Dalai Lama, motiv de supărare între Berlin şi Beijing
China a avertizat, în repetate rânduri, Germania asupra riscului degradării relaţiilor bilaterale, în cazul în care Angela Merkel se va întâlni săptămâna viitoare cu Dalai Lama.
China a avertizat, în repetate rânduri, Germania asupra riscului degradării relaţiilor bilaterale, în cazul în care Angela Merkel se va întâlni săptămâna viitoare cu Dalai Lama.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a denunţat "activităţile separatiste" ale liderului budist, exprimând opoziţia oficialilor de la Beijing faţă de vizita lui Dalai Lama la Berlin. "Sperăm că Germania va ţine cont de bunul mers al relaţiilor sino-germane şi nu va permite vizita lui Dalai Lama", a afirmat purtătorul de cuvânt.
China l-a convocat pe ambasadorul Germaniei la Beijing pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de intenţia cancelarului german de a se întâlni cu Dalai Lama, pe 23 septembrie. Tensionarea raporturilor sino-germane intervine după vizita efectuată de Angela Merkel în China, în luna august. Cancelarul german a abordat atunci tema respectării drepturilor omului şi s-a întâlnit cu câţiva ziarişti extrem de critici la adresa regimului de la Beijing.





















































