Interviu Dominique Paillé preşedintele Oficiului francez al Imigraţiei şi Integrării: „Problema rromilor este diferită de cea a restului imigranţilor“

Oficialul francez, membru al partidului de guvernământ UMP a explicat, pentru « Adevărul » priorităţile Hexagonului în materie de imigraţie şi de repatriere a rromilor români. Franţa strânge tot mai mult laţul în jurul imigraţiei, guvernul fiind de părere că cea mai bună soluţie în perioadă de criză este imigraţia controlată: imigrantul potrivit la locul potrivit pentru care nu există francez.

Adevărul: De ce această înverşunare împotriva imigraţiei în Franţa?

Dominique Paillé: Există o dezbatere identitară peste tot în Europa. Când trăieşti bine, îţi este frică de străinii a căror situaţie personală pune probleme, e un reflex normal. Rolul politicienilor este să calmeze aceste angoase şi să vină cu soluţii. Şi preşedintele Sarkozy a făcut asta deja. Şi a făcut-o încă de când era ministru de Interne, înainte de a ajunge la Elysee. Lui îi datorăm politica de imigraţie controlată. A instaurat un sistem de cote care ne permite să avem imigranţi din diferite ţări către Franţa în funcţie de calificările profesionale care corespund aşteptărilor pieţei muncii naţionale.

În acest context, Nicolas Sarkozy a semnat acorduri bilaterale cu mai multe ţări, pentru o gestiune controlată a fluxurilor migratorii şi intenţionăm să continuăm această politică. Vă dau un exemplu simplu: Tunisia. În 2008, am semnat un acord care prevede intrarea posibilă în Franţa a 9500 de tunisieni pe an, sub forma imigraţiei profesionale. Trebuie doar să aibă calificările necesare pentru a intra pe o listă de meserii pentru care nu există suficienţi doritori în Franţa. În ciuda acestei cote, nu au venit încă anul acesta decât 2600 de tunisieni. Şi ce e valabil pentru Tunisia, e valabil şi pentru alte state. Bineînţeles, ne referim la statele din afara UE, pentru că în Uniune există libertatea de circulaţie. Guvernul a decis totuşi să reducă în ansamblu imigraţia cu 5%, pentru că avem pe teritoriul naţional 3 milioane de şomeri. Aceştia ar trebui să urmeze cursuri de reconversie profesională pentru a ocupa o parte din locurile libere.

Şi problema rromilor cum e gestionată?

În privinţa rromilor, lucrurile stau puţin altfel. E o problemă dureroasă cu care suntem confruntaţi, la fel ca restul ţărilor europene, din cauză că nu se fac eforturile colective necesare, în completarea a ceea ce poate face guvernul român pentru a sedentariza această populaţie în cadrul natural al amplasării sale geografice. Această populaţie nomadă care vine în Franţa se concentrează la marginea oraşelor şi, din păcate, nu găseşte centre de primire echipate suficient şi suficiente ca număr pentru a se adapta pe termen lung. Apoi, din acest motiv, se instalează în general pe proprietăţi private în condiţii de igienă care nu sunt acceptabile. Asta duce la politica de demolare a taberelor care s-a intensificat în iulie 2010.

Ce procedăm cu aceşti rromi? Atunci când se află în situaţie ilegală, îi trimitem înapoi în ţara lor. Când îi trimitem înapoi, le dăm şi un ajutor de 300 de euro. Dar cum am făcut asta mai mulţi ani, iar ei se tot întorceau pentru a obţine din nou ajutorul, ne-am luat nişte garanţii. Acum, îi înregistrăm, şi nu se mai pot întoarce decât peste cinci ani. Dincolo de asta, încercăm să ajutăm guvernul român să găsească soluţii la faţa locului.

Cum pot fi rromii români sau bulgari în situaţie ilegală în Franţa, cetăţeni europeni fiind?

Sunt europeni, dar nu dispun de aceleaşi mijloace ca cei care trăiesc în Spaţiul Schengen. Apoi, când se instalează pe un teren care nu este public, este normal să fie expulzaţi. De asta le propunem să îi retrimitem şi le dăm un mic ajutor pecuniar. Ca să nu caute, disperaţi, un alt teren, de vreme ce, evident, nu există spaţiu pentru toată lumea.

De ce se întâmplă asta, de vreme ce chiar Franţa a forţat extinderea Uniunii Europene şi aderarea României şi Bulgariei?

Eu însumi m-am opus atunci extinderii. Dar îmi asum politica franceză. Indiferent cine a fost iniţiatorul acestei extinderi, ce contează este că întreaga Uniune Europeană a acceptat-o. De altfel, în Franţa, am apreciat că nu era corect ca unele ţări europene să rămână pe dinafară pentru că au fost în spatele Cortinei de Fier şi mai ales că aveau aceeaşi cultură ca şi noi. Putem spune şi că au fost abandonate sovieticilor printr-un partaj inept şi că prin această aderare situaţia era într-un fel reparată. Dar deciziile sunt asumate azi şi de la un punt încolo România şi Bulgaria vor fi complet integrate în UE, fără niciun fel de restricţie. Însă rromii rămân o problemă pe care încercăm să o rezolvăm. Faptul că sunt nomazi e o trăsătură pe care trebuie să şi-o păstreze, face parte din patrimoniul lor, dar ea trebuie să fie compatibilă cu viaţa cetăţenilor din ansamblul UE. Trebuie procedat cum procedează Franţa: atunci când vor să rămână, îi ajutăm să rămână, atunci când vor să plece, îi ajutăm să plece, dar ajutăm şi guvernul român să îi sedentarizeze.

„Nu ar fi existat o imigraţie a rromilor, dacă rromii ar fi fost în largul lor în România"

Ne asumăm deci decizia extinderii, dar prima ţară care trebuie să şi-o asume este România. Nu ar fi existat o imigraţie a rromilor, dacă rromii ar fi fost în largul lor în România. Am vorbit cu rromi de aici. Sunt persecutaţi acolo de mulţi ani. Modul lor de viaţă a fost denunţat şi, împreună cu evreii, au fost cei care au avut cel mai mult de suferit. Noi i-am primit în Franţa când au venit. Dar, odată cu deschiderea graniţelor, au venit în masă, mult mai mulţi decât ne-am imaginat. Şi pentru ca o politică a imigraţiei să fie eficace, nu trebuie ca un anumit prag să fie depăşit. Şi cu rromii asta s-a întâmplat în Franţa: pentru că nu au avut suficiente spaţii de primire, s-au instalat pe proprietăţi private. Şi suntem o ţară în care proprietatea privată face parte din drepturile fundamentale. E o problemă care se va rezolva în România şi în restul Europei. Suntem pur şi simplu într-o perioadă de ajustare.

Când spuneţi că rromii sunt persecutaţi în România, pe ce argumente vă bazaţi?

Nu mi-o luaţi în nume de rău. Dacă am spus ceva ce v-a deranjat, retrag declaraţia. Dar este clar că drepturile rromilor, şi în România, şi în Europa centrală nu au fost, timp de decenii sau chiar de secole, aceleaşi cu cele ale restului populaţiei. Au fost persecutaţi de regimul nazist. Am şi eu contacte în România şi am ajutat autorităţile române, cât am fost primar, să construiască locuinţe pentru rromi. „Persecutaţi" nu e poate cel mai bun cuvânt, dar în orice caz nu au avut aceleaşi drepturi şi posibilităţi ca şi cetăţenii români. O spun pentru că asta e realitatea. Şi nu acuz guvernul român, doar constat că ar trebui să ajutăm mai mult guvernul român.

Care este pragul de imigranţi pe care şi l-a stabilit Franţa?

 200.000 pe an. În Franţa, o treime din populaţie provine din imigraţie, de prima sau a doua generaţie. Chiar preşedintele francez e ungur, de fapt, tatăl său a fost ungur. Când spunem deci că Franţa nu primeşte imigranţi, nu e adevărat: suntem ţara din Europa cu cel mai mare număr de căsătorii mixte. Dar problema rromilor este diferită de cea a restului imigranţilor, pentru că stilul de viaţă al rromilor e diferit de cel al restului imigranţilor. Toţi ceilalţi imigranţi care vin în Franţa sunt imigranţi sedentari.

Şi totuşi, la periferiile marilor oraşe franceze, nu rromii creează probleme, ci mai degrabă imigranţii magrebieni. Acolo nu este un eşec al politicii de imigraţie?

Este o populaţie franceză. Dacă vreţi să îmi imputaţi eşecul politicii de imigraţie a guvernului, vă trimit să vorbiţi cu Nicolas Sarkozy. Eu vă vorbesc de imigraţie. Noi suntem ţara din Europa care primeşte cei mai mulţi imigranţi, raportat la populaţia noastră. De pildă, 80% dintre imigranţii tunisieni veniţi recent vor să ajungă în Franţa. Deci dacă Italia ar fi fost o ţară importantă de primire a imigranţilor, nu ar fi vrut să vină aici. Noi avem un sistem de primire şi de integrare a imigranţilor mai extins şi mai generos decât în foarte multe dintre statele europene.

În ce măsură statul francez deţine resursele să continue această politică de care vorbiţi?

Când suntem în perioadă de creştere economică - şi ea pare că revine uşor - există necesităţi evidente în anumite sectoare. Noi nu putem poate forma suficienţi oameni pentru aceste sectoare, aşa că imigraţia este chiar indispensabilă. Apoi, sunt momente în care avem, ca toată lumea, probleme economice şi atunci povara imigraţiei este mai grea. Însă doar de la începutul crizei avem probleme cu asta, dar nu am făcut niciodată studii pentru a stabili care este pragul ideal pentru imigraţie.

Apoi, mai şi regularizăm mulţi imigranţi ilegali. Pentru că există tunisieni de pildă care intră cu viză turistică, stau la rude pe care le au în Franţa, îşi găsesc un loc de muncă, îşi plătesc impozitele, îşi cumpără o maşină. Şi la un moment dat îi regularizăm. Cam 10.000-12.000 pe an. Dar nu o facem în masă, aşa cum a făcut Spania de pildă acum câţiva ani.

Aceşti imigranţi beneficiază de toate drepturile de care beneficiază şi francezii: de pildă, indiferent de originea etnică a copilului, noi cheltuim de 1,5 ori mai mult pe cap de copil decât Germania. Au parte de securitate socială, de îngrijiri gratuite sau cvasi-gratuite, pensie, ca toţi francezii. Şi facem eforturi suplimentare pentru ei în cadrul politicilor municipale pentru a nu mai fi „ghetoizaţi" mulţi dintre ei. Însă e greu să îi răspândim în teritoriu pentru că au familiile cu ei iar această rupere i-ar dezrădăcina şi mai mult. Însă aceştia sunt francezi, nu imigranţi. Şi nu are legătura cu religia. Pentru că pentru a fi toţi egali, trebuie să fim laici, religia e în sfera privată. Trebuie să frecventăm şi aceleaşi şcoli, de pildă. Şi trebuie, ceea ce spunea preşedintele Sarkozy şi nu a fost bine înţeles, să existe o discriminare pozitivă în interiorul Franţei, poate cum există în Statele Unite. Dogma de bază a societăţii franceze e egalitatea.

Imigraţia, controlată la sânge

Administraţia Sarkozy a pregătit deja terenul pentru o reducere considerabilă a numărului de imigranţi. Noua lege a imigraţiei, validată recent de Curtea Constituţională, va permite autorităţilor franceze să crească numărul repatrierilor imigranţilor. Pentru 2011, administraţia Sarkozy şi-a stabilit un obiectiv de 28.000 de repatrieri dintre imigranţii ilegali, a declarat, într-un interviu pentru "Journal du Dimanche", ministrul de Interne francez, Claude Guéant.

El a precizat că mai nou, Franţa şi în special Parisul au probleme cu delincvenţa românească - 80% din infracţiunile de la Paris sunt comise de minori români. Guéant lăsase de înţeles, cu câteva zile înainte, că intenţionează să înăsprească şi dobândirea cetăţeniei franceze de către imigranţi şi să micşoreze astfel şi imigraţia legală. Căsătoria nu va mai fi suficientă pentru obţinerea cetăţeniei, în condiţiile în care, din cei 130.000 de imigranţi care devin anual cetăţeni francezi, 16.000 o dobândeau pe această cale.