiziţionarea de sisteme antiaeriene avansate şi de rachete antitanc pentru a face faţă unui eventual atac israelian; şi cu greu ar găsi ofertant mai bun decât cel rus.

Între Washington şi Teheran

Pe lângă apropierea de UE, întâlnirile recente dintre diplomaţii americani şi sirieni indică şi un dezgheţ în relaţia cu Washingtonul. Secretarul de stat american, Condoleeza Rice, a cerut Siriei să împiedice infiltrarea extremiştilor sunniţi în Irak şi să oprească fluxul de arme către Hezbollahul libanez, în timp ce omologul ei sirian, Walid Moallem, a pledat pentru implicarea directă a Washingtonului în negocierile de pace siriano-israeliene.

De partea sa, Iranul ar dori să-şi păstreze aliatul regional conjunctural şi priveşte cu îngrijorare apropierea Damascului de Paris, negocierile indirecte cu Israelul şi dezgheţul în relaţia cu SUA. Ultima dovadă în acest sens este că Teheranul a renunţat la candidatura sa pentru un loc în Consiliul de conducere al AIEA în favoarea Siriei. La rândul său, Siria va trebui să aleagă acum între alianţa regională cu Iranul şi organizaţiile extremiste prietene şi cartea occidentală.

George Friedman şi Peter Zaihan, într-o analiză Stratfor, aduc însă argumente care ar face imposibil un acord de pace siriano-israelian. Un prim element este că SUA şi Iranul folosesc Israelul şi Siria în negocierile legate de viitorul Irakului. O pace siriano-israeliană le-ar strica planurile. În plus, orice acord de pace ar implica înlăturarea Hezbollahului.

Pe de altă  parte, Siria nu poate să accepte un acord de pace care nu include cedarea de către Israel a Înălţimilor Golan – adică şi izvoarele de apă de aici. Potrivit analizei Stratfor, Siria nu trebuie să-şi facă griji la Vest decât în privinţa graniţei. Israelul nu urmăreşte înlăturarea lui Bashar al-Assad, întrucât preferă un regim secular alawit – un grup şiit moderat - unui guvern sunnit radical, care i-ar putea ameninţa frontiera de nord-est.

Daruri ruseşti

Deşi nu a obţinut puternicele sisteme antiaeriene S300, vândute de Moscova Iranului, Damascul a cumpărat avioane de luptă MIG-29 şi încearcă să mai achiziţioneze rachete sol-aer Pantsyr-S1, Buk-M2 şi avioane de luptă ruseşti de tip Su-30 şi MiG-31E.

În mai 2005, Moscova a şters o datorie de 9,8 miliarde de dolari a Siriei faţă de fosta URSS şi s-a convenit ca restul de 3,6 miliarde datorate să fie folosite pentru dezvoltarea de proiecte comune în domeniul petrolului şi al gazului. Comerţul ruso-sirian a crescut în valoare de la 630 de milioane dolari în 2006 la 1 miliard de dolari în 2007.

Matei Dobrovie este asistent editor la FP  România